Despre literatură în Uchronia

Éric Faye este un scriitor discret, în pofida celor douăzeci şi cinci de volume publicate (romane, povestiri, nuvele, eseuri). În 2010, a fost recompensat cu Marele Premiu al Academiei Franceze pentru romanul Nagasaki, în care, pornind de la un fapt divers menţionat într-un ziar nipon, surprinde incongruenţa dintre existenţa banală şi realitatea înconjurătoare prestabilită. Parij, roman publicat anul acesta în ediţie revizuită la Éditions Stock, este, după cum o mărturiseşte autorul în prefaţă, o ucronie. Astfel, cititorului i se dezvăluie ce s-ar fi întîmplat dacă, bunăoară, la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, Armata Roşie, în marşul ei glorios către Occident, nu s-ar fi oprit la Berlin, ci la Paris, iar „zidul ruşinii“ ar fi fost ridicat în Oraşul Luminilor. Bernard Nevil, funcţionar însărcinat cu citirea scrisorilor care circulă între Est şi Vest pentru a descoperi orice aluzie ireverenţioasă la adresa partidului comunist şi a liderului său, primeşte o nouă sarcină. Trebuie să descopere manuscrisul unui „roman total“, extrem de compromiţător pentru „conducătorul mult iubit“, scris de Romain Morvan, laureat contestat al Premiului Nobel pentru Literatură şi, de scurt timp, exilat în Parisul vestic. Ancheta nu prea avansează. Vicleniile stilistice ale cenzorului (cu ajutorul unui imitator, introduce în corespondenţa dintre […]