Ce-ar mai fi de spus despre Istoria lui Manolescu?

A curs destulă cerneală de cînd Istoria critică a literaturii române de Nicolae Manolescu a fost lansată. Întîmpinată cu mare pompă, elogiată la Tîrgul Gaudeamus, Istoria lui Manolescu a contabilizat, după valul festivist, severe articole critice. În acest număr al revistei Observator cultural, Paul Cernat şi Şerban Axinte comentează un volum „sub aşteptări“.   Am analizat deja, pe larg, Istoria critică… a lui Nicolae Manolescu, în trei numere succesive ale revistei Cuvântul, şi nu intenţionez să revin mai mult decît e cazul asupra observaţiilor de acolo. De altfel, reacţiile pe marginea voluminosului tom par să se apropie de final, impulsionîndu-le pe acelea (mai generale) despre rostul istoriilor literare în aşa-zisa epocă postcanonică. N-avem încotro, ne vom raporta de-aici înainte la ea ca la un model sau ca la un antimodel, canonizînd-o prin simplul fapt că ne „obsedează“ şi că vorbim/scriem despre. Că doar nu ne-om raporta la „tabla de valori“ a lui Al. Piru, Dumitru Micu, Ion Rotaru, H. Zalis, Ioan Holban, chiar Marian Popa sau Alex. Ştefănescu…   Improvizaţie din mers, bricolată şi expediată   Din păcate, în ciuda ambiţiilor re-conceptualizante din prefaţă, Istoria critică… nu este o construcţie solidă, ci o schiţă, o improvizaţie din mers, bricolată şi, […]