MEANDRELE MEMORIEI. Iscusinţele lui Cezar Petrescu

Izbea imediat la Cezar Petrescu vorbirea precipitată, încîlcită. Un debit verbal rapid se rostogolea pe fondul unei pronunţii defectuoase. I se potrivea expresia populară: „se băteau turcii la gura lui“. De unde graba asta la un moldovean get-beget, cu instrucţie şcolară completă la Iaşi? Nimic în făptura lui nu părea tihnit, aşezat. Se deplasa zorit pe stradă, în casă abia se aşeza la masa de lucru că se şi ridica agitat, cu mişcări ale braţelor, ca şi cum brusc şi-ar fi adus aminte să recupereze vreun obiect rătăcit prin altă încăpere. Repezeala era evidentă şi în pagina de manuscris, cuvintele se fugăreau între ele, lăbărţate, în şiruri inegale, fără un simţ al simetriei. Unica preocupare a celui aplecat peste coala de hîrtie trebuie să fi fost a ajunge iute, iute la cap de rînd, la sfîrşit de pagină, de capitol, cu gîndurile acaparate de următorul proiect literar.   Succesul romanului Întunecarea, în loc să-i asigure o stare de confort, de calm şi certitudini, l-a aruncat într-o febrilitate a întrecerii cu sine însuşi, decis să confecţioneze carte după carte, nepăsător la repercusiunile grabei. Nu se şterseseră urmele cutremurului catastrofal din 1940, că şi lansa pe piaţă romanul Carlton, nu se încheia […]