Discursul autoritar în critică: de la model la antimodel

Reacţia lui Nicolae Manolescu din România literară, nr. 24, din 10 iunie 2016 (În loc de cronică literară), la ancheta Observa­torului cultural despre autoritatea criticii & cronicii literare era previzibilă: chiar dacă răspunsurile nu-l vizau în mod direct, substratul multora era destul de transparent. Nu ştiu, la data cînd scriu aceste rînduri, ce va spune în a doua parte – anunţată – a acestui articol, dar mi se pare o contribuţie necesară la dezbatere. Mai puţin, mă grăbesc să adaug, P.S.-ul total deplasat la adresa lui Alex. Goldiş, pe care îl va comenta colegul meu, dacă va găsi de cuviinţă. Un articol din 1991 Acordînd o atenţie specială intervenţiei mele, dl Manolescu are dreptate să-mi reproşeze că reiau idei formulate deja, fără să le citez. Atîta doar că nu-i aparţin, cum afirmă domnia sa, lui Mircea Cărtărescu; enunţate fugitiv în Postmodernismul românesc, ele pluteau, de fapt, în aerul generaţiei optzeci. Dacă e să dau necesarele referinţe bibliografice, şi iată că le dau, i-aş reaminti fostului meu profesor un articol cu care, la începutul anilor ’90, a polemizat cordial: „«Forma fixă» a cronicii literare“ de Ion Bogdan Lefter, apărut în Contrapunct, nr. 47/1991 şi reluat în volumul Anii ’60-’90. Critica literară. […]