Dana Grigorcea sau o poveste năstruşnică, dar minunată şi adevărată
- 10-07-2015
- Nr. 780
-
Jan CORNELIUS
- Internaţional
- 1 Comentarii
Trebuie să mărturisesc că, prezentînd-o săptămîna trecută în această revistă pe Dana Grigorcea, cu ocazia participării ei la Ingeborg-Bachmann-Preis, competiţia literară din Klagenfurt, de mare anvergură şi cu un enorm ecou în lumea mediatică din spaţiul german, eram într-o situaţie complet paradoxală. Îi doream Danei din tot sufletul să cîştige această competiţie, însă, pe de altă parte, tare mă îngrijora faptul că dacă aceasta avea să se întîmple cu adevărat, voi fi nevoit să scriu din nou despre ea săptămîna asta, pentru cititorii din România, ţara ei de obîrşie. Căci, doamnelor şi domnilor, eu, la ora asta, nu prea mai am chef de scris, a venit vara ademenitoare şi fierbinte şi aici, la Düsseldorf, iar de vreo două săptămîni, îmi tot propun, fără succes, să las condeiul, respectiv laptopul din mînă şi să mă duc s-o caut pe Loreley în bikini, pe malul Rinului. Dar de ce ţi-e frică nu scapi, şi iată că Dana Grigorcea a cîştigat premiul 3SAT, la Klagenfurt. Şi uite că din nou mă pun pe treabă, aşa-i viaţa. Dar mai rău să nu fie, vorba ăluia care-a cîştigat la loto. Şi premiul 3SAT este un mare cîştig, el se acordă în cadrul sus-numitei competiţii, alături […]
Căci, doamnelor şi domnilor, eu, la ora asta, nu prea mai „am chef de scris, a venit vara ademenitoare şi fierbinte şi aici, la Düsseldorf, iar de vreo două săptămîni, îmi tot propun, fără succes, să las condeiul, respectiv laptopul din mînă şi să mă duc s-o caut pe Loreley în bikini, pe malul Rinului.”
„Şi acum, o felicit încă o dată pe cea încununată de laurii 3SAT şi mă duc, în sfîrşit, să mă plimb pe Rin, unde, în iulie, miroase a iarbă proaspăt cosită, a flori de cîmp şi a cremă de protecţie solară. Inspir şi expir adînc, sînt zen. Gata cu premiile! Dar nu de tot.”