Logos-ul întrupat şi nevoia de raţionalitate a omului

Naşterea Cuvîntului întrupat, sărbătorită în fiecare an de Crăciun, nu este un mit fermecător, bazat pe o legendă de origine iudaică a unui „copil născut dintr-o Fecioară“. Descriind procesul de convertire al scriitorului irlandez C.S. Lewis, cardinalul Schönborn povesteşte că acesta citise o carte despre miturile morţii şi învierii divinităţii, care se regăseau, în natură, în moartea şi învierea grîului şi că, într-o zi, îl auzise pe un ateu convins declarînd că dovezile pentru istoricitatea Evangheliilor ar fi foarte convingătoare. Atunci Lewis a rămas uimit la gîndul că, la urma urmelor, Isus nu fusese doar o zeitate a grîului care şi-a dat viaţa pentru ca viaţa lumii să poată continua, ci că, de fapt, Dumnezeu chiar murise odată cu adevărat (1.).   În mod analog, bazîndu-ne pe caracterul istoric al Evangheliilor, putem spune că Dumnezeu s-a născut odată cu adevărat şi că Isus Cristos nu e o figură mitologică, ci o persoană umană reală, care a avut o existenţă similară cu cea a fiecărui om. Totuşi, Evangheliile ne spun şi că, prin Isus, „Împărăţia cerului“, adică Dumnezeu însuşi, „s-a apropiat“ de om. Naşterea lui Isus ar fi împlinit astfel o aşteptare deopotrivă personală şi universală a omului de a primi […]