Octavian Paler: eseul ca disciplină a libertăţii

Aşa cum probabil sesizaţi, există o tensiune ireconciliabilă în interiorul titlului pe care l-am propus pentru prezenta portretizare. Ca realitate generică, libertatea nu poate fi „disciplinată“, ţinută în corzi strînse, făcută să existe împotriva nelimitării pe care substanţa sa o anunţă şi o conţine. Oamenii cu adevărat liberi, extaticii „des­povărării“ în sens nietzschean nu ţin cont de disciplină decît în măsura în care pot s-o surmonteze. Totuşi, există şi o libertate care incumbă ideea de restricţie, aşa cum iubirea creştină – agape – conţine ideea de sublimare, opusă tumultului sufletesc intrinsec care o generează. Această libertate e aceea generativă, care se învaţă, care se dobîndeşte prin aculturaţie, specifică oamenilor care nu s-au născut cu ea, ci au obţinut-o pe parcurs, cîteodată cu mari eforturi. E libertatea născută din handicap, trăită ca ardoare şi ca eliberare de limitele care te restricţionează. O libertate pe care o cultivi cu fervoare, chiar împotriva ta însuţi şi a determinismelor inerţiale care-ţi marchează biografia, memoria, faptele din trecut sau istoria. Aceasta e libertatea căreia, de fapt, nu-i aparţii niciodată integral, ci doar ca dorinţă, ca aspiraţie, fiindcă realizarea ei presupune o doză masivă de anxietate, echivalentă cu teama descurajantă a eşecului. E inutil de spus […]