Din istoriile subterane ale Gulagului: turnat şi turnător la Râmnicu Sărat

La penitenciarul Râmnicu Sărat, o spune şi Securitatea, nu prea era loc de informatori. Regimul de izolare individuală nu permitea asemenea „privilegii“ pentru administraţia închisorii, deşi au fost folosiţi informatori în situaţii speciale. Comandantul Alexandru Vişinescu era însă familiarizat cu tehnicile „speciale“ în puşcărie. A fost el însuşi ofiţer de contrainformaţii[1], într-un mic grup de securişti care lucrau în penitenciare. A fost instruit la şcoala Securităţii, apoi a lucrat la Jilava şi la Râmnicu Sărat, unde a ajuns în toamna lui 1954. Era parte a unui grup conspirativ, care răspundea direct în faţa conducerii ministerului şi a unei direcţii[2] a Securităţii.[3] În primăvara lui 1955, Vişinescu era, deci, ofiţer de contrainformaţii şi mai tîrziu avea să devină şeful securiştilor din penitenciar. Dintre obiectivele grupei operative pe care o coordona, cele mai importante erau să dirijeze informatori, să obţină informaţii de la deţinuţi, să afle care era starea de spirit, ce ştiau, ce credeau şi ce sperau aceştia, dacă întreţineau legături între ei, cum comunicau sau dacă aveau legături cu gardienii. Jurnalistul-spion Istoria noastră începe la mijlocul anilor ’50, cînd tînărul Vişinescu se afla cu sarcini speciale în puşcăria buzoiană. La Râmnicu Sărat soseşte un grup de deţinuţi de la închisoarea […]