Cîntecul deşertului
- 08-10-2010
- Nr. 545
-
Tereza-Brînduşa PALADE
- ESEU
- 2 Comentarii
Există o critică perenă la adresa vieţii mistice, care vede în retragerea contemplativă din lume o ieşire din realitate şi un refugiu utopic într-o dimensiune spirituală inexistentă. În fapt, chiar „mistica“ şi „contemplaţia“ pot fi cuvinte derutante, mai ales cînd sînt legate de nişte aşteptări confuze, magice sau chiar „hipnotice“. Critica la adresa misticismului îşi are temeiurile sale, atunci cînd e vorba de falsa mistică, bazată pe exaltarea unui Eu „eremitic“ şi pe dispreţul faţă de oamenii reali şi faţă de lucrurile reale. Totuşi, dacă citim mărturia unui scriitor contemplativ ca Thomas Merton, devine evident că este nedrept să generalizăm o astfel de critică. Thomas Merton (1915-1968) a fost un călugăr trapist american, care s-a convertit la creştinism în 1938 şi a intrat în 1941 în mănăstirea trapistă de la Bardstown, statul Kentucky. A fost hirotonit preot în 1949 şi a scris numeroase cărţi de spiritualitate, fiind unul dintre cei mai citiţi scriitori contemporani ai genului. Merton a fost şi un adept al dialogului între religii şi a stabilit contacte cu mai mulţi lideri religioşi asiatici. Spiritualitatea sa este profund inspirată de mistica Sf. Ioan al Crucii şi de cea a Părinţilor deşertului, ale căror mărturii au fost consemnate în […]
Va multumesc pentru acest comentariu. Ceea ce scrieti mi se pare apropiat de spiritul lui Merton si foarte corect din punct de vedere teologic. Libertatea spiritului se manifesta cel mai deplin in contemplatia care il pune pe credincios, fara masti, in fara Creatorului sau, care devine „cel mai apropiat prieten” (Sf. Tereza din Avila) atunci cind este lasat sa se dezvaluie asa cum este, in tacere si reculegere. Si aceasta tacere contemplativa devine apoi sursa de inspiratie si pentru viata activa a crestinului.
Sfintenia nu este un lucru imposibil. Merton a fost un calugar contemplativ in SUA, a reusit sa se reculeaga in tacere si sa il lase pe Dumnezeu sa vorbeasca intr-o lume nevrotica. Chemarea la sfintenie ofera vietii un tonus ridicat, descoperirea ta isuti in dialog cu Dumnezeu, cauza prima si scopul ultim al tuturor lucrurilor. Daca generatia tanara de azi i-ar oferi lui Dumnezeu un timp de trei minute zilnice sau chiar saptamanale, sa vorbeasca in sufletul si in constiinta lor, cu siguranta nu ar avea loc sinucideri si nici omucideri spectaculoase pentru presa si opinia publica. A fi sfant nu este imposibil toti, sfintii au fost ca noi, nimic din ceea ce este omenesc nu le-a fost strain.Prin virtute (care nu poate fi impusa, fiind o alegere a crestinului) spiritul nostru poate da nastere unui destin, unirea cu Dumnezeu prin Iisus Hristos in Duhul (Spiritul) Sfant. In desertul indiferentei, egoismului si al depresiei, acest lucru poate fi posibil doar daca vom dedica putin timp din viata noastra Cuvantului care zideste si transforma viata si creatia. T. Merton, ca toti cei care au urmat calea sfinteniei, este un exemplu de viata crestina activa si contemplativa, nu este o legenda si nici o himera.