Recurs la memorie. Cuceritorul Steinhardt
- 04-06-2009
- Nr. 477
-
Geo ŞERBAN
- Istorie literară
- 2 Comentarii
Este în curs de tipărire, la Editura Polirom, o amplă ediţie a scrierilor lui Nicolae Steinhardt, proiectată pe întinderea a cel puţin 20 de volume. Un asemenea efort recuperator presupune un stadiu avansat al investigaţiilor de ordinul istoriei literare, în măsură să pună în vileag întregul traseu al formării şi al ajungerii scriitorului la edificarea Operei deplin înzestrate spre a îndreptăţi preţuirea publică. Asupra felului cum se înfăţişează la judecata posterităţii Nicolae Steinhardt, a făcut explorări minuţioase universitarul George Ardeleanu. Rezultatele rîvnei sale s-au concretizat recent într-un studiu monografic de peste 500 de pagini, N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii, apărut la Editura Humanitas. De pe coperta impunătorului op, fotografia autorului examinat de George Ardeleanu exprimă o stare lăuntrică robustă, cumva în contrast cu făptura fragilă, după vrerea naturii. Chipul îi este zîmbitor, în priviri se ghiceşte încîntarea lucrului dus la împlinire, încît mîna dreaptă, tocmai eliberată de travaliul scrierii, e abandonată, parcă, în voia lenii pe masă. Fruntea înaltă, ochii senini, barba încărunţită, degetele relaxate, un ansamblu de elemente se constituie martore ale nobilei stări contemplative. Ar putea fi imaginea cuiva pregătit să atingă pragul de sus al dialogului cu eternitatea. Cu condiţia de a nu-l bănui de păcatul […]
Va citez, Domnule Geo Serban:
„I-am explicat situaţia norocoasă de care beneficiasem ca redactor la Editura pentru Literatură, în anii 1953-55, marcaţi de ravagiile prăpădului proletcultist.”
Gratie cui ati beneficiat de situatia norocoasa?
De ce nu duceti fraza pana la capat, Domnule Serban?
Este profund dezamagitoare aceasta tacere – daca nu chiar penibila…
De ce nu scrieti – negru pe alb – ca, FARA Domnul Mihai Sora, peisajul editorial romanesc din acei ani nu ar fi fost acelasi?
De ce?
interesul pentru Steinhardt nu ar trebui să scadă, intrebarea de ce s-o fi călugărit talentatul , dăruitul scriitor nu are răspuns, misterul încă plutește în jurul celui născut în mediul evreiesc , temă ocolită de istorici avizați