Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Impostura intelectuală ca stil
- 19-02-2009
- Nr. 462
-
Alexandru MATEI
- POLEMICI
- 43 Comentarii
Preambul Textul de mai jos, în care vreau să atrag atenţia asupra unor ieşiri în decor ale unor nume importante din presa românească scrisă, cere o introducere. L-am scris într-o primă versiune prin 2007, la invitaţia redactorului-şef de la Idei în dialog, George Arun, care voia să întocmească un dosar despre presa culturală românească. Dosarul n-a mai apărut, se pare, din lipsă de combatanţi. Ulterior, l-am reluat şi l-am propus spre publicare de sine stătător, dar am fost amînat de mai multe ori. În cele din urmă, mi-au fost aduse obiecţii redhibitorii, fapt pentru care acest text nu poate să apară în ID. Fiecare dintre noi avem partizanate. E drept, fiecare revistă are, la rîndul ei, linii directoare. E normal să fie aşa. Nu întotdeauna cei care le păstoresc recunosc acest lucru, iar pe de altă parte, a pune etichete este o operaţiune intelectuală în primul rînd comodă, care identifică, dar şi simplifică în acelaşi timp. Dar e foarte greu să gîndeşti în absenţa oricărei etichete. Asta pentru că limbajul teoretic însuşi înseamnă să articulezi şi să ilustrezi, să argumentezi diferite etichete, mai simple sau mai complexe. În fond, dezbaterea intelectuală înseamnă, mai degrabă, un clash de etichete, purtat […]
In sfarsit, cineva care stie ce poate domnul Patapievici. Nu pot sa nu ma minunez cum de stiti atat de bine, doamna Orleanu. Ati publicat ceva? As vrea sa va aprofundez, pareti o autoritate.
In fatza mormanului de nume fistichii citate de dl Matei in scopul pavarii caii inguste ducand spre mult-ravnitul statut de \”boier al mintii\”, Dvs intrati in joc, incercand sa cantariti la modul serios probabilitatea ca susnumitul aspirant-veleitar sa fi trisat umfland artificial bibliografia demersului cu care spera sa ne dea gata. Iar pentru clarificare invocati acum si programele specializate existente pe net, destinate demascarii fraudelor din domeniul referatelor sau lucrarilor universitare de licentza.
Pentru mine lucrurile sunt in acelasi timp mai clare si mai putin serioase: numele citate \”a tort et a travers\” vorbesc prin ele insele, inscriindu-se in autoportretul unui personaj de opereta, un fel de Marius Chicos Rostogan care incearca sa epateze cu eruditia castigata din audierea cursurilor de la College de France. Ce nevoie mai aveti sa apelati la metode computerizate pentru a demonstra grotescul acestei tentative?… Cel mult ar trtebui sa-i multumim pentru ca ne-a descretit fruntile, transportandu-ne pentru rastimpul lecturii pe taramul totdeauna relaxant al comediilor de moravuri intelectuale!
Snobismul si lipsa de curaj, pe care le tradeaza acest mult prea lung articolas, i-au servit d-lui Patapievici o binevenita minge la fileu. In sfarsit – Domnia Sa nu mai trebuie s-o faca pe niznaiu’. Aplauzele caracudei anonime ii sunt garantate. (1.Domnul Patapievici nu este „neo-conservator”: Domnia Sa este retrograd in genul lui Nae Ionescu – si trebuie sa fie. Provenind din mica boierime rosie, apetitul puterii il obliga, in aceasta perioada de restauratie, sa fie mai catolic decat papa. 2.Domnul Patapievici nu este nici „tiran”. Pentru ca nu poate. Inca.)
Mda… e cam clar cine terorizeaza pe cine pe-aici din punct de vedere ideologic; si inca abia a sunat Erica B mobilizarea; e trist sa vezi la un loc atata frustrare combinata cu agresivitate; luati la bani marunti, afli despre fiecare dintre cei care il ataca pe HRP din ce motiv personal o face (cu exceptia celor care il au ca tinta pe Mihail Neamtu); exista, totusi, si mult umor, voluntar sau nu: Jacques de exemplu, ar merita chiar un premiu pentru ideea ca Patapievici i-a ruinat cariera lui Bogdan Lefter; poate stie Jacques ceva, Lefter o fi fost data afara de la Observator Cultural pentru ca nu l-a injurat suficient de bine pe HRP?
Domnule Mihnea Moroianu,
Exista un program care se numeste „compilatio.net”, la care orice fiinta alfabetizata poate avea acces aici:
http://www.compilatio.net/fr/
El a fost ANUME creat de un grup de universitari straini pentru a scoate la iveala imposturile din invatamantul superior, demers care – dupa cum se stie, tinand cont de complexitatea retelei informatice si de abilitatea utilizatorilor scoliti – devine tot mai elaborat (si laborios).
Insa nu imposibil.
Ce inseamna acest lucru?
Ca orice „imprumut”, nesemnalat ca atare, poate fi (mai) usor depistat gratie unui astfel de program.
Deci, implicit, si „imprumuturile” din literatura secundara (fie ea intr-o alta limba decat romana)…
Adica exact cele care il fac pe dl Matei suspect din capul locului.
Da, dl Matei a citit… literatura secundara care circula pe internet.
Exemple :
http://www.lyber-eclat.net/lyber/cometti/1bouveresse.html
http://gredin.free.fr/sociologie/restrictiondelapensee.html
http://www.cairn.info/load_pdf.php?ID_ARTICLE=ACO_012_0116
Ramane sa-i mai citeasca pe… Bouveresse, pe Musil, pe Wittgenstein, pe Goedel.
Prin urmare, nu consideratiile despre Mircea Cartarescu sau Traian Ungureanu mi-au atras atentia….
Ci cele despre Bouveresse, Sokal si Bricmont.
Si nu datorita transferului unor chestiuni (discutate in spatiul occidental) asupra zonei romanesti…, transfer fortat si – cum bine scrieti – incarcat de un umor involuntar.
Ci TOCMAI datorita retoricii de tip „literatura secundara” si a frazelor gata-primite (din franceza).
Va multumesc pentru atentia acordata randurilor mele de saptamana trecuta… desi punctele noastre de vedere asupra articolului d-lui Matei s-ar putea sa fie totusi destul de deosebite.
Dvs scrieti „nimic nu este mai putin sigur decat ca dl Matei i-a citit pe autorii pe care-i citeaza” si trageti de aici concluzia unei probabile imposturi intelectuale a autorului articolului pe aceasta tema. Eu inclin sa cred ca dimpotriva, dl Matei i-a citit pe acesti autori mai mult sau mai putin la moda, si inca pe multi altii „ejusdem farinae”… dar lucrul acesta mi se pare pur si simplu irelevant.
Nu impostura intelectuala este ceea ce m-a frapat in textul publicat de „Observator”, ci etalarea naiva a snobismului sorbonnard si umorul involuntar al eruditiei de parada, in vizibil contrast cu scopurile practice (ultratransparente) ale „dezbaterii” pe care-si propune s-o initieze.
Pentru a nu fi gresit inteles, marturisesc ca si pe mine au incetat de mult sa mai ma amuze flamboaiantza contributiilor de comentator sportiv deghizat in filosof neo-conservator al istoriei publicate de Traian Ungureanu in ID, si pe mine ma plictisesc de moarte editorialele politice al elui Mircea Cartarescu din EZ… dar nu mi se pare ca dl Matei a pus cu adevarat punctul pe „i” cu aceste doua exemple constituind doar „antreul” ospatzului la care doreste sa figureze in calitate de amfitrion.
Ce scria Matei despre Neamtu, in revista Vatra
„Mihail Neamţu este singurul tânăr eseist român autor a două volume solide înaintea vârstei de 30 de ani… Remarcabilă este nu numai calitatea sa
intelectuală, ci, mai ales, poziţia lui de mediator între cultura teologică şi tradiţia culturală europeană.”
Ma mira vocile dezlantuite impotriva lui Neamtu, despre care si postmodernii recunosc ca are valoare.
pe scurt, foarte slab; observ ca apar numai comentariile „elogioase” la adresa lui Al.Matei
Ce forum multicultural. Lipsesc comentariile in germana care sa-l denunte pe Andrei Plesu si sa-i reproseze ca un specialist in angelologie nu merita postul de Ministru de Externe.
Jacques, Dormez-vous? Dormez-vous? Sonnez les matines!
Monsieur Matei, ati produs trei pagini de sofisme demontate într-un singur paragraf de HRP. Ce sustineti e hazliu: TRU ocupa oare spatiul public sau Dinescu, Tanase, CTP si ceilalti, cu tone de emisiuni fade si gras platite? Cine a spus ca un universitar expert in literatura moderna, precum Mircea Cartarescu, nu poate sa comenteze faptul politic? Zola, va spune ceva? Virgil Ciomos este un filozof remarcabil, dar este alegerea lui sa scrie intr-un limbaj criptic, deloc deschis non-specialistilor. Samd.
Erica, you worry too much and think like a revolutionary Paris 68 student: academic credentials are not established through online petitions. Moreover, the history of Gulag can be studied by historians, philosophers, social scientists, theologians. Why should one ban somebody from studying the clash between Marxist-Leninist ideology and Christianity. After all, that’s an important chapter in any history of Communism (whether related to Russia, Romania, China, and so on)? Neamtu might not always please my political sympathies, but he’s certainly a bright guy, qualified for the study of secular and religios traditions. He’s written not only on early Christianity (which, by the way, is quite helpful for the study of modernity, too). You could have quoted from his CV the piece on religion and nationalism (a propos Staniloae), his writings about the Orthodox Church and the former Secret Police (Securitatea), and so on. Should Liiceanu be prevented from writing about Heidegger only because he wrote first about David the Armenian (neoplatonic philosopher)? Should Daniel Barbu resign from the Department of Political Science only because some decades ago he wrote about Romanian art history?
In short: does one have to be a Fachidiot in order to please your crowd?
Adevarul e ca bursierul cu pricina era pur si simplu ineligibil sa participe la concurs – chiar dupa criteriile anuntate de ICR.
Nu avea doctorat in nici unul din domeniile spcificate (drept, relatii internationale, etc.), nu avea publicatii relevante in domeniile respective, s.a.m.d. Sigur, o fi bun ca teolog, dar acest proiect nu este unul de teologie.
Daca ICR si-a propus vreodata sa contribuie la „profesionalizarea” studiile romanesti, acum dovedeste ca face exact contrariul.
Si atunci, domnule Patapievici, daca nu criteriile profesionale au contat, relatia personala a bursierului respectiv cu directorul ICR iese in evidenta intr-un mod absolut suparator.
Cand cu scandalul Antohi, ati incercat sa explicati ca n-ati avut pur si simplu ce face: omul era cel mai competent in domeniul rerspeciv, v-a convins si n-ati facut avut de ales. De data asta ce o sa mai spuneti?
Domnule Patapievici, chiar credeti ca romanii sunt un popor de tampiti? Chiar credeti ca le puteti vinde orice?
cu intristare,
RF
Voi reveni cu un alt text. Multumesc pentru toate comentariile de pana acum. Le multumesc lui Horia-Roman Patapievici si lui Jacques pentru o polemica aspra dar de buna calitate (mai putin chestiunea legata de bursele ICR, unde nu am suficiente informatii ca sa tin partea cuiva, dar pornesc de la prezumtia de nevinovatie). Problema mea e urmatoarea: e drept ca ID nu mi-a respins articolul definitiv, el putea fi corectat. Dar astepta de mai bine de un an, aminat luna de luna. Asa ca am hotarat sa il public totusi, ferit de presiuni. Argumentul domnului Patapievici se sustine – desi nu in totalitate, voi explica intr-un articol – dar nu inteleg de ce alte articole, logic si nu numai in eroare, sint publicate degraba in ID de persoane cu a caror notorietate nu ma pot compara. Multumesc si pe curand.
Jacques, thank you for bringing up the subject of Woodrow Wilson Center scholarships ! I must confess, I did not hear anything before about them. While I am not interested in the politics of the Romanian Cultural Institute, I am appalled that Woodrow Wilson International Center people let themselves to be used in this endeavor. I took a look at Neamtu’s academic profile (the guy Jacques mentions)and neither his background (PhD in Theology), nor his publications (I found only things like ‘Liturgical Orality or Textualist Oblivion?’, ‘Protology of Language in St Gregory of Nyssa’), qualifies him in any way for studying the topic he proposes (Freedom and Terror in the Communist Gulag.A Case-Study: Romania under the Communist Dictatorship (1949 – 1964)). I always thought of Woodrow Wilson International Center as a place free of ideology, but I can’t help noticing that the only ‘qualification’ (for studying the cold war) this guy Neamtu has is his conservative, anti-left position. Again, I am sorry that Woodrow Wilson Center puts itself in this position of promoting people based only on ideology instead of their academic credentials. I would encourage all of those who applied for these scholarships and were rejected to send letters of protest to the Woodrow Wilson Center – your voice must be heard!
Erica
Mettre la disparition intellectuelle de Bogdan Lefter sur le compte de Horia-Roman Patapievici est tout simplement stupide. Du reste, ce n’est pas la seule ineptie émise sur ce forum (et sous votre «signature»).
Cette fois-ci, cela dépasse l’entendement.
Ce qui donne à penser que vous n’êtes pas le «simple» Jacques – plutôt fataliste – , dans l’histoire.
Mais Simplet.
Et on aurait bien tort de perdre son temps avec vous
(plutôt qu’avec l’Encyclopédie, par exemple…).
Monsieur,
Pourquoi ne pas attendre ma réponse? Vous supposez que je ne serais pas capable de faire telle ou telle chose sans aucun argument. Bien que ma ré. à HRP n’est parue que partiellement, je suis arrivé à fournir au moins un exemple qui pourrait, je dis bien pourrait justifier mes allégations. Et si je me trompais ? Car, en effet, je ne connais pas le projet pour lequel Neamtu a reçu sa bourse. Tant mieux pour HRP et pour le pays…Mais j’ai peut-être des préjugés qui m’empêchent de croire que dans la structure universitaire d’aujourd’hui on peut être, a 30 ans, à la fois un spécialiste de la patrologie et le meilleur expert de l’histoire du communisme.
Aussi je ne dirais pas que le directeur de l’ICR m’a vraiment tendu une main amicale. En ce qui me concerne je le respecte toujours et le considère une présence intellectuelle fascinante mais qui s’est laissé fourvoyé politiquement pour des raisons qui sont à la fois nobles et basses. Surtout il a arrêté de se mettre en question en adoptant une position de surplomb inattaquable. Et, ça pourrait vous étonner, mais ma position doctrinaire est proche d’un néo-conservatisme à la Roger Scruton. Sauf que je ne crois pas, à la différence de HRP et co. (qui refusent violemment toute autre alternative), qu’il s’agit de la seule position légitime. Sans le correctif apporté par d’autres pensées le conservatisme (pro capitaliste etc.) développe des traits pathologiques et dégénère dans le cynisme pur. Pour ce qui est de la question de l’honneur soulevée par M. P, est –ce que vous pensez que je devrais m’autodénoncer ? Je me rappelle d’un certain Bogdan Lefter qui après une polémique avec l’auteur de « « omul recent » est tombé, comme par hasard, dans les oubliettes de la culture roumaine. A l’époque j’étais « anti-postmoderne » mais j’aimais le fait qu’il y avait un certain pluralisme qui, aujourd’hui, quoi qu’on dise, est défunt en Roumanie.
PS ; Pour ce qui est du cas Miroiu- Ghinea, je suis d’accord avec vous. Miroiu n’était pas le directeur de ses articles publiés dans Dilema. Je peux faire une thèse sur Wittgenstein tout en publiant dans Cancan
je vous assure de ma considération distinguée
Je vois les limites de votre entendement (vous ne pouvez pas surmonter les categories ideologiques). Vous tenez en horreur les cliches des autres mais vous n’hesitez pas a en user de votres
1.Premièrement, l’argument de Matei est vicié par la référence à l’affaire Sokal. Car ce type de raisonnement ne fait que déterrer l’éternelle querelle, assez dérisoire d’ailleurs, entre sciences dures et sciences humaines. Personnellement je n’en vois pas de rapport avec des textes qui se situent dans la zone du pathos idéologique. Mais il me semble me rappeler avoir lu une polémique que la direction de « ID » a décide de publier sans formuler d’arguments rédhibitoires et où on soutenait une même prétention, que vous qualifiez ici de dictatoriale, pour la philosophie « pure » vs. la littérature. Et d’innombrables articles où les textes de Derrida, Deleuze, etc. étaient disqualifiés sans ambages pour, à peu près les mêmes raisons. Devrais-je vous rappeler qu’à l’époque Sokal et Bricmont ont bénéficié notamment du soutien des intellectuels conservateurs ? Quant à la distinction pragmatique que vous proposez entre les textes qui illustrent la logique du cœur et ceux qui s’inscrivent dans l’espace des spécialités, elle ne me semble pas valide dans le cas présent. Lorsque TRU affirme que les sombres prémonitions des écologistes sont absolument fausses se situe-t-il vraiment en dehors de l’espace des spécialités ? Ou lorsque l’auteur de « Omul recent » s’adonne à quelques généralisations hâtives ou à des erreurs flagrantes (et je peux en fournir quelques exemples) d’où parle-t-il exactement? Comme je l’ai déjà dit, ce type d’argument tourne vite au dérisoire.
2. Deuxièmement, j’avoue que mes allégations étaient un peu courtes et abusives. Bien sûr, même vraies, je n’aurais aucun moyen de répondre à votre sommation. Comment produire un exemple d’un « spécialiste » compétent (selon quels critères- v. le cas des écrivains, artistes etc.) qui aurait « droit » à une bourse de l’icr ? d’ailleurs je ne suis pas (cela doit vous rassurer) un insider de l’ICR.
Mais, quand même je peux produire l’exemple inverse : c’est-à-dire celui d’un candidat qui n’aurait pas eu une certaine bourse pour un certain projet (je souligne) selon les critères universitaires acceptés universellement. Le nom du boursier est celui de Mihail Neamtu, jeune théologien et « éditorialiste ». Neamtu est un théologien très compétent, sans doute, MAIS il a reçu une bourse adressé aux spécialistes du droit, des sciences politiques et administratives, de l’histoire et de l’économie. Son projet porte sur l’histoire de la dictature communiste entre 49-64. Or, Neamtu, un patrologue, malgré ses diverses qualifications, n’a aucune formation dans l’histoire du XXe siècle et à ce que je sache n’a jamais produit des travaux reconnus universitairement dans ce domaine. Il m’arrive de connaître des jeunes spécialisé dans l’histoire du communisme qui, bien qu’ils aient candidaté, n’ont pas eu cette bourse. Rien ne m’empêche alors de penser que sa qualité d’éditorialiste (on sait de quelle couleur) y a contribué.
Ce qui me ramène à votre deuxième sommation. A laquelle je ne saurais répondre, car, totu simplement, je redoute des représailles.
Enfin je voudrais vus adresser non pas une sommation mais une humble prière. Vous êtes dans une position de pouvoir. Je crois, malgré mes objections que vous êtes le meilleur directeur de l’ICR qu’on a jamais eu. Mais, en souvenir de ce HRP que j’aimais, je vous demande de ne pas vous laisser happé par la logique du pouvoir et les compromissions qu’y vont avec. On vit déjà dans un monde dominé par le cynisme : la culture doit y échapper. C’est sa seule raison d’être d’ailleurs.
Avec toute ma considération
J.
domnule jacques.
Pozitia lui Horia Roman Patapievici este impecabila si ii face cinste, indiferent ce parere aveti sau avem despre opiniile sale politice. Dumneavoastra n-ati fi niciodata in stare sa intindeti mina unui „neocon”, daca ati fi intr-o functie publica, si poate ca sunteti. Nu sinteti in stare sa dati nici exemple concrete de represiune ideologica. Le aveti sau nu le aveti? Eu am dat deja unul detestabil din punct de vedere etic. Adieu.
Domnule H R Patapievici,
foarte probabil ca anti-spam-ul dv. să fi ocultat e-mail-ul prin care vă consultam astă toamnă asupra ideii de proiect cultural UDIGMA prezentat,neexplicându-mi prin deschiderea afirmată discreţia dv.
N-o luaţi în nume de rău: impostura pare chiar necesară,intuiţia novatoare dovedindu-se inter-logică.Udigmică,zic.
Domnule, m-ati nominalizat, alaturi de Andrei Plesu, intre cei care exercita o adevarata “tiranie institutionala” neo-conservatoare in Romania. Ati afirmat ca nimeni nu poate obtine o bursa la ICR daca nu dovedeste mai intii ca adera la ceea ce numiti “doctrina basesco”. Va desfid să produceti numele cuiva care nu a putut beneficia de programele ICR pentru ca sustine idei pe care eu le-as dezaproba. Ati produs o calomnie, la adapostul anonimatului. Aveti onoarea sa va dati adevaratul nume, pentru a infrunta cu responsabilitate proba adevarului in spatiul public.
Intre beneficiarii programelor ICR se afla oameni pe care ii dezaprob din punctul de vedere al formulei lor artistice sau al filozofiei lor generale, iar intre cei pe care ICR ii consulta pentru expertiza lor se afla unii pe care eu, personal, nu i-as consulta (nu din motive de competenta). Am construit institutional ICR in asa fel incit optiunile mele filozofice, ideologice si religioase sa NU se reflecte IN NICI UN FEL in selectia operatorilor culturali ori a expertilor pe care ICR ii promoveaza ori foloseste. Sunt profund mihnit ca acest lucru, desi se vede (pentru ca are efecte publice), nu este recunoscut. Nu stiu la ce doctrina subscrieti Dvs., dar ea nu este a adevarului si nici a onoarei.
PS
Articolul lui Matei, care v-a incintat pentru ca (probabil) va maguleste si confirma prejudecatile, a fost respins de ID (sub rezerva imbunatatirii lui – va poate confirma chiar d-l Matei) nu pentru ca este ideologic incorect, ci pentru ca este logic fals. Matei pune in paralela imposturile intelectuale denuntate de Sokal si Bricmont cu ceea ce el numeste impostura intelectuala in spatiul cultural romanesc. Imposturile demontate de S&B tineau de: (i) importul eronat de teoreme din stiinta in argumentarea retorica; (ii) incercarea de a transfera asupra retoricii prestigiul de adevar al stiintei, pentru a-i face irefutabile afirmatiile. „Imposturile” pe care le denunta Matei, insa, nu sunt de acest tip. Nici Cartarescu, nici Ungureanu nu incearca sa-si faca plauzibile textele importind din stiinte afirmatii irefutabile (acolo). Ambii folosesc limbajul comun si strategiile comune de argumentare (entimeme, tropi de persuasiune, retorica etc.) pentru a le comunica cititorilor opinia lor personala. Cind Regis Debray foloseste teorema lui Goedel, o face pentru a transforma o afirmatie personala intr-una stiintific generala – deci, un abuz. Cind Cartarescu ori Ungureanu isi scriu textele, ei incearca sa isi faca plauzibil in ochii cititorului punctul lor de vedere personal. Ei nu incearca sa para mai puternici decit sunt (cazul imposturilor de tip S&B), deoarece ei, scriind in limbajul comun si cu strategiile retorice comune, nu vor sa para altfel de cum apar. Or, aceasta este strategia de argumentare a oricarei comunicari publice din afara spatiului specialitatilor! Daca decidem sa numim aceste strategii imposturi, atunci suntem constrinsi sa admitem ca singura comunicare legitima este comunicarea stiintifica, cea lipsita de argumentare retorica. Dar atunci orice limba trebuie redusa la limbaj stiintific, adica, in ultima instanta, fie la logica, fie la matematica. In cazul acesta, textul lui Matei insusi, deoarece argumenteaza prin retorica si persuasiune, nu prin calcul logic, va trebui declarat ca tinind de patologia imposturii. Prin urmare, cele doua tipuri de imposturi nu sunt comparabile, iar comparatia de care uzeaza Matei este de acelasi tip cu imposturile denuntate de S&B: altfel spus, pentru a-si face plauzibile opiniile, transfera in mod abuziv si impropriu un argument tare asupra propriilor afirmatii. In plus, o consecinta indezirabila a incercarii lui Matei de a declara impostura orice comunicare din afara stiintei riguroase (adica acelea construite retoric si persuasiv) este disparitia spatiului public. Intr-adevar, politicul exista numai in schimburile non-stiinfice dintre oameni; abolindu-le pe acestea din urma, desfiintam in fond spatiul de posibilitate al democratiei. Cam totalitare sunt consecintele punctului de vedere pe care il aplaudati, nu credeti?
Chere Jaques,
dac-ai remarcat,libertatea de opinie pare condiţionată de existenţa „operei”,dacă nu împlinită cel puţin întemeiată încă „dinainte”,argumentul „operei” deplângând în fapt autoritarismul imposturii teziste.Ilustrativistă, lipsită de originalitate vizionară şi non-creativă,mai toată „opera” îşi revendică ,prin pretinsa autoritate,de fapt… impostura.Academia cârcâie de academicieni cu opere fără valoare,Uniunea Scriitorilor de membrii care n-au scris nicio carte de doamne-ajută,etc,etc.
Frere Jaques, dar ce spuneti de recentul caz Cristian Ghinea-Adrian Miroiu de la SNSPA? Cred ca sunteti la curent cu aceasta represiune ideologica pe linie academica pentru delict de opinie incorecta politic. La meme Jeannette autrement coifee, hein?
J’avoue détester l’hypocrisie des intellos de gauche. Mais, pour des raisons bien évidentes, en Roumanie dominent de loin les néo-cons, y compris au niveau institutionnel. C’est à dire, un jeune ne peut que très difficilement faire une carrière dans les sciences humines si’il n’écrit pas quelques articles qui reprennent les clichés néo-cons les plus rebattus. Si tu veux une bourse de l’ICR ou du NEC il vaut mieux que tu signes quelques articles d’adhésion à la „doctrine basesco”. Bref, je crois que la doctrine néo-cons et très légitime et même intéressante, mais non si elle se transforme en tyrannie institutionnelle, et non si elle encourage la servilité des jeunes. Matei l’a bien vu, Patapievici et Co sont à la base d’une vraie école de « yesofcourse » qui m’est fort antipathique. By the way, je ne suis ni communiste ni Tastet, mais un simple membre de l’école de la „frustration” 🙂
Impostori sint doar printre intelectualii neocon? Stingistii sint niste prunci? Basescu e un lider neocon? PSD e un partid de stinga? Hai sa nu ideologizam naiv o chestiune in care sint la mijloc interese de putere si de imagine, iar ideologia este doar o falsa problema. Fiecare putere cu tutarii ei, e vorba de un tip uman care nu tine cont de frontierele ideologice.
Si je taste „Tastet”, suis-je plus proche? Pas d’obligation de repondre 🙂
mais, bizarrement, vous n’etes pas tres loin. bonne soirée
Comment allez-vous?
Matei, Permets-moi de te féliciter pour le courage d’avoir dénoncé l’exubérante imposture des néo-cons qui font la loi en Roumanie. J’espère qu’il n’y aura plus de représailles que les allégations habituelles : t’as pas d’œuvre (comme si mihai neamtu, tru et eiusdes farinae en avaient), t’es pas un « vrai » intellectuel, t’as pas lu goedel, t’es au service des coco et des ceausesco, et de l’infâme political correctness etc. Je crois qu’en Roumanie qu’il faudrait entrouvrir les fenêtres, secouer un peu les vieux draps prétentieux, et pimpant dans les débats, si on ne veut pas s’enfermer dans ce climat de désespoir culturel. Amitiés (Je ne suis pour l’instant a bucarest mais j’aimerais te rencontrer.)
Nicolae Manolescu este printre puţinii scriitori care au reuşit sinistra performanţă de a omagia toţi dictatorii-roşii ai României începând cu Dej şi sfârşind cu Iliescu, dar şi marxism-leninismul şi pe Marx, realizările clasei muncitoare, epoca luminii, Omul Nou şi umanismul socialist ş.a.m.d. [Oare să fie vorba de acel umanism socialist care i-a trimis părinţii în puşcărie? De acel „umanism“ care a distrus vieţi, a ucis oameni şi a trimis în temniţe toată „floarea“ României?]
„N. Manolescu este acela care a plătit dogmatismului de tip proletcultist cel mai mare tribut.“
„Nicolae Manolescu a debutat în 1961 cu recenzii la culegerile de versuri Amiezile veacului, de Rusalim Mureşanu şi Fără popas de Florenţa Albu. Felul cum sunt scrise aceste recenzii, ca şi cronicile şi articolele care au urmat, dovedeşte încă o dată că preţul intrării în viaţa literară a fost acceptarea întocmai a clişeelor dogmatismului realist-socialist şi că numai cine a consimţit la acest compromis a putut beneficia de un loc în coloanele revistelor literare.
Citind astăzi acele texte nu poţi să nu te întrebi: lipsă de discernământ, datorită vârstei, sau dorinţa de a face carieră literară cu orice preţ? Poate şi una şi alta. Oricum, din generaţia sa, N. Manolescu este acela care a plătit dogmatismului de tip proletcultist cel mai mare tribut.“ M. Niţescu, Sub zodia proletcultismului, Ed. Humanitas, 1995, pp. 283-288, p. 318.
„Subliniind în cuvântarea sa la ultima conferinţă pe ţară a scriitorilor «rolul de seamă al literaturii în formarea şi educarea tineretului», tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej spunea:
«Tânăra noastră generaţie are nevoie de opere care întruchipează
idealurile pline de măreţie ale epocii noastre, evocând tradiţiile glorioase de luptă ale poporului, ale clasei muncitoare…».
Această sarcină trasată literaturii este extrem de semnificativă. În fabrici, pe şantiere sau în gospodării agricole colective, tineretul participă cu entuziasm la desăvârşirea construcţiei socialismului. În condiţiile preluării puterii de către clasa muncitoare, un relief deosebit l-au căpătat tinerii muncitori. Ei şi-au însuşit socialismul ca pe un mod de viaţă, identificându-se cu peisajul inedit al ţării. (…)
Ce a însemnat Revoluţia socialistă pentru tot acest tineret osândit la nerealizare (sub burghezie) e uşor de înţeles. În peisajul ţării, devenit un imens şantier, literatura a surprins nemaipomenita dezlănţuire de energii, munca trepidantă, entuziasmul sutelor de mii de tineri, închinând o laudă tinereţii… o laudă efortului uman eliberat. (…)
Devotamentul şi eroismul acestor tineri, născuţi şi crescuţi după Eliberare, educaţi în spiritul moralei comuniste, trebuie să facă obiectul unor opere pe măsura cerinţelor epocii noastre.“
Nicolae Manolescu, Tinerii muncitori în creaţia literară contemporană, Contemporanul, nr. 18, 14 mai 1962
„Cu asemenea limbaj, criticul se putea dispensa de gust, de inteligenţă, de cultură şi de probitate“
M. Niţescu continuă analiza extrem de fină pe care o face criticului-„încă roşu de marx“, N. Manolescu, notând: „Cu asemenea limbaj, criticul se putea dispensa de gust, de inteligenţă, de cultură şi de probitate. Se putea dispensa, adică, de obligaţia de a face critică. Literatura devine un simplu pretext pentru discursuri politizate, pentru parafrazarea sloganelor politice.“, şi remarcând cu amărăciune „Iată cum înţelegea N.M. rolul criticii şi al literaturii în articolul Înnoire:
„Literatura realist-socialistă este, prin natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzînd mutaţiile profunde, determinate în conştiinţă de ideea socialismului, promovând idealuri de viaţă noi, îndeplinind, adică, un rol educativ însemnat în formarea omului epocii noastre… Noul conţinut al literaturii noastre e dat, de fapt, de reflectarea procesului istoric al construirii societăţii fără exploatare, de reflectarea procesului adînc în care esenţa umană eliberată de vechile orînduiri este redată omului. (…)
Înzestraţi cu cunoaşterea ştiinţifică a realităţii, scriitorii noştri reflectă cu perspicacitate desăvîrşirea făuririi construcţiei noi, socialiste, reflectă chipul omului nou, constructor al societăţii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluţiei.“
Nicolae Manolescu, Înnoire, Contemporanul, nr. 34, 24 aug. 1962
N. Manolescu, un tânăr critic literar devotat „realism-socialismului“ şi un promotor al doctrinei comuniste din afara P.C.R.-ului
Simultan cu articolele scrise pe tema colectivizării, socialismului, marxismului, omului nou, eliberatorilor, actului de la 23 august 1944, laudei conducătorilor iubiţi ş.a.m.d. continuă şi ascensiunea rapidă a tânărului N. Manolescu. Imediat după absolvire este reţinut ca asistent la Universitatea din Bucureşti, apoi înainte a fi tipărită prima sa carte devine membru titular al Uniunii Scriitorilor din România (1963). În anul 1965 publică lucrarea Literatura română de azi (în colaborare cu Dumitru Micu) şi un număr impresionat de articole printre care „Realism – realism socialist“ (Gazeta literară, nr. 22, 28 mai 1964).
Urmează ani plini de realizări pe plan profesional şi trecerea, alături de mentorul său, Gh. Ivaşcu, (unul din viitorii „omagişti“, v. Preşedintelui ţării Omagiul scriitorilor din România, Ed. Cartea Românească, 1980, pp. 210-212), la revista România literară.
Nu ne spuneti si noua ce „obiectii redhibitorii” v-au adus cei de la ID? 🙂
Draga Domnule Mihnea Moroianu,
ati vazut/punctat just: intr-adevar, toate aceste „referinte”, trimiteri ale d-lui Alexandru Matei il fac – din capul locului – suspect TOCMAI de impostura.
Nimic mai putin sigur decat acest lucru: ca d-l Matei a citit cartile celor pe care ii… „citeaza”.
Si, cum orice impostura iese – mai devreme sau mai tarziu – la lumina, asteptam sa iasa si aceasta.
NOBLETEA nu consta in a ridica degetul mic atunci cand iti bei cafeaua… (sau ridici ochelarii pe nas: vezi imaginea, in „Romania libera” din 25 septembrie 2008: http://www.romanialibera.ro/a135074/cat-de-bune-romane-se-scriu-in-romania.html ).
NOBLETEA este cu totul altceva.
Ca si – mutatis mutandis – IMPOSTURA.
Imi pare rau ca dnii Adrian Paul Iliescu, Adrian Miroiu sau Mircea Dumitru sunt atat de putin prezenti in spatiul publicatiilor culturale. Ma bucur ca spuneti asta… Cat despre „alcatuirea noastra interna”, mie sintagma nu-mi spune absolut nimic (chiar asa, ce-o fi insemnand?) si recunosc ca la prima lectura a textului mi-a scapat.
Parada de nume! Nici Matei, nici altcineva nu nu are vreme sa inteleaga toti filosofii citati.
Prostii, Matei.
Duval
Domnule Alex Matei, aveti dreptate in mare, dar in mic nu aveti. Nu v-ati gindit ca macar unii din \”specialistii\” pe care ii invocati nu sint solicitati sa publice in presa tocmai pentru ca scriu prea tehnic si specializat, in vreme ce intelectualii publici de care va legati scriu bine pe intelesul mai multor categorii de cititori? Revistele si ziarele traiesc, totusi, si din vinzari, iar textele mai trebuie sa si comunice pe limba si sufletul omului, nu sa se adeseze doar mintilor de specialisti. Pe dumneavoastra de exemplu va citesc cu placere tocmai pentru ca nu scrieti ca un specialist uscat, ci ca un generalist care ia atitudine intr-un mod expresiv. Pe Ciurtin il citesc daca vreau sa ma lamuresc intr-o chestiune erudita de istorie a religiilor, pe Madalina Diaconu daca vreau sa vad cum sta treaba cu filozofia gustului, si asa mai departe, dar pe Patapievici il citesc in probleme de interes general. Ca e sofistic e adevarat, dar nu-mi veniti, va rog, cu asemenea alternative, ca devenit si dumneavoastra sofistic.
Da, mi-a placut articolul. Excelenta observatia despre receptarea afectiva vs. receptarea critica. „Guruismul” pare intr-adevar forma de propagare a cunoasterii in spatiul cultural romanesc. Daca mi-e permisa o dizgratioasa auto-validare, articolul imi aduce aminte de studentia mea in Romania cand incercam, timid, sa reactionez la ce se intampla culturaliceste in tara. Tot in Observator Cultural, fireste! (http://www.observatorcultural.ro/Ce-mai-inseamna-sa-fii-postmodern-astazi*articleID_6109-articles_details.html)
Problema, totusi, mi se pare mai grava. Nu doar ca „intelectualii” nostri au succes in spatiul public, dar ei se bucura de aceeasi celebritate in cercurile culturale si chiar academice. Esti student in filosofie, sau in umane, si ti se cere sa numeste trei oameni pe care ii admiri: sanse sunt, cele trei nume vor fi Plesu, Patapievici, Liiceanu. Si pointul nu e ca acestia sunt impostori, ci ca se incadreaza perfect in paradigma jocului afectiv ce sta la baza receptarii lor de catre publicul cat de cat educat. Iar „stilul” joaca un rol la fel de mare in forma lor de prezemntare in fata publicului ca si la ceilalti, de tip TRU. Asa ca problema tece dincolo de succesul mediatic, in culisele academiei. Cu exceptia unor oameni – intamplator sau nu, toti de formatie filosofica analitica: Adrian Paul Iliescu, Adrian Miroiu, Mircea Dumitru, care au cateva (foarte putine) „iesiri” in media, regulile se stabilesc in functie de cat de bine scrie unul si altul, si nu neaparat de substanta argumentativa a ceea ce e scris.
Imi permit totusi un punct de dezacord: nu e un pic exagerata partea cu cu „alcătuirea noastră internă”? Asta imi suna un pic precum odioasa ecuatie, gasita implicit sau explicit in aproape orice iesire in public a intelectualilor nostri: roman = ortodox. Eu sunt roman, dar nu sunt ortodox. La fel, sunt roman, dar nu ma vad un „moştenitor al fascinaţiei pentru trăirea culturală de tip germanic îmbrăcată în hainele lejere ale locvacităţii latine şi înarmată cu pistoalele din dotarea culturală balcanică”. E sugerat cumva un fel de „esentialism” national? Se sugereaza cumva ca, din moment lucrurile stau asa, nu pot fi schimbate? E drept, cocluzia ca „Singura şansă a celor care cred că, în presa din România, pot combate un pathos printr-un argument, este să iasă din arenă şi să creeze în cămăruţa lor bine încălzită cărţi al căror destin ştiinţific nu va avea nimic în comun cu cel public.” mi se pare corecta – judecata din prisma momentului actual. Dar asta nu inseamna ca lucrurile nu se pot si nu trebuie sa seschimbe. Cred, prin urmare, ca impostura trebuie combatuta, in toate formele ei, si nu doar recunoscuta. Ne trebuie doar oamenii, si timpul.
excelent articol, puncteaza exact narcisismul celor mai multi intelectali mediatizati de pe \\\”plaiurile mioritice\\\”, prea preocupati mereu sa demonstreze ca au dreptate si prea adesea indiferenti la logica sau la punctele de vedere ale preopinentilor. ideile exprimate de autor sunt atent fundamentate, dezbatute, nuantate si la alti autori, de ex. la bourdieu sau habermas, asa ca nu mi se pare nimic nelalocul lui, deplasat sau resentimentar in aceasta pozitie. e doar un mod mai \\\”savant\\\” de a arata inutilitatea, in ordine culturala si chiar pragmatica, a atator tone de hartie, care nu schimba, pana la urma, nimic din lumea in care traim. nici nu e de mirare ca atatia oameni din stiintele umaniste se reorienteaza spre domenii pragmatice sau, cum a spus alexandru, ies foarte rar in presa.
Desigur, autorul are dreptate în articolul său (în care am de observat doar o abatere sintatică şi una semantică, ceea ce este foarte bine!); dar neliniştea cea mare pentru mine o constituie impostura în toate domeniile vieţii social-politice şi culturale actuale!
Atîta vreme cît se vor da note, în facultăţi, pe lucrări de licenţă copiate din diferite surse, iar la bacalaureat se vor permite acte scandaloase de furt ca în ultimii trei ani (răspunsul pe care mi l-a dat, pe această temă, o oarecare doamnă din ministerul de resort, anul trecut, la o sesizare scrisă, denotă el însuşi… impostura!) nu avem şanse de a scăpa de impostură!
Întrucît sînt optimist (ca profesor nici n-aş putea fiiinţa altfel!), am speranţe în IRSCA – Educaţia de Excelenţă (amănunte pentru cei interesaţi, într-un articol viitor – cu îngăduinţa redacţiei „Observatorului cultural”, desigur).
Foucault, Jacques Bouveresse, Wittgenstein, Derrida, Musil, Alain Sokal si Jean Bricmont, Regis Debray, Michel Serres, Julia Kristeva, Roberto Casati, Baudrillard, Virilio, Ignacio Ramonet, Noam Chomsky, Lezsek Kolakowski…
Curat „fundament teoretic inscis intr-o traditie de gandire”… curata „validare a unui sistem formalizat”, coane Fanica! Curata dizolvare in marile continentale si in oceanul planetar…
Probabil,prin menţionarea teoremei lui Godel,dl.Al.Matei vrea să spună că nicio paradigmă nu se poate auto-verifica,(din interior),axiologic – corolar infirmat însă recent de Logica axiomatică.
Lung articolul, impostorii nu trebuie sa existe, dar exista, iar autorul nu are o opera , ca sa fie vehement, elevii dau lectii, unde ne sunt profesorii?
Tineretea este de aur , dar si tacerea. Plus, nu-mi place trimiterea la Cartarescu, fostul tanar nu este iubit de tineri?
cand vorbesti de impostura si nu ai o opera, este greu sa convingi, tineretea este de aur, dar si tacerea este, uneori, de aur, nu am nimic cu autorul, scrie frumos, prea frumos, prea lung, divagant, ce vrea sa spuna? Sa nu mai fie impostori
in lume? De acord. Se poate spune intr-o propozitie, nu intr-un articol de mii de semne. Cand elevii iau locul profesorilor, vai de profesori.
Trimiterea la Goedel are sens in legatura cu cartea ce documenteaza afacerea Sokal „Intellectual impostures”, un document esential al lumii intelectuale din ultimii 20 de ani. Abuzul asupra teoremei lui Goedel este una din temele recurente ale imposturii intelectuale, aceea studiata de Sokal-Bricmont.
In textul de mai sus este o simpla referinta.
Excelent articol. Dialogul propus de „Idei in dialog” nu are loc, din cate se vede (si nici nu poate avea loc). Refuzul clar de a publica nuante critice echilibrate la adresa lui Cartarescu si Ungureanu exprima (din nou) faptul ca dialogul este ceva utopic in piata de idei.
Dar nimic nou, nu cred ca cineva se iluzioneaza ca dialogul intelectual este posibil, odata ce taberele sunt trasate. Ne place sa vorbim de dialog, dar acesta nu are niciodata loc, de orice tabara te-ai afla.
Doamna Alexandra, dvs. in ce tabara sunteti asimilata?
Nu prea contează dacă n-aveţi sau aveţi dreptate,cât intuiţia care străbate că există mai multe modalităţi de a stabilii formele adevărului.Şi nici că-i găsit cauzal,(cel filozofic),statistico-probabilistic,(cel socio-economic),analogic,(cel artistic),sau tauto-logic – cel mistic.Câţi articulatori,atâtea paradigme; câte paradigme articulate, atâtea revelaţii – exact ceea ce ne-ar urni din triumfalismul scientist,din obscurantismul… clarităţii şi rigorii logice invocate.Discursul este viu,intuitiv,tocmai prin sincretismul articulatorilor: nici la nivelul frazei,percepţia „sensului” nu poate fi realizată fără combinarea judecăţilor cauzale cu cele analogice,etc.Exact!: procesul intuitiv este – la nivel verbal – însăşi cel metaforic.Cel revelativ – trans-paradigmic.Impostura poate constitui premisa reînvierii,regenerării.
Mi-a placut textul, minus o nuanta: nu am inteles trimiterea la Goedel. Cat despre spatiul cultural romanesc, nu e nicio problema, va exista in continuare, dar tot mai integrat in circuitul de informatie editoriala si academica international. E alegerea fiecarui autor unde isi prezinta ideile.