„Roland Barthes a fost, înainte de toate, un mare critic“

Interviu cu Tiphaine SAMOYAULT

  • Recomandă articolul
Despina JDERU: Stimată Tiphaine Samoyault, sînteţi autoarea unei impozante biografii Roland Barthes, cea mai importantă publicată pînă acum. Biograful se bucură de o relaţie privilegiată şi intimă cu obiectul său de studiu pe tot parcursul cercetării şi chiar după ce şi-a încheiat cercetarea. Cum aţi resimţit această relaţie cu Barthes în timp ce scriaţi în detaliu de­spre viaţa sa, cînd aţi pătruns misterele vieţii sale şi mai apoi ale posterităţii? Tiphaine SAMOYAULT: Relaţia biografică este într-adevăr aceea a unei stranii companii a cărei legături nu este de ordin fizic, dar este totuşi extraordinar de sensibilă. Nu l-am cunoscut pe Barthes (aşa cum s-a întîmplat cu mulţi dintre cei care au scris despre el). A trebuit, deci, să compensez această distanţă prin altceva. Scufundarea în arhive, mai întîi, a făcut posibilă apariţia unei prezenţe materiale, apariţia unui timp ocupat de un corp, a lucrului propriu-zis de mînă. Întîlnirea cu prietenii lui, cu studenţii, a făcut mai uşor de înţeles detaliile (vocea, blîndeţea lui Barthes, greutatea cu care spunea „nu“) care ofereau tot mai multă consistenţă acestei vieţi. Dar, în cele din urmă, intimitatea s-a produs prin scriitură. Mi-a fost destul de greu să încep să scriu, să fiu capabilă să intru […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12887 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }