Cu un picior în ţara lui nicăieri

Ţara şi cealaltă ţară. Călătorie într-un picior e un roman-poem despre inadaptarea emigranţilor, a unei specii de emigranţi europeni cu totul aparte, care a încetat să existe cîndva, la jumătate de secol după cel de-Al Doilea Război Mondial. Emigranţi care se întorc în ţara de unde stră-stră-stră-străbunicii lor au plecat cu două sute de ani înainte – ţara acestor stră-stră-strămoşi în sensul cel mai vast şi vag al termenului, numitorul comun al tuturor Austriilor, Elveţiilor, Germaniilor, Alsaciilor şi Lorenelor părăsite odată de şvabii bănăţeni. Mai mult decît oricare dintre cărţile Hertei Müller care o preced sau îi succed, e scriitura unei rupturi imposibil de vindecat şi a unui interstiţiu imposibil de părăsit.   „Călători, se gîndi Irene, călători cu privirea surescitată asupra oraşelor adormite. Dorinţe expirate. Cu privirea rămasă în urma locuitorilor. Cu un picior călători, iar cu celălalt, deja pierduţi. Călătorii ajung prea tîrziu.“ În acest fragment se ascunde cheia titlului primului roman scris de Herta Müller după emigrarea în Germania, publicat în 1989 – un roman despre cum, cu un picior aici, cu un picior dincolo, călătorul-emigrant e doar o frunză purtată de vînt. Editată de Humanitas la scurt timp după Leagănul respiraţiei, Călătorie într-un picior e şi […]