Fals tratat de deziluzionare literară
- 17-09-2008
- Nr. 441
-
Bianca BURŢA-CERNAT
- ÎN DEZBATERE
- 2 Comentarii
Eugen Negrici întreprinde în Iluziile literaturii române un demers deconstructiv asemănător celui realizat de Lucian Boia, încă din anii ’90, la nivelul miturilorîmitografiei istoriei noastre naţionale. Cu doza de spectaculozitate şi de sfidare „scandaloasă“ subînţeleasă. Şi, în plus faţă de Boia, cu un bonus de charismă. Autorul acestei cărţi, eminent profesor de literatură română, pe cît de ataşat de obiect, pe atît de sceptic în privinţa şanselor acestuia de rezistenţă la eroziunea timpului, propune o reexaminare neconcesivă a istoriei literaturii române: a clişeelor, a malentendu-urilor, a suprainterpretărilor, a distorsiunilor de receptare care o consolidează ca „ficţiune“ şi, simultan, o subminează ca naraţiune credibilă. Eugen Negrici reconstituie, cu o mare vervă ce disimulează, în fond, amărăciunea, traseul travestirii unei iluzii în certitudine: anume că literatura română e o „mare“ literatură şi că istoria ei curge pe un făgaş sigur, fără întreruperi, fără accidente, fără devieri ale cursului. Iluzie configurată în acord cu necesităţile autolegitimării naţionale, cu tendinţele mitizante ale spiritului românesc (nu cred că poate fi lesne ocolită sintagma de „spirit românesc“, cu o anume încărcătură esenţialistă), şi instrumentată ideologic în diferite etape ale istoriei noastre, mai cu seamă în perioada comunistă. Urmărind felul în care discursul metaliterar interferează cu definirea […]
„Dar mai cred totodată că, în clipa de faţă, cînd lucrurile s-au cam inversat, cînd clasicii sînt din ce în ce mai puţin vizitaţi şi din ce în ce mai agresiv puşi la colţ, cînd actualitatea literară, fie şi (sub)mediocră, e valorizată excesiv şi în detrimentul unui trecut literar care nu e totuşi de neglijat, cînd generaţiile traumatizate de o memorie prea încărcată s-ar putea să fie urmate de „generaţii fără memorie“, în momentul de faţă, deci, aserţiunea că miza pe clasici nu e deloc stimulatoare, ba dimpotrivă, s-ar cuveni examinată cu foarte mare atenţie. Altfel, riscăm să înlocuim iluzia unei tradiţii literare mai bogate decît este, cu iluzia că putem construi ceva pe vid (să înlocuim mitul trecutului fastuos cu mitul prezentului paradisiac, suficient sieşi). Ambele sînt la fel de păguboase”. – Poate reusitzi sa le parvina si unor Patapievici, Cartarescu si altor genii pustii si pustiite de azi, acest citat, poate afla si ei ceva nou, si nu doar… post-modernist: Faptul ca bunul-simtz se mai poarta, chiar si printre… români!
iar daca citesti printre randuri articolul, vezi cum avocatul acuzarii se ascunde temator in spatele avocatului apararii, de fapt sunt unul si acelasi. e suparatoare grija de a nu deranja prin unele obiectii. de obicei, spuneti raspicat ce aveti de spus, pacat ca nu ati facut-o si acum.