Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Dincolo de Păltiniş (II)
- 20-11-2013
- Nr. 700
-
Paul CERNAT
- ISTORIA IDEILOR
- 42 Comentarii
Aproape toate obiecţiile formulabile în epocă la adresa „personajelor“ din Jurnalul de la Păltiniş se regăsesc în cuprinsul Epistolarului (1988), la care s-ar fi putut adăuga oricînd dialogul acid dintre Dan Petrescu şi Sorin Antohi, Noica, Denker in dürftiger Zeit. Nu s-a adăugat, căci relaţiile cu radicalul „grup de la Iaşi“ au rămas distante. Nu cunosc însă un calificativ mai provocator decît cel al lui N. Steinhardt din revista Familia (decembrie 1983): „catharii de la Păltiniş“. Nota Bene: Spre deosebire de ereticii laici care întorc spatele societăţii urcînd la munte pe verticala Culturii, monahul de la Rohia (unde a ajuns prin medierea lui Noica, fostul coleg de lot şi de închisoare) nu a ales izolarea montană în numele unei gnoze culturaliste, ci al unei religii autentice; el cobora din munte „la şes“, dintre cenobiţi printre profani, de la predici – subversive – la frivola critică literară. Sigur că şi Liiceanu, şi Pleşu îşi contrazic magistrul pledînd, moderat, pentru recuperarea existenţialului, a sensibilităţii şi a implicării etice, pentru înţelegere faţă de hulitul „băcan“. Numai că, din perspectivă nicasiană, partida politică era pierdută şi nu mai era nimic de aşteptat de la Istorie; unica şansă de salvare rămînea Cultura, iar „salvarea“ privea […]
\’\’Adrian\’\’, itzi raspund cam asha: io , *io* am facut *mai toate pacatele Lumei*. In afara de-a ucide .
Veta mea *le shtie* , ca e *femeea mea*. Shi, m-a *iertat* cand i-am marturisit, pacatele. Nu , nu potzi *ierta* daca *nu iubeshti*! Cam p-acilea sa cam \’\’arata\’\’
trebshoara… Shi, aia de *nu* iarta, *nu pot iubi*: o chestiune, pura, de *logica elementara*…
Shi, desigur, ne putem intreba: da\’ di *ce* sa ne batem *noi*, oare, capu\’ cu *ei*? Shi, ne *iara ne putem , noi, intreba, chiar cam asha: \’\’da\’ di ce sa ne-ntremab *noi*
& *nu* ei?\’\’
Shtii ce, draga Adrian? Nu ma simt – zau! – pan\’ chiar stare d-a purta pa umeri , kum ka Atlas, tata durerea Lumei. Imi e *peste putintza*…Ca, *nu sa-nchina Lumea la mine, nu ma cheama Isus Cristos…
Observ, doar, *ipocrizia*: care tre\’ – parerea mea – chiar *sanctzionata*. Shi, o *shi* fac.
Nea Marin
Ca unul oarecum oarecum „de meserie”, Nea Marin: NU au inteles-o! Niveau technique, nu au inteles-o. Le urmaresc productiile de 3 ani, fix in aceasta chestie. Au, simultan, intelegerea plata, a burghezului cuminte, cea „ezoterica” (o versiune a E), cea usor exaltată, „de damă”, si cea ingenioasa, dar pe centimetru pătrat. Nu au o imagine de ansamblu a miscarii care duce la crestinism. Ultima, vedeti in 22, neintelegere a nasterii „conștintei” in VT, in articolul despre turnatorul lui L. (Cuvantul nici macar nu exista, in VT, – nu aveau notiunea de „constiinta”).
anume ca, aceshti ”guri”, cei *trei*, care, cu *totzii* se ”reclama” c-ar fi credincioshi (ca, doi au chiar popi care
le-asculta pacatili), o *una* treaba nu au ‘tzeles-o.
Ca, sunt sigur ca au *cetit*, Biblia, & sunt *sigur* ca *nu* au ‘tzeles-o, in *ciuda* nenumaratelor lor scriri pan contra.
Ei bine, tre’ sa *potz’ ierta*, frate… Shi *nu*, pa mine unu’ nu m-atzi convins, *niciunu’*, pana acuma, cu tat cu ”dihovnicii voshti*, cu care va laudatzi cum ca-i avetz’, ca atzi fi *intzeles*, oare, *ceva*…
Uite, io nu ma consider *chiar un bou*. Shi, nu ma consider un ”creshtin”, cum se considera, vad, *ashtia*, cei trei ”guri”.
Am , insa, decentza, de-a o spune: cum ca am fost *un lash*. Nu, nu chiar un *porc*, c-am mai & spus, in *public*, in contra, am & scris manifeste etc.
Shi, ma cam scuzatzi: io cu *un singur lucru* nu ma chiar impac (dincolo de opera amintitzilor, de multe ori
chiar – pentru mine – ”fermecatoare”): cu *dispretzul lor*
fatza cu Lumea. care-i *des-califica* , pentru *mine*, un *ne-credincios* ”per se”, dar care *intzeledge* mesajul lui Isus… Din punctul de vedere al ”credintzei”, sunt buni da dus cu fariseii pan Iad. Dar, desigur, cine o shtie? Poate ca & la Isus mere treaba cu declaratziile?
Numa’ *ei* vor videa-o. Desigur, glumesc, dar, numa’ pe jumate’.
Shi, da, cineva trebuia sa le-o *scrie*, sa le-o spuie. Daca *nu* moa, cine altu’? Ca, mie-mi iau slujba pa care *nu o am pan Romania*…
M-am chiar ienervat, sa o bine shtitz’. Dar, cui ii chiar pasa? Ca mie unuia nu-mi?
Cele bune,
Nea Marin
P.S. Rog sa *nu* con-fundatz’ chestiuni de ”suflet” cu alea de ”meserie”, ca nu-i cazul. Imi pot permite de-a scrie *chiar asha*, ma scuzatzi, doar pentru ca *ashtia* dau cu chiar paru’, pan chiar altzii, bazat pe, io *nu shtiu pa ce*…
Shi, le sta *barna* pan’ ochi & sa *chiar vede*…
Domnule Paul Cernat,
Unei intervenitii excelente de pe acest forum – a domnului Mihnea Moroianu – observ ca nu i-ati raspuns. Tare as fi fost curios ce o sa spuneti, fiindca va face o observatie punctuala, competenta (in paranteza fie spus, cred ca ar trebui sa va simtiti mindru ca aveti forumisti de acest nivel, nicidecum sa-i ignorati). Daca taceti impasibil, dupa ce ati scos porumbelul cu \”dosar de informator\” al lui C. Noica, chiar dati dovada de rea credinta. Va rog, nu ne lasati sa credem asa ceva despre d-voastra….
ajunseram… daca tat e vorva de cei doi importantzi critici
romani post-belici (Manolescu & Simion): vara asta statui o luna-n gazda la Rodi & la Pupu (Pupu, un inginer ciufut, care m-a cucerit pe data, Rodi, absolventa de Romana, la Cluj, cu *biblioteca*, amandoi pensionari).
Am cetit cele 4 volume (groase) ale lui Simion, din anii ’70 (80?) & m-a lovit & pa mine, ca a fi fost ”fara da sare & fara da piper”. Scriind, cu ani *dupa*, ma cam scuzatz’, cam ca un elev da liceu dupa ce-a invatzat de la profa cam ce ”da bine” d-a scrie.
Estimp, Manolescu (pa care nu am motive sa-l iubesc, da’ *am* motive ca sa-l admir), facea critica ”de intampinare”, a avut, mai intotdeauna dreptate.
Amandoi s-au ”bagat” pan politica : unu’ (Simion), mai
”onctuos”, i s-a & ”platit”, prestarea, cum o *bine shtim*, Manolescu, *direct* & i s-a ”platit” cum o bine shtim.
Da, da, ”Inima rea”, sunt chiar d-acord cu tine: cum , adicatelea, nu ashi putea chiar fi?
Nea Marin
Chiar mi-aţi făcut o grozavă surpriză, d-le Cernat. Rămîn recunoscător pentru vorbele de bine.
Cum am mai spus-o, şi mie mi-a fost profesor d-l Eugen Simion, ba am şi păstrat legătura mulţi ani, după. Una destul de-ntîmplătoare, însă, dar funcţiona atunci cînde ne-ntîlneam pe stradă, să zicem. Aşa, pe Calea Victoriei, după mineriada anti Roman: vorbisem cu Costi Stan şi aflasem că ES era-n cărţi pentru Ministerul Culturii. Ne-am întîlnit şi l-am şi atacat, cît l-am însoţit pînă la Biblioteca Academiei. Aa, nu dragă, ce vrei să se spună că Simion a-ngropat cultura?
Apoi, la preşedinţia Academiei fiind şi-ntîlnindu-ne noi cam pe la Drept, iar l-am atacat – cumu-i cu Regulile Sextil Puşcariu? Bineînţeles că e o tîmpenie povestea asta dar e decizie politică, nu ştiinţifică. Or, noi am abolit „politica ştiinţifică”, nu?
In fine, la un tîrg de carte, la Teatrul Naţional, unde anunţa încheierea Ediţiei Perpesicius – proiect major al vieţii sale de cărturar. Avea iar privirea aia, condescendenţa de „republican de la Ploieşti”.
ES a făcut politică a la Mazarin, fără a-şi aroga şi funcţia de eminenţă cenuşie a Regimului Iliescu. Dînd astfel o cale a relaţiei Culturii cu Politicul – discretă de a-i putea-o bănui de morganatică dacă nu neconvenabilă de-a dreptul. Dar fructuoasă, dom’le! În sens cultural, fructuoasă fiindcă ES „nu şi-a tras” vreun palat din inventarul RAPPS (eu nu ştiu să-şi fi) dar a dobîndit de la puterea politică edificiul din coasta Palatului Parlamentului, pentru Academia Română.
Comparînd „activismul” Elitei cu discreţia iezuită a „celei de-a treia căi”, putem vedea avanatajul de a alege corect locul de unde „să activezi”: o instituţie deasupra frămîntărilor guvernamentale – ca Academia. Nu că politica Academiei Române ar fi cu totul neasemănătoare politicii de la noi, în genere – numai la Episodul Manolescu, dacă ne uităm: ES îl ţine la poarta Academiei pe vechiul său rival literar, pînă la obştescul sfîrşit al vreunia din ei doi.
N-are rost să ne-ntrebăm ce-ar fi fost să fi ajuns NM preşedintele României. Dar aşa, la o cafea la Capşa, ne putem imagina ca să ne simţim bine nonfactual.
@regardnet
Paul Cernat imi raspundea unui comentariu pesimist, insa pesemne ca era cam irirtat si a gresit adresa.
@Paul Cernat.
1.Argumentelele sunt obligatorii ori de cate ori sustii ceva, mai ales cand iti iei morga de mare critic obiectiv.
2. Povestea cu Eugen Simion e rizibila. Cum, d-le, nu a fost presedintele Academiei Romane? Si care ii sunt realizarile?N-a patronat si nu patroneaza inca bani publici publicand diverse opere complete pe care le prefateaza incasand onorarii serioase?
Iar in privinta cartilor de crtica vi se pare ca a produs o reevaluare serioasa a literaturii din ultima jumatate de secol.
Nu credeti ca se impune o astfel de analiza?
3. Prestatia lui Plesuca si a lui Patapievici in functii publice a fost apreciata mai ales in afara. Nu insist aspupra privirii mult mai obiective a strainului. Pe aici pe la noi ne plac surogatele, daca nu chiar nimicurile (Vezi Lilian Zamfiroiu, caruia ii acordati credit la un moment dat).
4. Cu titulatura pe care i-o acordati lui Costi, chiar ma faceti sa rad. Inteleg prietenie, prietenie, dar nici pana la orbire. Pe urma omul nu tinteste sa devina vreun consilier oarecare, se vede un nou Lenin…
@Nea Marin
Sincer mi-e greu sa va urmaresc grafic.
@joenegut: daca il considerati pe Silviu Brucan „intelectual umanist”, de acord. Doamna Doina Cornea – iarasi de acord, dar eu ma refeream la cei institutionalizati (membri USR sau ale altor asociatii). In rest, de acord, minus termenul „vulg”. Si cu asta ii raspund, cu respect, si lui @Inima Rea, pe care-l pretuiesc: da, „mor de amorul multimii”, in sensul ca m-am simtit intotdteauna mai solidar cu ea decit cu „elita” care-o dispretuieste. Cit priveste activitatea lui Plesu-MRU de la Externe, am o parere mai mult decit rezervata, dar putem discuta in alt context. Iar in ce priveste prestatia lui MRU in toate cele, nu mi se pare ca-i de preferat celei a „securistilor vechi”.
@lucid: daca v-ati racorit cu consideratiile din articolul lui N. Manolescu reluat prin copy paste in „Istoria critica” (volum despre care am scris si care are drept merite doar conceptul, parte din sectiunea scrisa inainte de 1990 si, eventual, prestigiul numelui de pe coperta), atunci sinteti un fericit. Din pacate, nu pareti in stare sa judecati critica in speta decit in termeni de „daca e omul lui Iliescu, e nasol”. Nu aveti date sa evaluati ce a facut pentru literatura romana ES prin comparatie cu ce a facut NM dupa 1989. Imi pierd vremea de pomana sa va arat ce si cum, desi evidenta e zdrobitor de clara.
I-aş atrage atenţia domnului Cernat că nu este bine informat! Cu Revolta din 15 Noiembrie 1987 s-au solidarizat Doamna Doina Cornea şi vrem nu vrem şi Siviu Brucan!
Sunt de acord că din Şcoala de la Păltiniş a ieşit o atitudine elitistă şi condescendent dispreţuitoare faţă de vulg, manifestată de HRP, emul al şcolii.
Asta însă nu are nimic de a face cu toate realizările culturale de excepţie a învăţăceilor Şcolii de la Păltiniş, extrem de valabile şi folositoare societăţi româneşti.
Pe de altă parte cauţionarea nesăbuită a lui Băsescu a dus la un cul de sac!
Din acest motiv remarc enervarea bovaricilor admiratori ai acestor intelectuali de elită, care a dovedit că filosofia, buna cuviinţă, inteligenţa superioară nu pot înlocui perspicacitatea care o dă bunul simţ.
Mai pe româneşte au stricat orzul pe gâşte….
discutarea Jurnalului de la Paltinis, cu o evidenta dorinta de comprehensiune, este un fapt benefic, oricite nuante ne-ar putea tulbura.
autorul Jurnalului, dl. Gabriel Liiceanu, merita imensa pretuire pt. neasteptatul mod in care a incurajat, radical si fascinant, bovarismul meu si irealitatea care imi erau atit de necesare supravietuirii, cum perfect le numeste Sorin Antohi (citatul excelent ales de catre dvs. din interviul lui Antohi merita o discutie separata, daca ne-am putea despariti citeva clipe de tentatii si porniri irealiste).
desi, intr-o prima faza, nitelus sufar ca nu pastrati discursul in orizontul de asteptare al anilor ’80, sunt, apoi, tentat sa va dau dreptate, sa cred ca receptarea Jurnalului cistiga prin interpretarea dvs., oricite retineri as avea in rest.
dl. Liiceanu, cel de acum, antipatic in aproape toate iesirile sale publice, venind la Tv sa prezinte Dragul meu turnator cu o grimasa de vinovatie de parca ar turna mereu si care pare a trai o continua drama inexplicabila, este si autorul tulburatoarei carti Despre limita sau al minunatului jurnal Usa interzisa.
p.s.
putini sunt aceia care l-ar putea intelege, pina la capat, pe N.Steinhardt, asa cum o face S. Antohi.
Expresia „intelectualii lui Basescu” datează de cind cu avionul de Neptun. O extravaganta, orice s-ar spune – si a magnanimului președinte („Nu ca ești președinte dar ești galant”) si a preagenerosilor invitați (gata sa presteze anticomunismul-caviar).
Pina la acel moment zen din viata lor, intelectualii zburatori erau independenti, orgolios grupati in „Elita” – un proiect cultural, probabil.
Fiindcă ministeriatele d-lui Plesu – la Cultura (in Guvernul Roman) si la Externe (Guvernele Ciorbea&Radu Vasile) sint, teoretic, neimputabile indiferent de partida de la putere (practic – nu, insa, regimul comunist nu s-a formalizat, i-a ucis pe toți ministrii burghezo-mosieresti). Mai mult, binomul Plesu-MRU a reușit restructurarea Externelor, cocosate de securism.
Nici experiența d-lui Plesu la Cotroceni nu e blamabila – ce expertiza preferabila celei a unui fost ministru externe, pentru un nou președinte? Si nici n-a durat cit sa i se poată imputa consilierului, ratarea președintelui.
„Elita” n-a mai dat alt ministru. Doar un director al ICR (HRP) ale cărui realizări n-au avut noroc de larga recunoastere decit dupa ce a fost mazilit. Succesul sau managerial si nu numai cred ca vine de acolo ca ICR era parte esentiala a proiectului cultural mai sus amintit. Prilej de a constata importanta proiectului, in orice intrprindere umană: din sonda spațiala, ICR e ploaie de meteoriti.
Cit despre cărțile dinainte si dupa, s-avem pardon: nu e lege ca dupa sa fie mai bine ca-nainte, e doar statistic de așteptat.
Se cunosc toate acestea si s-ar cuveni sa fie de la sine înțeles ca n-au a constitui capete de acuzare. Daca totuși asta devin, la un moment dat, sint fructele maniei, nu ale seninatatii intru judecarea oamenilor dupa faptele lor, iar nu dupa ceea ce „se aștepta” de la ei. O minie nu atit inexplicabilă cit intristatoare, mai ales cind duce pina la acuze curat proletare – dispretuirea masselor, bunaoara. Acum, cinstit vorbind, oare mințile rafinate si condeiele impecabile ale Obs. cult. chiar mor de amorul multimii? Cel puțin dupa iritarea fata de anonimii netului, nu s-ar putea spune. Or, poporu-i anonim prin defintie – „Anonimul popular” se numea creatorul de folclor, cindva.
In fine, a folosi sucul fructelor maniei pentru a-ncerca a demonstra ca discipolii si-au trădat maestrul, e a abuza de bunvointa celesta a magului de la Paltinis. Asta aduc ei de la Paltinis. Cine poate aduce altceva, sa aducă el însuși, nu sa ceara tot celor care si-au desertat desagii cu posmagi filosofici. Qw
Domnule Cernat,
Toate interpretările pe care le oferiţi în această a doua parte a eseului despre Noica se disting prin adoptarea necritică a tezelor de o incredibilă lipsă de obiectivitate dezvoltate de Gabriel Andreescu în pamfletul anti-Noica din “Cărturari, opozanţi şi dosare” (Polirom 2013, p. …).
TOATE, cu o singură şi (consider) scandaloasă excepţie: fraza în care vă referiţi explicit la “Dosarul de INFORMATOR al lui Noica, investigat – în premieră – de Gabriel Andreescu”, frază în care noţiunea de informator este folosită în paralel cu cea de “agent de influenţă (“…demonstrează clar nu numai amploarea şi docilitatea colasborarării ca agent de influenţă externă, etc”).
Ca o paranteză, ţin să subliniez că spre deosebire de “informator” (= “turnător”, “agent plătit”), “agentul de influenţă” este o sintagmă extrem de vagă şi interpretabilă, făcând parte din registrul insinuării şi al limbajului publicistic, nicidecum o rubrică din nomenclatorul fostei securităţi, deci corespunde unei calităţi care, juridic vorbind, nu poate fi nici confirmată nici infirmată.
Revenind la INFORMATOR, ţin să vă reamintesc că aceasta este o calitate pe care NIMENI, nici măcar Gabriel Andreescu în pamfletul amintit, nu i-a atribuit-o vreodată lui Constantin Noica. Ca urmare, expresia “dosar de informator”, folosită cu referire la dosarul său de urmărit al Securităţii, nu este o simplă impietate sau o lipsă de tact, ci pur şi simplu (în măsura în care nu provine din confuzia cu “dosarul de urmărire informativă”) o MINCIUNǍ.
Aştept din partea onestităţii Dvs o rectificare dând acestei exprimări statutul de lapsus calami, nu de tentativă deliberată de mistificare.
Rareori m-am distrat mai mult decat citind comentariul de ieri la 21.27. Grea boala frustrarea, Paul Cernat. M-am uitat in „caramida” lui Manolescu cum incheie paginile dedicate lui Simion – nimicitor: „n-are suficienta vigoare nici in entuziasm, nici in dispretz….e tot asa de putin simpatic ca o femeie frigida”.
Simion nu a avut nici o functie in timpul batranului aparatchik kaghebist? Dar prezidentul academiei rrrominichii cine l-a facut? Si tandemul Simion-Maya cine l-a impus? Jalnic, Paul Cernat, desi mai putzin jalnic decat rogozanu.
Imposibiltatea de a deveni LIBERI sau cel puţin cu o gîndire LIBERĂ, fiind şi rămînînd acroşaţi îndatoraţi şi dependenţi „à mort” De SISTEM, de vechiul sistem TARTOR, preschimbat întretimp la faţă, în ale cărui „miraje” şi „ameninţări” NOI ca şi NOI-CA cu toţii-am căzut pradă capcanelor „istoriei”, iar la sfîrşit şi mai ales după aceea , „fii” lui spirituali au ştiut să „joace jocul”, într-un alt stil, bineînţeles „filosofic-literar-lingvisto-filologic”,şi- aşazis mai puţin periculos, aparent, dar doar tot filozofic-filologic „pervers inocent-paradoxal” superb intelectualicesc.
DAR CEILALŢI UNDE-SSSSSsssssssssssssssssss !
Ceilalţi intelectuali ?!?
Dacă „ăştia” răi îs băseşişti-ism, Ceilalţi intelectuali „joacă jocul” CUI ? şi Cum ? De cînd ? ALTFEL ?
Domnule Paul Cernat prea bine ştiţi că în „Cenaclul România” nu există doar intelectuali din „grupul cu papion” ai lui „băsescu” !
Rămîneţi obiectiv, brav, curajos, onest, etic, moral pur şi simplu !
Ar fi mult mai SĂNĂTOS şi Bine pentru toată lumea, chiar şi pentru dumneavoastră !
Deliruri şi Obsesii
Recitind comentariul dvs. către mine, cred că faceţi „o ceva confuzie”.
Nu ştiu cum şi de unde v-a căşunat, dar n-am pomenit nicăieri de necesitatea „expertizelor filosific-filologice” precum nici despre Costi Rogozanu, aparent „dîndu-vă gata”.
CIUDAT !
Că problema intelectualilor şi Elitei intelectualiceşti merită analize lucide şi corecte niciun dubiu.
Dar de-aici a împărţi în tabere diametral politice opuse în funcţie de interese şi „simpatii” cînd din UNICA Lumină s-a născut înspumată democraţia „noastră” originală UNIC multilateral dezvoltată este cel puţin hilar şi desuet să încercaţi continuu a explica baliverne despre gogoriţele Sistemului din care fac parte şi-şi joacă Rolul malefic fără excepţie cu TOŢii, la „stînga” ca şi la „dreapta”, cu nume, vizibili, cu funcţii, sau „articole encomiastice”, sau alte tertipuri „propagandistice” de-un lamentabil plictisitor apocaliptic.
Să fim serioşi, domnule Paul Cernat [ cine a pomenit de „expertize” şi de Costi Rogozanu ?] !
LIMITA CANTONĂRILOR PROVINCIALISTE-isme
Este cu adevărat mare păcat că ne ascundem frumos şi abil în spatele cărţilor precum altădată, mai ieri, mai tot timpul, teologii căutînd „filosofico-filologic”, să afle „detalii”despre sexul îngerilor în timp ce turcii dărîmînd ziduri şi porţi, prădînd, violînd, pârjolind, intrau în Constantinopolul Bizantin invadînd-punînd capăt unei civilizaţii excepţionale.
Cine oare pe-aici ne vorbea-pomeneşte de „expertiză filosofică şi filologică” îaninte de a ne Apuca de TREABĂ ?
Într-o lume penibilă într-o „decadenţă” fetidă , unde totul se prăvale, v-aş propune, dacă îmi permiteţi, o aşezare mai darnică, onestă şi complexă în con-textul evolutiv concret istoric, al ultimilor 70 de ani, a celor care au scris şi scriu, a filosofilor şi intelectualilor, şi astfel o Expertiză ETIC-MORALĂ înainte de toate.
A ne pituli „filosofic-filologic” literar la umbra cărţilor „complicate” şi a nu vorbi de Atitudinea acestor TOŢi „oameni-filosofi” cei mai mulţi fără filosofie [fără sistem ( filosofic)] doar simpli celebri intelectuali pierduţi pur şi simplu într-un teribil ţinut de frontieră, la limita anonimatului universal, în contextul atît de dureros al Necesităţii şi URGENŢEI reconstruirii din Temelii ( temelii care şi ele au fost distruse) a societăţii româneşti, practic în totalitate, şi a arăta cvasi permanent cu degetul şcolăreşte spre „intelectualii lui băsescu”, este cel puţin de un simplism lamentabil mioritic obsolet-cangrenos care ar necesita, cu siguranţă şi absolut curios deloc, cît mai repede şi profund, şi o expertiză „psiho-onerist-ideologic-propagandistică”.
Întrebarea rămîne în picioare, Oare orbirea şi ieşirea din Coşmar sunt atît de imposibil de realizat ?
De ce vă cramponaţi de „blocajul în clişee, proiect, cărţi” cînd Ţara ARDE ?
De ce nu vă asumaţi „rolul” şi Adevărul, a cel puţin ultimilor 24 de ani, de a „analiza” şi pune degetul pe Rana de la care se trage RĂUL, fără a vă „focaliza obsedant şi continuu” pe „intelectualii lui băsescu” ?
Veţi rămîne veşnic „incredibil”, adică, NICIODATĂ CREDIBIL .
Nu era mai bine daca aceasta carte, si Noica insusi, n-ar fi aparut! (Sau daca filosoful ar fi fost lichidat in Romlag).
Pe scurt: surpriza a fost ca intelectualii e mai multi si ca se pot organiza macar la nivel de corespondenta, sub bolsevism.
@regard net: as fi curios sa stiu (poate-mi spuneti dvs.) in afara de „Despre limita” si „Parabolele lui Iisus”, ce volum postdecembrist al lui GL si AP ar avea nevoie de „expertiza filosofica si filologica”. „Despre ingeri” e un caz mai special, dar cu exceptia unor capitole, nici el nu are nevoie de o „expertiza” de acest tip.
Imi pare rau, dar volumele originale de critica literara publicate dupa 1990 de Eugen Simion nu sint cu nimic inferioare celor publicate inainte. Cartile despre jurnalul intim, Eliade sau Eugen Ionescu sint aparitii de virf. Daca va amuza, v-as sugera sa faceti o comparatie cu volumele scrise dupa 1990 de Nicolae Manolescu.
In cazul discipolilor preferati ai lui Noica atrageam doar atentia ca, dincolo de activitatea manageriala sau politica, au cam inselat asteptarile magistrului lor. In rest, despre farmecul publicisticii si eseisticii lui Andrei Plesu sau despre moralismul melifluu al eseisticii si prozei lui Gabriel Liiceanu, numai de bine.
Apropo de politica: Andrei Plesu a fost de doua ori ministru, a fost consilier prezidential si si-a plasat discipolii teologi in arhitectura „puterii Basescu”. Un discipol mai discret precum Thomas Kleininger a avut (are?) o functie importanta in cadrul ISP. Etc. N-am observat ca Eugen Simion sa fi avut vreo functie guvernamentala sub regimul Iliescu sau sa fi scris articole encomiastice de tipul celor scrise de „intelectualii lui Basescu”. Dar poate ma insel.
Cit despre Costi Rogozanu, ce sa spun, m-ati dat gata… E un intelectual critic tinar, independent si curajos, care nu merge cu establishment-ul si nici nu e vreun sfetnic bizantin al celor puternici.
Mai baieti,toti aveti dreptate. Ei bine, acum apucati-va de treaba!
Coşmarul Inteligenţei Provincial-Limitate
Dragă Domnule Moroianu : EXACT ! şi de parcă n-ar ajunge cele enumerate atît de limpede, cred că ar mai fi ceva Coşmare şi Coşmaruri, cel mai profund toxic este, cred, cel Veşnic şi Mitologic, al Fuduliilor [ Gratuite] peste Măsură al Laşităţilor Pervers pervetit-ipocrite „firesc” devenite, „ şi naturale”.
Cît despre celelalte insiduoase şi-ascuns indus implantat-inoculate malefic pînă-n măduva Fiinţei şi Spiritului Românesc, aici la marginea acestui „imperiu”, ar fi atîtea de spus, dar de fapt, (mai) Nimic de zis. Au fost deja scrise, povestite şi enumerate, expuse, vîndute şi analizate, etalate şi măcelărite.
Le „ştim pe toate”, dar nu se mai poate face Nimic, CONTAMINAREA e fără pereche, vindecare şi nici oglindă.
Sîntem un popor devenit fără CHIP, imagine, reflexe, reflecţii, gîndire, memorie, conştiinţă şi minte.
În Hăul de-Argint devenit o Gaură Neagră, privirea Spritului nu mai percepe nici cea mai mic-infimă urmă de Cosmos, Natură, Reper, Respect Sfînt, Dumnezeu, Om-Oameni, Frumos-Bine-Rău-Rele.
Şi toate curg ASTFEL, negre absurde, oribil pervers şi imens-grele !
am oleaca da timp & raspund lui ”un pesimist”.
Uite, io unul chiar cred ca *nu faptul c-au scris cartzi (de chiar succes!) , pe care eu le-am citit cu muult interes e chiar *problemu’ *.
Shi, e clar ca *nu e vorba* de nishte ”diletantzi” (ca, pe diletantzi avem ocaziunea de-a videa *pa sticla*, n-asha?)
Problema *mea* e urmatoarea: cum ca nu am intalnit, pana acuma, *niciodata* (zau!) in istoria *vreunui popor*, inshi *ca ashtia*, care-au facut *cariera* din a-i tat scrie poporului ca-i un bobor.
Uite, ca sa fiu *mai clar oleaca*, pentru ‘tzelegerea *danshilor*: un ”bobor” – cum ne cred *ei* – nu se ”ridica” prin Cultura, dom’le.
Se ridica, insa, prin Educatziune!
Trebuie facuta, distinctzia asta – cred eu. Ar fi trebuit s-o poata face & danshii… Nu, n-au fost (pana acuma) pan stare…
Shi, io cred ca *de aicea* li sa chiar ”trag” ponoasele , ma rog, minuscule, ca sunt consideratzi drept ”gurii” natziunei etc.
Cand tu, draga prietene ”un pesimist” potzi scrie cum ca ar trebui sa-i respectam pentru punerea pe picioare a unor institutzii: cine-ar indrazni, oare, sa te contrazica?
Nu eu, pentru ca-i chiar *respect* pentru aceasta dovada
de *munca facuta potrivit caietului de sarcini*.
Ciudat, n-asha? Sa *respectzi* , lumea, pentru ca *face* ceea ce-ar trebui sa *chiar faca*, in mod *normal*?
Pentru ce nu-i respect *io* (&, de fapt, mai muuulta lume) e *dispretzul* (aproape ciocoiesc) fatza de cei *in-cultzi*. Pa aiasta, dragilor, *io* nu le o pot *ierta*…
Ca *aia*-i ”incaltza”, aia le pune, di fapt, cu munca *lor*, lavaliera (papionu’) pa la gat: cu toate ca *ei*, din cam pacate, nu-shi prea dau sama…
No ghine, ui ca ma vazui & marxist,
Nea Marin
Ar fi bine sa intelegem macar despre ce fel de cosmar e vorba:
Cosmarul lenii, al ignorantzei „invincibile”, al intrigilor provinciale, al noii „conceptii stiintifice despre lume si viata” (Corectitudinea Politica)… si, tronand peste toate acestea, al nostalgiei inconstiente dupa vechea si buna
gandire unica a invatamantului politic de odinioara!
Suntem o mica natiune din est care-si dispută meritele unor intelectuali pe care numai ea ii cunoaste. E ca si cum o echipa de fotbal fara victorii si-ar celebra, totusi, meciurile egale. „Cel mai bine rateaza Tatarusanu: are talent, rateaza cu finete, Torje rateaza murdar, n-ar mai trebui selectionat, ca râde lumea de noi” . Remarcati, niciunul dintre personajele de care vorbeste d-l Paul Cernat nu are anvergura unui mare „jucator”, a unui „filosof” in sensul plin al cuvantului.
Cand a murit Cioran a fost amintit, in Franta, zic, nu ca „cel mai mare filosof”- ci ca „cel mai bun stiliste francez contemporan”. Era prea devreme sa fie clasat fara nuante la „filosofi”- desi era cineva care gandea cu mare aplomb.
Noi insa il recuperam, fara nuanta, ca „filosof”! (Ca stlist -francez!- nu il putem recupera). Si n-o facem doar cu Cioran.. Pentru noi, acel „prea devreme” pare ca nu exista. „Avem ganditorul, are talent, ce sa ne mai invartim in jurul cozii?”.
Ori, intr-adevar, se poate medita asupra digestiei (digestia insăşi predispune), se poate „cădea pe gânduri”, dar asta nu inseamna deloc că gândeşti- anume cu vointa si rigoare. Ca „ganditori” sunt tot atat de eficienti ca fotbalistii zişi. Nu se poate zice ca poseda tehnica dar au talent, intr-adevar, au farmec, mais….nu mai asteptam o vreme?
In chestia implicarii politice, mi se pare ca dl. Sorin Antohi a vazut perfect ceea ce era de vazut. Se poate chiar continua. Scurta coborare in lume prilejuita de epoca Basescu s-a ispravit in lamentatii patetice, si apoi reintoarcerea la bovarism. Asta pare sa fie conditia intelectualului la noi. Nu cred ca Bovary poate sa faca filosofie. Poate sa socratizeze, eventual, cel mult, dar cam asta e tot. E alta structura umana, mai volitiva, mai puternica- aceea care gandeste cu severitate. Ceilalti sunt scriitori, mai degraba, cred ca asta produs Constantin Noica..
Trăind în coşmar un coşmar (permanent), propria eliberare de coşmaruri este IMPOSIBILĂ.
dincolo de paltinis, aici in baltoaca noastra, in mediocroland
@mircea apostol
Nu vad de ce gastronomia n-ar fi un subiect de meditatie. Nu subiectul e problema, in fond era vorba de un articol dintr-un cotidian care are un public larg. Fara sa fortez vreo comparatie si Mozart a compus opere pornind de la librete usurele. Sa scrii despre obsesiile gastronomice poate fi la fel de interesant ca a scrie despre nemurirea sufletului. La Plesu deriziunea ca metoda de lucru mi se pare mai paguboasa, nu neaparat temele.
In fine, nu despre asta e vorba.
Ceea ce e suparator in abordarea dlui Cernat este ipocrizia spiritului critic. Cum se acopera afirmatii de genul ca nimic din ce-au scris Plesu si Liiceanu dupa 90 nu mai are valoarea scrierilor de dinainte? A facut dl Cernat, de la inaltimea pupitrului sau critic, o cercetare atenta a acestor scrieri si are argumente filozofice sau filologice care sa-i probeze opiniile? Ma tem ca nu. Singurul argument este ca sunt de- ai lui Basescu.
In schimb, domnia sa se inclina pana la pamant in fata maretiei operei lui Eugen Simion, despre care toti stim ca a fost de-al lui Iliescu cu mai mult si cumaimare folos decat asa-numitii basisti. Ca sa nu mai vorbim cu cate vorbe aurite a invaluit o cartulie de articolase pline de spume stangise a lui prietenului sau Costi.
Insemna ca asta nu-i judecata critica, ci huiduiala, invelita in polei teoretic si ideologic, sau clientelism ideologic.
@Adrian Pantazi: nu trebuia sa legitimeze nici o linie politica (y compris Ponta sau Antonescu). Din punctul meu de vedere, esecul politic dateaza cu mult inainte de „linia Basescu”, si inseamna mult mai mult decit ceva legat de persoana unui om. Basescu mi se pare un lider nociv nu in sine – e un lider politic cu calitati si defecte – ci prin ce „au pus in el” acesti ideologi neocon. In parte, chiar esecul sau politic e generat de asumarea ideologiei lor.
Un articol vivant si pertinent. Noica n-a mai ideologizat nimic dupa experienta legionara si nefericirea Romaniei totalitare pe care a acceptat-o tacit, ca pe un fundament national derivat spre un internationalism grotesc. A pastrat, insa, de la Nae Ionescu salvarea prin sine, prin libertatea interioara,prin arhetipuri substantiale. A colaborat cu Securitatea? Ce prostie. Securistii au colaborat cu el. Cit despre Jurnalul de la Paltinis, este un noroc ca mai tinerii lui discipoli nu stiau atunci prea multe despre trecutul marelui lor maestru. In caz contrar, l-ar fi privit cu suspiciune.Ei nici acum nu-l pot intelege pe deplin.
« Iar „Jurnalul…” e celebrat azi (si) ca o carte de identitate a unei comunitati care a legitimat intelectual „politica Basescu”».
Numai această simplă frază, demonstrează clar şi NET în ce fază se află întreaga intelectualitate românească de azi, fără excepţie.
Rămîne întrebarea, DAR care şi unde este comunitatea care a legitimat intelectual politica „Leonte-Răutu-Brucan-Iliescu” ?
Desigur, această comunitate a intelectualilor descendenţi concret şi direct din „spiritul” şi „mentalul” Răutu-Brucan-Iliescu fiind absolut peste tot, este evident invizibilă, şi tocmai de-aceea „intelectualul Băsescu”, deranjează [ „aparent”].
În realitate, jocul observaţiilor culturale îngemănate în paradoxuri, amalgamuri, diversiuni şi provocări, nu este decît o veşnic învechită dilemă.
Boala este mult prea avansata, iar aspectul general
mult prea descurajant (prin incadrarea paradigmatic-definitiva in patternul mediocritatii romanesti de ultima ora, osciland intre superficialitate, clevetire si multumire de sine), pentru a mai lasa loc vreunei dezamagiri!
A va sugera sa va ganditi cum veti arata peste 20 de ani continuand acelasi drum de culturnic si cenzor ideologic – ar fi curata pierdere de vreme. Exista totusi o spusa (se pare a lui Merejkovski), care mi se pare ca s-ar putea aplica in cazul dvs, din pacate originalul este in rusa, iar traducerea nu poate reda decat o parte din mesaj:
Есть вечно женственное начало, и есть черт с хвостом, как у датской собаки, а вам я советую избавиться от кошмаров.
Adica, aproximativ:
„Exista principiul eternei feciorii, si exista diavolul cu coada ca de caine danez, dar eu v-as sfatui sa va eliberati de cosmaruri.”
…………………………………………………………………………………………………………………………
„Scoala de la Paltinis” a esuat in politica. Etica maximalista a fost subminata de angajamentul politic. Si e pe cale sa sa se infinga in bancul de nisip al… gastronomiei (a se vedea ultimul articol al domnului Plesu, din „Adevarul”, „Stupori alimentare”; intr-o tara cu atatea probleme, e straniu sa tii lectii de nutrionism). Mai este „Scoala de la Paltinis” un model valabil acum? Mai era un model dupa 1989? Daca traia Noica, putea oferi tarii buni carturari. Fara Noica, se cade in epigonism. Adica, vorbim atata de „cultura”, de „cultura inalta”, dar ce descoperim… o marketizare a culturii, subiecte futile (gastronomia) si suparari pe cei care nu au aceeasi parere cu ei/ nu voteaza ca ei/ nu sustin aceiasi oameni.
daca n-ar fi tras atata cu Basescu, puteau construi o alternativa echitabila si echilibrata la fostul guvern PDL si la Basescu. fara programe politice, fara stiinta uneui echilibru politic, am ramas (si ramanem) la pro si contra Basescu. daca stanga romaneasca emancipata ar fi mai viguroasa politic, poate s-ar construi ceva. Dar cum PSD nu e de stanga, iar strada n-a dat inca o alternativa politica, asteptam incheierea mandatului lui Basescu si… neantul. Cearta, maniheizare si neant – asa arata lumea romaneasca.
@iona: de ce dezgust? chiar credeti ca acest articol, in fondul lui DOAR denigrator, chiar reuseste sa deconstruiasca vreun pic din acel topos marcant al contemporaneitatii noastre? Nu cred. Sensibilitati da, poate sa lezeze, chiar isi propune expres, dar o face abdicind de la spiritul critic. Drept care, atunci, nu mai merita sa ne simtim in nici un fel lezati, cei care rezonam cu Paltinisul (pe linie culturala, desigur).
Daca tot ce are sa ne spuna d-nul Cernat e concentrat in non-enuntul „sunteti intelectualii lui Basescu, ba!”, atunci sa fie sanatos si sa se ia de mina cu Mircea Badea. Cert este ca asa-zisa concluzie a articolului nu are valoare de concluzie, ci de sofism. De unde rezulta ca ar fi „esuat” in politica proiectul culturalist paltinisan? Au ajuns Plesu si Liiceanu sa doarma ani in sir pe bancile Parlamentului, si astfel sa-si rateze menirea? Sau sa intelegem ca, daca nu legitimau linia politica Basescu, ci ar fi legitimat o alta – – linia Ponta, ala cu plagiatul – proiectul Paltinis n-ar mai fi esuat in asa hal, ci s-ar fi implinit glorios? Cine sa creada asta, in afara de d-nul Cernat? Si totusi crede asta…
nu pot sa gust acest articol care este impotriva a ceea ce cred despre fenomenul Paltinis, despre Omul care a pus Paltinisul pe harta Romaniei intr-o perioada nefasta din istoria recenta. autorul, cu a minuscul, sapa la temelia acestei constructii solide -Noica si retragerea lui la Paltinis-, nu in metoda”arheologica” de a analiza impartial dovezile ramase ci doar pentru a submina si poate astfel a neutraliza anumite frustrari acumulate in timp, pe fondul unei realitati politice postdecembriste nefavorabile. nu ma intereseaza ce crede majoritatea, care oricum este compusa in general din insi medii, pe care nicidecum nu ii pot dispretui, (acest lucru poate fi desprins si din pozitiile D-lui Noica) insa pentru multi tineri, Noica, Paltinisul, Jurnalul de la Paltinis, au fost determinante pentru dragostea pentru cultura, filosofie, intelepciune, oameni. Articolul acesta contesta un fapt istoric cert si luminos. fii sigur, de acest articol nu va scrie nimeni cu atat patos peste ani..
domnule Cernat, e clar ca vedeti prea multa \”ideologie\” pretutindeni, si tocmai asta doream sa va sugerez cind va indemnam sa va numarati \”-ism\”-ele din acest al doilea text al d-voastra. Dar bun, sa zicem ca priviti in acest spectru mai larg, in care nu mai e vorba de cultura neaparat, ci de \”mosteniri idelologice\”. Dar nici aici nu mai inteleg in ce consta spiritul critic al acestui text. Ca doar nu poate fi vorba doar imbracarea in cuvinte inalt-teoretice a unei replici de genul, \”ba, voi sunteti intelectualii lui Basescu\” (am auzit asta destul la Antena 3, nu mai e cazul sa o citim si in Observator). Si totusi, pare a nu fi mai mult decit atit, fiindca nu stiu cu ce sa ramin de pe urma lecturii. Daca tot ati fost amabil si comunicativ, raspunzind la obiectii, promit sa recitesc articolul, ca sa nu ramin cu impresia (acuta) ca e vorba de spirit denigrator erijat (fastidios) in spirit critic.
@Alma Viva: pentru ca era deja scrisa si pentru ca asa a fost conceput textul. Imi pare rau ca va dezamagesc…
.. de ce ne avertiza dl Cernat, intr-un scurt comentar la prima parte, sa .nu ne grabim cu aplauzele inainte de a o citi si pe cea de a doua!
Intr-adevar, ce schimbare de ton si ce regres spre pamflet si spre insinuare si colportaj mediocru, in acest text plin de aluzii politice, reprosand implicarea in politica!
De ce, coane Anghelache? De ce-o fi simtit autorul nevoia sa publice aceasta a doua parte?
Prin jocul „împăciuitor” , Noica şi-a adus aportul la EŞEC.
Dar nu eşecul „în politică” pentru simplul fapt că în România, de 70 de ani, nu mai există absolut deloc, politică
Ci EŞECUL în ADEVĂR.
Prea înfiorătoarele compromisuri făcînd în totalitate parte din această UNICĂ „politică”.
Compromiterile erau programate net.
@Adrian Pantazi: va raspund, si in felul asta ii raspund si „pesimistului” (presupun): nu are de a face cu „Jurnalul de la Paltinis”, ci cu mostenirea ideologica a Paltinisului dupa 1989. Folosesc un termen generic: evident ca e vorba de ceva mult mai amplu, dincolo de Paltinis, un intreg fenomen neocon produs de combinatia dintre „rezistenta prin cultura” din Ro si ideologia Razboiul Rece. Insa Paltinisul il „epitomizeaza”, ca sa ma exprim pre limba elitelor noastre cu staif. Iar „Jurnalul…” e celebrat azi (si) ca o carte de identitate a unei comunitati care a legitimat intelectual „politica Basescu”. N-are a face cu valoarea culturala a cartilor scoase de Humanitas, ci cu managementul ideo-politic al grupului si cu efectele lui.
Recititi citatul din Sorin Antohi, poate va clarifica mai mult cu privire la politica respectivei intelighentii de pina in 2000.
@Grigore Para: cred ca sinteti prea optimist in ce priveste CTC-ul dlui Liceanu 🙂 Multumesc, oricum.
Nu am priceput prea bine cum decurge concluzia articolului (\”esuarea in politica\”) din ceea ce se spune in text. De altfel, ma intreb si ce reuseste in fond sa spuna acest text care vorbeste in atitea \”-isme. Domnule Cernat, chiar d-voastra le puteti numara pe computer-ul pe care ati scris textul si va indemn de asemenea sa ne spuneti, aici, cite \”-isme\” apar. Va dati seama de ce va rog asa ceva? Ca sa intelegeti ca generalizarile pripite – pe care le folositi pentru a condamna – nu va iarta nici pe d-voastra, ba chiar pe. D-voastra va decredibilizeaza, in primul rind. Ce are a face dezacordul sau aversiunea d-voastra fata de politica Basescu cu Jurnalul de la Paltinis? Va rog, cu toata buna credinta, sa ma faceti sa inteleg acest lucru.
La scena antologica cu halitul pantagruelic, inclin spre a doua ipoteza, cea a d-lui Mircea Martin: o „canibalizare” a maestrului prin „incorporare”, as zice un soi de „euharistie”.
Bine evidentiat „paricidul”: abandonarea „conceptului” (as adauga, poate chiar necesara momentan) in favoarea urgentei unei reflectiei etico-morale.
In timp ce despre Andrei Plesu doar amintiti ca „va fi acuzat” (dupa ’90) de „minimalism moral” pentru coabitare cu noua Putere, despre Liiceanu afirmati categoric ca „va deveni, dupa caderea comunismului, un moralist de amvon, legitimat de autoritatile est-etice de la Paris…” Aici e un simplu efect retoric, afirmatie fara acoperire: nu cred ca Liiceanu avea nevoie de legitimarea („Est-eticelor”) lui Monica Lovinescu pentru a deveni un moralist ori eticist politic (cu un patos poate binevenit atunci, dar, oricum, nu „de amvon”!).
Alta exagerare: „dispretuitii proletari” – era mai degraba vorba de o sincera compatimire (daca tot era Noica un „patriot nationale”) pentru congeneri, pentru bobor.
In rest, diagnostic corect, in spiritul primei parti.
Ar fi putut lipsi lungul citat „legitimator” din Sorin Antohi, care spune cam acelasi lucru ca si ceea ce era deja spus in comentariu, o tautologie, deci!
La sfirsit, o mica impunsatura „basesciana”, care nu schimba nimic. Si ultimul pasaj, de pe la „A discrimina pe criterii culturale…” e sugestiv.
O ultima rezerva in ultima fraza: promisiunile Scolii de la Paltinis nu aveau „sa se compromita prin esuarea in politica”, cit mai degraba sa nu se implineasca decit partial, cultural, asta da.
Concluzie: cu doua-trei mici retusuri, in partea a doua, cred ca Gabriel Liiceanu ar putea pune stampila CTC pe intreg comentariul si astfel, la aniversarea a 40 de ani, ar putea figura, cu brio, ca prefata.
Felicitari!
E interesant cum argumentati. Porniti la brat cu Steinhardt si va sfarsiti treaba cu Antohi. Unul candidat la sfintenie, celalalt, cum bine stim, tunator dovedit (stiu ca in viziunea dvs turnatorii nu sunt chiar atat de rai, niste oameni si ei).
Si ce vreti in fond sa demonstrati?
Ii puntei la zid pe Plesu, Liiceanu, ca fiind adeptii ideologiei nedemocrate, discriminatorii, în fine, ce mai tura vura, de extrema drepata (doar o numiti năistă), pentru simplul motiv ca au scris niste carti, se pare de succes, ca au pus pe picioare niste institutii, se pare iar de succes, ca au dus mai departe ceea ce au invatat de la Noica, continuitatea in cultura.
Iar aceste fapte sunt nici mai mult nici mai putin decat anti democratice si discriminatorii. Adica pe cine discrimineaza?
Sa fie oare la mijloc eterna mica frustrare a mediocritatii, a diletantilor de mana a doua? Ma intreb?
Nu, nu-i *diloc* ”rau”, articolul, te-ndeamna la reflexie…
Io vaz ca ”poarta” asupra unei teme, de mai multa vreme discutata/disputata, anume a ”moshtenirii” lui Noica.
Ce e, pentru *mine*, chiar interesant (apropos de ceea ce scrie autorul in articol), e *chiar* faptu’ ca, ceea ce era, pentru Noica -pare-se – ”vital”, s-a dovedit a fi, pentru ”invatzacei”, o chiar ”anatema”.
Ca, ma cam scuzatz’: imprecatzii, dinspre Noica, in directziunea *amaratzilor de romani*, io, ma cam scuzatz’, io *nu am cetit*…
Din partea ”Schcolii”? Cat cuprinde. Dupe parerea *mea*, cam asta ar fi *diferentza* dintre un *patriot* & o shleahta de ”interesatz’ ”…. Va rog de-a ma scuza. E *doar parerea mea*.
Sunt, *io*, ma cam scuzatz’, complectamente (sic!) d-acord cu ”Ioropa untului”. Dar, *desigur*, nu-i bai ca *nu* e chiar tata lumea pan acord cu mine…
Dar, desigur, conduc un ”Hyundai” & *nu* un BMV. Shi, *desigur*, chiar acest argument m-ar putea (desigur!) chiar des-califica.
Ca, arata ca *nu* ma consider un burick d-al Pamantului.
Ca, sunt de parere ca mashina de duce de la A la B. Ca sunt de parere (serios!) ca *nici un fel d-obect* nu te poati face mai bun, mai frumos, mai drept decat *chiar eshti*.
Ca sa caz pan *pacatu’* de-a ”pshichanaliza” (A. Plesu e ala, caruia i se rotunjea gura): domnii Plesu, Liiceanu, Patapievici, ”gurii” natziunei, au , cu totzii, ma cam scuzatz’, o *singuras* ”pata”, pan trecutu’ lor: aceea ca *nu* s-au dovidit d-a fi, *inainte*, opozantzi…
Shi, spre deosebire de A.P., ailaltzi doi inca ‘cearca de-a dovedi *contrariul. Cam nashpa…
Pe scurt, pe *foarte scurt*: io am *declarat p-acilea* c-am fo’ chiar *lash* (cum ai fi putut fi, altfel, un nima-n lume da pan *provincie*?), ailaltzi *doi* ‘cearca sh-acuma d-a si da drept ieroi. Mie mi-e chiar greatza…
No numa’ fain,
Nea Marin