Gheorghe Ene: moartea unui Hohenzollern al literaturii

Sentimentele care mă domină acum, scriind despre dispariţia dintre noi a lui Gheorghe Ene, ar trebui să fie din registrul tristeţii şi al umilinţei. Orice moarte bruscă a unui om pe care îl cunoaştem, şi cu atît mai mult a unui om esenţialmente bun, ne cutremură, ne lasă faţă în faţă cu ceea ce este pentru totdeauna incontrolabil, de nedomesticit, sălbatic, în existenţa noastră. Însă mărturisesc că, alături de această perplexitate, această paralizie a unei părţi importante din aparatul meu sufletesc (orice empatie are, probabil, şi ceva dintr-o paralizie; paralizia ca suspendare a judecăţii), ceea ce simt crescînd incontrolabil în mine este indignarea. Este o fierbinte mînie.   Desigur, a trăi într-o lume pe care am putea-o numi adecvat nu a „spectacolului“, ci a bîlciului de mahala poate să pară, în general, amuzant. Abia în momente cutremurătoare, precum acela în care oamenii ce întruchipează pentru noi meritul şi virtutea au parte de o moarte cvasianonimă, realizăm în ce măsură această vrie pestriţă lipseşte societatea în care trăim de capacitatea de a respecta măreţia şi, prin aceasta, îi alterează grav umanitatea. Şi este cu atît mai deprimant să vezi această apatie dominînd nu doar pieţele unde se distribuie pîinea şi circul, […]