Marco Cugno într-un Torino magic

L-am reîntîlnit pe Marco Cugno în ceea ce acum ştiu că era una din ultimele sale zile de viaţă. Traducătorul, profesorul, criticul a încetat din viaţă în dimineaţa zilei de 5 iunie. Fiind vorba despre cineva legat prin atîtea fire de cultura şi literatura noastră, aş putea spune că a fi ultimul pe român cu care a vorbit faţă în faţă reprezintă pentru mine un trist privilegiu.   Am ajuns la Torino într-un moment în care agitaţia Tîrgului de carte la care România a fost ţară invitată se stinsese cu totul. Adică într-un moment de calm asocial şi anistoric în ceea ce priveşte chestiunile româneşti. Marco se afla la biroul lui (încă şi al lui, deşi fusese formal pensionat cu ceva timp în urmă) din Palazzo Nuovo (cea mai nouă clădire a Universităţii, al cărei funcţionalism abstract îi era complet antipatic). Şi privea cu o anume destindere şi relaxare nu doar prin geamul larg al încăperii, către semeaţa Mole Antonelliana („cea mai înaltă clădire din Europa ridicată fără beton armat“, mi-a explicat, cu mîndrie de vechi torinez; un torinez supărat, însă, de neoanele tricolore aplicate de edili în jurul vîrfului turnului), cît, mai ales, către trecut şi viitor.   Dacă […]