Jung Chang: Lebedele sălbatice. Trei fiice ale Chinei

Foametea (1958-1962) „Femeile capabile pot pregăti masa fără ingrediente“   Împlinisem şase ani în toamna anului 1958 şi am început să frecventez o şcoală primară la circa douăzeci de minute de mers pe jos de locuinţa noastră, pe alei pietruite, dar pline de noroi. Zilnic, către şi de la şcoală scotoceam din ochi fiecare părticică de drum pentru a descoperi cuie rupte, zimţi ruginiţi şi orice aşchie de metal ce s-ar putea ascunde între pietre. Acestea trebuiau culese pentru a alimenta cuptoarele care produceau oţel, ceea ce reprezenta ocupaţia mea principală. Da, aşa este, la vîrsta de şase ani eram implicată în producţia de oţel şi eram în competiţie cu colegii mei de şcoală pentru predarea celei mai mari cantităţi de fier vechi.   De jur împrejurul meu, pretutindeni, din megafoane urla o muzică „înălţătoare“, iar pe ziduri şi străzi dădeai la tot pasul de flamuri, afişe şi lozinci uriaşe scrise pe pereţii caselor: „Trăiască Marele Salt Înainte“ şi „Faceţi oţel cu toţii!“. Deşi nu prea înţelegeam de ce, ştiam că preşedintele Mao dăduse ordin naţiunii să facă mult oţel. În şcoala mea, ustensile ca nişte creuzete au înlocuit ceaunele în care se fierbea altădată mîncarea pe uriaşele sobe de […]