Recurs la memorie. Reviriment pe jumătate

Despre noile ediţii ale romanului Pînza de păianjen de Cella Serghi

  • Recomandă articolul
Deopotrivă îmbietoare prin înfăţişarea grafică, două oferte editoriale au readus în actualitate romanul Pânza de păianjen, cu care Cella Serghi se impunea atenţiei publicului în primăvara lui 1938. Volumul a fost inclus, mai întîi, în seria „Cărţile Tango“ (2008), într-o succesiune prestigioasă, alături de prozele reunite cîndva de Nina Cassian sub titlul Confidenţe fictive şi de suita versurilor ei numite Spectacol în aer liber. Nici nu apucaseră cititorii să ia act de prezenţa Pânzei de păianjen în circuitul librăriilor şi un alt tiraj era difuzat pe piaţă în cadrele (pe cît de orgolioase programatic, pe atît de discutabile moral, în urma preluării denumirii de „Biblioteca pentru toţi“, care aparţine patrimoniului nostru cultural; să se fi numit „Cartea pentru toţi“ şi nu mai încăpea imputare) colecţiei iniţiate de Jurnalul naţional. Reeditările aproape simultane se incomodează reciproc. Pentru a evita asemenea situaţii există instituţia Copyro, menită să monitorizeze şi să reglementeze, în spiritul legislaţiei în vigoare a drepturilor de autor, aspectele imprevizibile ce ar risca să prejudicieze valorificarea corectă a moştenirii literare.   Situaţie privilegiată la „Sburătorul“   Cît a trăit, pînă în noiembrie 1992, Cella Serghi a vegheat la soarta Pânzei de păianjen cum s-a priceput mai bine. Preocuparea autoarei, ca […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.