Revizuirea revizuirii. Cazul Marin Sorescu (I)

Avînd la origine o teză de doctorat coordonată de Ion Pop, volumul de debut în critică al lui Cosmin Borza nu e, cum s-ar putea crede, o monografie Marin Sorescu. Dramaturgia soresciană nu face obiectul său, cum nu face nici proza, nici critica sau eseistica autorului, nici literatura pentru copii. Poate şi pentru faptul că miza recanonizării şi centrul de greutate canonică al operei în speţă îl reprezintă, totuşi, poezia, iar controversele o privesc exclusiv pe ea. E vorba de o revizitare, cea mai ambiţioasă de pînă acum, a poeziei soresciene, de la primele încercări adolescentine pînă la poemele scrise în pragul morţii. Cele cîteva volume despre autorul Liliecilor apărute în ultimele două decenii (şi semnate, în ordine, de Maria Ana Tupan, Crenguţa Gânscă şi Mihaela Andreescu) nu au avut nici portanţa, nici eficienţa necesare pentru o relectură de calibru. Comentator al actualităţii literare înzestrat cu talent, combativitate bine temperată, sagacitate analitică şi competenţă teoretică, tînărul clujean ridică mult miza şi aruncă mănuşa unei provocări exegetice cu bătaie lungă. Sorescu după 1989 Pînă în 1989, nu putem vorbi despre existenţa unui „caz Sorescu“ decît la modul latent, deşi contestările la adresa poetului n-au lipsit. După 1990, autorul lui Iona a […]