Părăsirea sinelui. Tehnici ale spiritualului în secolul 21

Voiam să îmi continui ideile despre pseudo-stînga locală, dar tema este prea frivolă în contextul fracturii ontologice care s-a abătut cu violenţă peste noi în seara de 30 octombrie. De aceea am să mă rezum la nişte amintiri despre cluburi. Din 1990 am început să cutreier Berlinul cu regularitate, cam la două-trei luni, încurajat de diverse contexte care mă chemau acolo. Situaţia pe care o palpasem cu prudenţă într-o scurtă vizită din 1986, cînd am văzut, cu ochi măriţi de invidie şi uimire, Berlinul de Est, un fel de Occident comunist unde, spre deosebire de România, exista un rudiment de viaţă normală, deci burgheză, se complicase extrem. Paradoxal, tot fostul Berlin de Est era locul unde lucrurile se întîmplau, deci topografic nu ar fi trebuit să am o problemă. Şi totuşi, TOTUL era altfel. Şi totul se întîmpla în jurul localurilor şi cluburilor. Desigur, pe primul loc era Tacheles, acea clădire-panopticum pe jumătate prăbuşită, care îşi exhiba ostentativ interiorul prin calcanele pe trei sferturi ruinate, ca o scenografie brechtiană. Acolo se amestecau viaţa de noapte şi cea de zi, cu galerii, ateliere, cîrciumi, discoteci, magazine improvizate, spaţii indefinibile, la limita publicului şi privatului, un amalgam de evenimente, oameni şi idei […]