Ruleta românească, momentul de cotitură?

În timp ce noi scriem, oamenii continuă să moară, clubul Colectiv continuă, parcă, să (ne) ardă, ştirile sînt numai despre asta. Tragedia aceasta nu produce tăcere şi stupoare, ci împărtăşire discursivă, aproape un fel de punere de acord, de deliberare colectivă implicită, spontană, asupra denumirii şi definiţiei a ceea ce ni s-a întîmplat (din) Colectiv, asupra semnificaţiei pe care se cuvine s-o dăm acestui eveniment. Altfel spus, ce facem cu el. Toată lumea vorbeşte şi scrie, şi toată lumea este de acord: parcă ne-am fi adunat (am fi fost, de fapt, convocaţi) să semnăm (din nou, un nou) contract social. Ce bine ar fi dacă aşa ar fi! Ceea ce s-a întîmplat (în, începînd din) Colectiv ne afectează tocmai în calitate de colectiv. Morţile revoltătoare ale acestor tineri sînt intens ritualizate de discuţia publică, semnificaţia lor socială este transformată, printr-o interpretare socială spontană cvasiunanimă, în nişte sacrificii, într-UN sacrificiu. În vederea a ce, a cărui salt, întru care renaştere? Dar ce s-a întîmplat de fapt în Colectiv? Ceva de proporţiile şi profilul unui act terorist, s-a spus, şi sînt de acord. Terorism fără terorişti – parcă am mai auzit, cîndva, deja de mult, asta! Cînd? Păi, la Revoluţie, în Decembrie […]