Călătorii în memorie: Veneţia şi Moscova

Există călătorii de descoperire şi călătorii de regăsire. Primele te absorb în clipă, celelalte reînvie clipe vechi, fixate ca nişte insecte pe cortina memoriei. De astă dată, spaţiul capturează timpul şi îi acordă şansa de a se „opri“. Aceste edificii şi străzi de altădată funcţionează pentru vizitatorul care le revede ca nişte „vanităţi“ unde craniul aşezat la vedere invită la o meditaţie constantă asupra efemerului; călătoria de regăsire capătă un sens similar – căci, privind palatele imobile, în geamurile lor se reflectă ima­ginea îmbătrînirii noastre. Spaţiul rămas intact mă invită să măsor trecerea propriei vieţi. Pe pietrele de azi îmi recunosc umbra de odinioară, pe cale să se şteargă. Le privesc şi îmi amintesc! Ceasul plecării sună în mine. Ultime călătorii. Memento mori – seninătate în Piaţa San Marco sau în faţa Kremlinului.   Veneţia – după o primă vizită de „uimire“, revin în 1977, invitat la Bienala disidenţei. În vaporetto-ul care ne conduce spre centru într-o dimineaţă de noiembrie friguros îl am alături de mine pe Antoine Vitez, omul de teatru francez cel mai implicat politic. Îmbrăcat cu un subţire pardesiu parizian, el murmură tremurînd la o cotitură de canal, în faţa unui zid întunecat: „E într-adevăr Moartea la […]