Geo Şerban – 80

Atunci cînd, într-o altă viaţă, am descins pentru prima oară în locuinţa din Mîntuleasa a lui Geo Şerban şi a Danielei, rafturile care gemeau de cărţi din sufrageria de primire erau înţesate de mici obiecte aduse de peste tot, semn că amfitrionul şi soţia sa au călătoria în sînge şi ştiu cum să transforme un spaţiu de locuit într-unul subiectiv, în care amintirile nu te părăsesc, ci te însoţesc de-a pururi, îmblînzindu-se cu fiecare privire care le mîngîie. Ulterior, cei doi au călătorit şi mai mult, numărul obiectelor afective de pe rafturi a crescut şi el, însă din poveştile pe care mi le-au relatat – de prin Elveţia, de prin Israel, Ungaria sau din alte locuri (cel mai recent: Praga) –, eu am rămas cu o singură învăţătură de bun-simţ, rezumativă: că o bună călătorie e ca viaţa însăşi, te învaţă să cîştigi, dar să şi rămîi senin după ce pierzi sau atunci cînd planurile iniţiale nu îţi reuşesc, contrariindu-te. Altfel spus: că indiferent din ce unghi priveşti lucrurile, ele nu au dreptul să te convertească într-un resentimentar, fiindcă resentimentul ucide voioşia. Nu doar Nietzsche, ci şi Geo dixit… Îmi amintesc, de pildă, de ironia jovială, deloc păguboasă, cu care […]