Cazul Dimov, o dramă a identităţii

În această scurtă cronică dedicată poetului Leonid Dimov (1926-1987), „un uriaș poet mereu de redescoperit“ (O. Nimigean), recunoscut de Mircea Cărtărescu și de Emil Brumaru drept maestrul lor, nu urmărim demersul său creator, ci drama identității sale, înscrisă în istorie prin sintagma „ura de sine“, amintindu-ne de  Otto Weininger, ca simptom al unei „civilizații represive“ (Jacques Le Rider, Modernitatea vieneză și crizele identității, traducere de Magda Jeanrenaud, Editura Universității „Al.I. Cuza“, Iași,1995). Nu e scopul propriu-zis al monografiei semnate de Luminița Corneanu, intitulată Leonid Dimov,un oniric în Turnul Babel (Cartea Romînească, 2014), dar autoarea nu putea face abstracție de acest important „detaliu“ biografic. Dimov va fi reprimat, ca evreu (după tată), sub regimul fascist, și ca nonconformist și ca avînd legături primejdioase (cu Paul Goma și Dumitru Țepeneag, îndeosebi), sub regimul securisto-comunist. Sîntem puși imediat în temă cu datele biografice „compromițătoare“. În capitolul „Romanul familial“,  autoarea, după ce de­scrie condiția evreului din anii ’30 (citîndu-i pe Mihail Sebastian și pe Z. Ornea), menționează căsătoria mixtă a părinților poetului, Nadia Dimov (dintr-o familie creștină, bigotă și antisemită) cu evreul Naum Mordcovici, comerciant. Pentru bunica maternă a lui Leonid a fost o tragedie, țipînd în tot orașul că are „un ginere jidov, […]