Papa Francisc şi corupţia clerului

Zicala populară „Cred în Dumnezeu, dar nu cred în preoţi“ are, s-ar putea spune, un temei biblic. Dacă profetul Ezechiel avertiza împotriva „păstorilor lui Israel care se pasc numai pe ei înşişi“, neglijîndu-i pe cei care le-au fost încredinţaţi (Ez 34, 2-4), profetul Osea aseamănă preoţii, într-un limbaj mult mai răspicat, cu „o ceată de tîlhari care pîndesc un om“ şi „omoară pe drumul Sihemului“, dedîndu-se „la mişelii“ (Osea 6,9). Nici în Noul Testament prezentarea preoţilor nu este cu mult mai complezentă. Dacă magii află de la preoţi „locul unde trebuie să se nască Cristos“ (Mat 2,4-6), preoţii nu sînt, în schimb, capabili să renunţe la comodităţile lor şi să îl caute ei înşişi pe Prunc în ieslea de lîngă Betleem, la fel ca oamenii sincer însetaţi de adevăr, simbolizaţi de magi. Preoţii deţin o cunoaştere privilegiată şi pot orienta căutarea magilor înspre locul naşterii lui Isus, dar ei înşişi sînt opaci, închişi şi comozi, rămînînd, de aceea, indiferenţi faţă de misterul real al Naşterii Mîntuitorului. La această imagine se adaugă şi cea din parabola bunului samaritean, a levitului (i.e., preotul) incapabil de iubire fraternă concretă, care îl evită pe omul bătut şi jefuit trecînd de partea cealaltă a drumului, […]