O istorie politică a literaturii vechi

Încep printr-un paradox: după ce critici precum Dumitru Micu, Ion Rotaru, Marian Popa, Alex Ştefănescu, Nicolae Manolescu au publicat, în ultimii ani, istorii ale literaturii care au stîrnit interminabile discuţii, genul pare a fi intrat într-o eclipsă din care nu cred că va mai ieşi. Eu unul cred (şi am şi scris, acum un an şi ceva) că tentativa eşuată a lui Manolescu marchează declinul unui gen care îşi păstrase, în cultura noastră, o anacronică autoritate. Atunci cînd va mai fi folosit, acest titlu va acoperi lucrări cu un asumat caracter didactic, de uz şcolar, aşa cum, de altfel, s-a şi impus el prin secolul al XIX-lea.   Manuela Tănăsescu, O istorie a literaturii române. Partea întîi, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 2009, 500 p. Un domeniu vitregit Este exact şi statutul pe care i-l atribuie Manuela Tănăsescu sintezei sale intitulate O istorie a literaturii române. Ea se adresează, prioritar, celor tineri, elevilor, studenţilor care vor să cunoască începuturile literaturii române. Nu avem de a face, prin urmare, cu o operă de erudiţie, care să meargă la documente, să descifreze manuscrise, să descopere noi autori sau măcar să reevalueze alţii intraţi, prin tradiţie, în canon. Ocupîndu-se de literatura veche, cartea Manuelei […]