Meandrele memoriei
Lecţie cu Şerban Cioculescu
- 25-06-2010
- Nr. 530
-
Geo ŞERBAN
- Istorie literară
- 0 Comentarii
Cine porneşte astăzi prin Bucureşti, de la Piaţa Romană spre Piaţa Victoriei, pe partea stîngă a bulevardului Lascăr Catargiu, şi ajunge la intersecţia cu strada Orlando (actualmente, Gina Patrichi), imediat după ce troleibuzele fac la stînga, în drumul lor către Gară, remarcă o clădire impunătoare prin eleganţă arhitectonică, deşi nu are decît două niveluri, plus mansardă. Înconjurată de castani planturoşi, ca o lizieră de protecţie, ea îşi trădează natura de fostă „casă boierească“. A fost, înainte şi în timpul celui de al Doilea Război Mondial, sediul Editurii Fundaţiilor Regale. Este uşor de imaginat că, după izgonirea monarhiei, i s-a modificat statutul. Luat în stăpînire de către novicea putere proletară, frumosul edificiu a avut, totuşi, norocul să-şi păstreze destinaţia de instituţie culturală, sub o firmă provizorie: Editura pentru Literatură. Iniţial, activitatea sa era centrată pe creaţia literară originală. I se va adăuga o Secţie de Traduceri, alta de Arte şi va deveni, în doi-trei ani, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă – pe scurt, ESPLA. În acest proces de diversificare a activităţii editoriale, a fost creat un nucleu redacţional însărcinat, în exclusivitate, să promoveze moştenirea literară clasică. Cui îi trecea prin gînd, atunci, că echipa de pionieri urma să asigure […]