Christa Wolf – un destin literar înainte şi după Căderea Zidului Berlinului

  • Recomandă articolul
În 1990, la numai cîteva luni de la aşa-numita „revoluţie paşnică“ din Germania de Est, un scandal literar de proporţii răvăşea presa germană vestică (majoritatea ziarelor şi revistelor estice dispărînd între timp), scandal care se contura în jurul unei cărţi de ficţiune aparent cu nimic ieşite din comun, Was bleibt (Ce rămîne) de Christa Wolf, cea mai cunoscută şi apreciată (atunci şi acum) scriitoare est-germană postbelică.   Pornind de la tema cărţii – o scriitoare din RDG urmărită de Stasi –, critica judeca cu asprime volumul şi pe autoarea lui, mai puţin din punct de vedere al valorii sau al lipsei de valoare literar-estetică, cît al semnificaţiilor politice. Pe un ton pronunţat polemic, i se reproşa scriitoarei faptul că nu ar fi avut – nici în scrisul ei, nici în intervenţiile publice – o atitudine suficient de critică faţă de regimul comunist. Trei ani mai tîrziu, în primele luni ale anului 1993, un nou scandal mediatic, cel puţin la fel de violent, se aprindea în jurul aceleiaşi scriitoare – nici de data aceasta nu se afla în centrul atenţiei literatura Christei Wolf, ci erorile trecutului apropiat, mai exact spus, relaţiile ei cu Securitatea Statului. Între timp, se deschiseseră dosarele Stasi, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }