O mină, o lume, o morală. Ion D. Sîrbu inedit

Destinul lui Ion D. Sîrbu (1919-1989), născut la Petrila, a gravitat semnificativ în jurul Văii Jiului. Şi al unei istorii inclemente şi tenebroase. Pe care a înfrînt-o. Prin verticalitate. Nu manevrez vorbe patetice. Deşi, în acest caz, ele n-ar fi deloc abuzive. Verticalitatea lui nu s-a consumat însă în eroisme publice, la drumul mare. A fost o verticalitate structurală. Incoruptibilă. Legată, îmi permit să spun, de tutela simbolică a subteranului. Cîndva, Ion D. Sîrbu aşeza pe hîrtie avatarurile conştiinţei minereşti: „Nişte ţărani, după milenară existenţă în ordinea orizontală a lumii organice – din rostul lor de plugari, pădurari, vînători – se mută pe verticală, trec în întuneric şi se dedică, pe viaţă şi pe moarte, mineralului […]“. Fiu de miner, din Petrila, devenit el însuşi miner, tot la Petrila, într-un moment sumbru al vieţii sale, Ion D. Sîrbu a purtat cu sine şi în literatura lui o înaltă morală a Văii Jiului. Adică verticalitatea despre care scriam, stratificată în adîncurile minei. Coincidenţa face ca Petrila să fi fost cea mai adîncă mină a ţării. De la 31 octombrie, această mină nu mai funcţionează. Şi dacă pe 31 octombrie la Petrila s-au extras ultimele vagonete cu cărbune, să le însoţim printr-o […]