Noi exerciţii exegetice eminescologice

  • Recomandă articolul
Destul timp, discuţia despre Eminescu s-a cantonat, pînă la oboseală, după cum o permiteau vremurile, în zona judecării compartimentelor operei sale literare şi a creativităţii pe care acest autor prolific de postume a manifestat-o. S-ar fi zis că întreg poporul român nu este decît o lume de profesori de literatură şi exegeţi pasionaţi de cultura de vîrf, ceea ce, din păcate, nu corespunde adevărului. Astăzi, cînd analfabetismul efectiv al unei părţi semnificative a populaţiei ţării este dublat de analfabetismul figurat al multor inşi din straturile reprezentative ale vieţii publice, cînd lumea nu mai face diferenţa nici cît un om din Evul Mediu între sensul literal al vorbirii şi celălalt versant, metaforic, parabolic, simbolic al ei, dezbaterea poate fi reluată, lărgită şi proiectată pe un nou fundal social.   Cîţiva critici au şi înţeles asta – mă gîndesc la Ioana Bot, Caius Dobrescu, Ioan Stanomir şi Ilina Gregori, de exemplu –, luînd pe cont propriu, de la capăt, din unghiuri noi şi cu intenţii diferite de cele ale predecesorilor, sondajele eminesciene referitoare la viaţa şi opera poetului. Operaţiunea, oricît de salutară ar fi ea, nu se poate face însă oricum, iar una dintre căile regale ale înnoirii în domeniu mi se […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }