Dezamorsarea morală

Cum a devenit acceptabil să furi? Ce s-a întîmplat cu ruşinea şi vinovăţia, mecanismele prin care societatea inhibă şi controlează comportamentele indezirabile? Cum a fost ridicată ideea de „a te descurca“, o variantă a principiului „scopul scuză mijloacele“, la rangul de virtute morală?   Vasile Morar scrie despre moralitatea elementară, cea pe care o primim în fragedă copilărie şi care, după ce este interiorizată, devine nucleul structurii de decizie pe care ne bazăm judecata morală. Într-un schimb recent de păreri, mi l-a citat pe Freud: „Cultura noastră morală ascultă de un imperativ erotic care comandă unirea tuturor oamenilor. Dar acest lucru nu este posibil decît dacă este cultivată vinovăţia“. Vinovăţia îşi are originea în conştiinţă, în codul moral interiorizat. Din moment ce nu avem nici o dovadă că părinţii îşi învaţă copiii că e admisibil să furi, este logic să ne punem întrebările de mai sus în următorul context: este eroziunea principiilor morale un fenomen tipic tranziţiei la societatea deschisă, un fenomen care reprezintă moştenirea malefică a comunismului totalitar?   Alt prieten de pe băncile facultăţii, Puiu Vasilescu, îmi aminteşte cu blîndeţe să nu uit efectele sărăciei. Chiar şi într-o societate bogată, cum e cea americană, sărăcia are efecte psiho-sociale […]