MEANDRELE MEMORIEI. Camil Petrescu, surprize şi confirmări

Umbla despre Camil Petrescu vorba că ar avea o fire puţin agreabilă, că accepta greu să primească pe cineva necunoscut şi că, în general, era dificil un dialog cu autorul Sufletelor tari. Aveam să mă conving, în vara lui 1954, că zvonul public comporta unele rectificări. Pe atunci, tînăr redactor, ocupam un post în cadrul  Secţiei de proză a Editurii pentru Literatură. Eram coleg cu B. Elvin, viitor autor al uneia dintre primele sinteze asupra scriitorului, şi, de asemenea, coleg cu Alexandru Sever, aflat la începuturile unei cariere prodigioase de prozator şi dramaturg, un alt împătimit cititor, aş putea spune un fan, al operei lui Camil Petrescu. Aşa se face că între noi se încingeau frecvente discuţii în jurul Patului lui Procust sau al Ultimei nopţi de dragoste. Schimbam păreri şi, mai ales, riscam presupuneri despre un nou roman, la care se tot anunţa că lucrează Camil Petrescu. Numele romancierului figura în planurile de perspectivă ale editurii cu o posibilă frescă epică, iar nouă ne surîdea ideea că prozatorul ar fi avut de gînd să definitiveze acel proiect anunţat în a doua parte a anilor ’30, sub titlul Atomul.  Aşteptam cu sufletul la gură concretizarea promisiunilor, cu nerăbdare, dar mai […]