„Mi-aduc aminte…“ (II). Interviu cu Lily MAICAN

Acum traiesc numai cu muzica Spuneati ca v-ati nascut si-ati crescut la Galati, in familia unui ceferist, si-ati venit la Bucuresti la 17 ani, ca sa stati in casa unei rude. Cum era familia din care veneati si lumea in care v-ati trait copilaria? Tatal meu era sef de tren; era frumusel si cu ochi albastri, si se-mbraca foarte frumos. Pe vremea aia le dadeau haine de la CFR; era cuceritor tatal meu. Cind eram mica, vara, ma trimitea de la Galati la un frate al lui, la Birlad. Ma urca in tren si-ntreba cine merge la Birlad; „ala eu, ala eu“, mergea o gramada de lume. Aveam 4 ani jumate, si ma treceau din brate-n brate pina la Birlad; cind ajungeam, venea unchiu-meu si ma striga: „Lilica, Lilica!“. Tot timpul eram printre oameni, le cintam, le spuneam poezii; nici nu stiam cind intram in Birlad. Aveam prietene doua surori din Focsani, le chema Focseneanu. Eu eram colega cu una dintre ele, cea care s-a maritat cu directorul teatrului de acolo, Teatrul „Maior Gh. Pastia“; ea invata la Galati pentru ca tatal lor era seful garii de marfuri. Aveau niste vii la Focsani, pe linga gara. Stau si ma gindesc, […]