Povestirea este o oază în deşert

Norman Manea este, astăzi, unul dintre marii scriitori ai lumii; unul dintre puţinii a cărui umanitate – pusă la încercare de multiplele infernuri prin care a trecut, de la deportarea nazistă, copil fiind, pînă la persecuţia regimului Ceauşescu – a păstrat, poate datorită dureroasei şi neînvinsei sale ironii, o plenitudine şi un adevăr destul de rare printre scriitori, care – aşa cum spunea maestrul  Miłosz – au adesea o inimă de piatră. Romanele sale, ca şi eseurile (A cincea imposibilitate, Plicul negru, Octombrie, ora opt, Fericirea obligatorie, Vizuina, Întoarcerea huliganului) sînt culmi ale literaturii contemporane. Opera lui se naşte din exil, din dezrădăcinare, din pus – tiu; o epopee umoristică şi tragică a individului nimicit de istorie, de totalitarismul atroce din trecut şi de cel soft, dar distrugător, din prezent, care transformă tragedia într-o farsă, însă fără să-i diminueze gradul de tragism, şi făcînd ca tiranul să nu poată fi distins de clovn. Apare acum în Italia un volum de povestiri, mirabil tradus de Anita Natascia Bernacchia şi de regretatul Marco Cugno, traducătorul operelor precedente ale autorului. Titlul este Varianti di un autoritratto (Editura Il Saggiatore), care corespunde, de fapt, titlului original (Variante la un autoportret, Editura Polirom, 2008). Povestiri […]