Discontinuităţi şi relativism în istoria literară

Iluziile literaturii române a profesorului Eugen Negrici este o carte pasionantă şi de rară expresivitate, ce se citeşte nu ca o istorie a literaturii române – nici nu esteî nu-şi propune să fie aşa ceva –, ci ca o confesiune indirectă, implicită, a unui intelectual care a traversat anii pustiitori ai comunismului şi ale cărui iluzii proprii, investiţii enorme pe teritoriul literaturii, s-au văzut spulberate una după alta în acea epocă şi, foarte probabil, şi în anii de după Revoluţie. De aceea, e de mirare că scepticismul acesta – pe teren literar – atît de cunoscut, de multă vreme deja, studenţilor săi de la Facultatea de Litere din Bucureşti nu şi-a găsit expresia într-o carte mai devreme de 2008. Mai devreme sau mai tîrziu, cartea a apărut, iată, şi, neîncetînd să se constituie într-o mărturie – cu vorbele lui Paul Cornea, de pe coperta a patra – a unei „mari iubiri rănite“, ea reprezintă – în spaţiul cultural de după ’90 – primul exerciţiu radical de demitizare, de deconstrucţie a miturilor care fundamentează cultura română, veche şi modernă. Dincolo de pasaje inevitabil discutabile – parti-pris-ul „marilor construcţii ficţionale“ ale romancierilor şaptezecişti, umbrite şi înăbuşite de generaţia ’80, promotoare a unui […]