În vitrină: Hungarian Showcase 2013

Budapesta pare aceeași, Dunărea curge la fel, turiștii din extrasezon (mulți ruși, mulți români, destui polonezi) mișună cu frenezie și ziua, și seara pe Vaci Utca, printre tarabele cu suveniruri. Metroul merge la fel de bine, pereții îi sînt plini de afișe colorate cu concerte, spectacole, premiere de cinema, reclame la seria nouă din Downton Abbey. Martie a debutat neobișnuit de cald, într-o zi însorită reușesc chiar să mănînc la prînz pe terasa abia deschisă a restaurantului Cyrano, alături de două bunicuțe nemțoaice și un cuplu accidental din Amsterdam. De la măsuța mea stingheră, mi se pare că orașul ăsta pe care atît îl iubesc se comportă ca o fată abuzată în secret, care traversează un  bulevard larg întrebîndu-se (frisonant) dacă trauma se observă din afară. Nu, din afară totul e aparent neschimbat.   Hungarian Showcase e, însă, nu doar un festival al producțiilor maghiare în beneficiul publicului local și al unei impresionante grupări de critici și jurnaliști din toate colțurile lumii – SUA, Germania, Franța, Marea Britanie, Ir­landa, Italia, Cehia, Slovenia, Slovacia, Croația, Serbia, Norvegia, Suedia, Belgia, Olanda, Finlanda, Lituania, Estonia, Elveția, Rusia, Polonia  și… România. Organizată de filiala maghiară a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (nu zîmbiți, […]