Hamlet in progress

  • Recomandă articolul
Tentatia de a citi Hamlet-ul lui Vlad Mugur ca pe o opera intentionat testamentara e pe cit de fireasca, date fiind tragicele circumstante, pe atit de nociva. Aproape toate spectacolele puse (sau reconstruite) in Romania de catre artist, in acesti ani ai reintoarcerii, sint in acelasi timp si „povestiri dramatice“, dar si arte poetice marcate, vorbesc adica despre „ceea ce este teatrul, despre distanta dintre ceea ce a fost si ceea ce a devenit, despre fenomenul teatralitatii. Coautor al revolutionarei miscari saizeciste de reteatralizare, spirit director (chiar daca asta inca nu s-a recunoscut pe deplin) al invatamintului teatral – intra si extrainstitutional, adica al educarii permanente a actorului, dincolo de bancile scolii de teatru) –, Vlad Mugur nu a incetat sa surprinda, doisprezece ani la rind, prin tineretea operelor sale ca atare, prin combinatia atit de rafinata intre o energie debordanta, de adolescent, a poeticii, si o slefuire bijutereasca a esteticii. Toate acestea fac dificila si – cred – periculoasa tratarea acestui ultim spectacol drept „ultimativ“. El e mai degraba un eseu despre moarte (ca moment de dinamica sociala, ne convine sau nu, dar si ca moarte a teatrului totodata), la fel cum si altele, in diverse variante si cu […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }