Enciclopedia exilului literar românesc: „revizuiri“ şi „noutăţi“ (II)

Florin MANOLESCU - Enciclopedia exilului literar românesc. 1945-1989. Scriitori, reviste, instituţii, organizaţii,

  • Recomandă articolul
Dacă unii comentatori ai Enciclopediei exilului literar românesc i-au imputat primei ediţii mai ales absenţa unor nume sau extinderea mult prea mare a conceptului de „literatură“, ceva semne de întrebare ar putea ridica şi includerile peste rînd ale unor expatriaţi din perioada precomunistă. Spre exemplu, includerea unor Martha Bibescu, Elena Văcărescu, Tristan Tzara ş.a.   Florin MANOLESCU, Enciclopedia exilului literar românesc. 1945-1989. Scriitori, reviste, instituţii, organizaţii, ediţia a doua revăzută şi adăugită, Editura Compania, Bucureşti, 2010, 832 p.   Ce-i drept, borna cronologică de jos a volumului – anul 1945, în speţă – poate trimite şi către alte posibile interpretări ale selecţiei lui Florin Manolescu. Anume, aceea că Enciclopedia… i-ar selecta pe toţi scriitorii „expaţi“ care au supravieţuit dincolo de această dată (includerea lui B. Fondane, mort înainte de 1945, rămînînd totuşi greu de explicat). Un argument încă şi mai credibil este cel invocat de către autor în prefaţa la ediţia a doua: există destui scriitori care, deşi nu au părăsit România din motive politice, s-au transformat pe parcurs în exilaţi politic… Ce ne facem însă cu acele personalităţi – uneori nici măcar direct politice – din exil, care doar „au influenţat într-o formă sau alta literatura“? Pînă unde putem […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }