Dincolo de canonul estetic

Relansarea, in postcomunism, a mai vechilor dezbateri despre postmodernismul romanesc, insotite, intr-o prima faza, de febra recuperarilor si de clamarea justitiara a „revizuirilor“ etice, totul pe fondul presiunii progresive a globalizarii multiculturale, consumiste si mediatice, a facut ca in prim-planul disputelor din presa literara a ultimului deceniu sa se instaleze tot mai decis chestiunea asa-numitei „batalii canonice“. De la recunoasterea necesitatii revizuirii valorilor institutionalizate pina la clamarea unor reforme radicale si chiar pina la contestarea totala a structurii canonice existente, opiniile au fost – si sint – extrem de diverse. Fara a ignora discutiile care vad in acest proces o confruntare intre umanismul clasic, nonideologic, si un multiculturalism ideologic militant, chiar (neo)marxizant, chestiunea canonului literar trebuie pusa, pentru a fi corect inteleasa, in relatie cu concepte precum cel de „putere“ si de „identitate culturala“. Si, daca acceptam ca specificul literaturii este, totusi, esteticul, putem vedea literatura nu atit ca pe o insula paradisiaca in mijlocul unei mari dezlantuite, ci ca pe o forma a identitatii, intr-un sens antropologic integrator, in care sa intre deopotriva istoricul, filozoficul, socialul, politicul, eticul, religiosul. Caci, daca reductia ideologica a realismului socialist a fost o aberatie dogmatica si represiva, reductia estetica a dus, la rindul […]