Receptarea la vîrf

„[…] poetul simbolist transportă singurătatea în cavouri şi pune totul sub semnul unei culori unice care, în fapt, sugerează o dezolantă, apăsătoare culoare metalică (plumbul care nu are propriu-zis o culoare sau are una, indistinctă, negrul degradat spre cenuşiu). Care este simbolul memorabil, unde este marea poezie în aceste versuri care adună şi învîrt şsic!ţ asemenea detalii?: «Dormeu adînc sicriele de plumb»… şPoezia e citată integralţ. Simbolul se vede cu ochiul liber: singurătatea individului într-un univers închis, redus la maxim, sufocant, iar lirismul iese din sugestia acestei stranii stări de izolare şi frig în vecinătatea cadavrelor.“ (academician profesor doctor E. Simion, fost preşedinte al Academiei Române, în Dicţionarul General al Literaturii Române A-B.) Cu ochiul liber, acad. E. Simion nu vede culorile, iar simbolurile le vede de-a-ndoaselea şsic!ţ (cf. DOOM, ediţia a II-a, 2007), probabil pentru a pune în evidenţă independenţa fonetică şi semantică a cunoscutei vocabule româneşti „ndoaselea“. Simbolul este, cu voia cititorului, amorul-cadavru, iar simbolizatul este „singurătatea individului“ etc. În liceu, unde se studiază acest text, confuzia dintre semnificat şi semnificant atrage cel puţin corijenţa. Şmecher Bacovia, cum învîrteşte el detaliile…   „Niciodată n-au fost spuse lucruri atît de teribile într-o manieră mai directă şi mai simplă, aproape […]