Din nou despre Cioran & Co

In paginile de eseu din numarul pe luna iunie al revistei Magazine littéraire, Patrice Bollon publica un comentariu rezervat (Face au fascisme) despre volumul Uitarea fascismului… al Alexandrei Laignel-Lavastine. Autorul observa mai intii ca „multe din «revelatiile » [ale sale cartii, n.n.] sint mai putin proaspete decit le proclama fara incetare autoarea“; avem de a face cu „o piesa in plus“, in special cu privire la Ionesco, desi „la drept vorbind, nu se punea nici o problema in cazul sau. Stiam de multa vreme ca martorul «rinocerizarii» (fascizarea mentala) a contemporanilor sai a lucrat vreme de doi ani, intre 1942 si 1944, ca atasat de presa pe linga Ambasada romana a regimului dictatorial antonescian la Vichy, insa convingerile sale democratice il puneau la adapost de orice banuiala. Bazata pe datele interne ale legatiei romanesti, Laignel-Lavastine precizeaza insa ca era un functionar foarte bine notat si apreciat de functionarii sai, ceea ce nu fusese si cazul lui Cioran, indepartat dintr-un post similar de la Vichy dupa numai doua luni; a vorbi despre un «joc dublu» e totusi excesiv: autorul Cintaretei chele, de origine evreiasca dupa mama, a pus pur si simplu, in mod prudent, confortul personal si supravietuirea inaintea exigentelor sale […]