Sa nu credeti in poeti

Prietena mea facea intotdeauna aceeasi greseala si ii tinea de cuvint pe poeti. Nu chiar in linii mari, adica pretinzindu-le sa moara cind vorbeau de atractiosul miracol al mortii, nici sa zboare cind sustineau acest lucru, dar in micile lor marturisiri. Asa, de pilda, admiratoare a lui Baudelaire, a incercat sa ma faca sa cred ca pisica e un animal extrem de decorativ, nobil, cu miscari lenevoase si hieratice. Aseara, fiindca dormeam cu fereastra deschisa, doua animale din aceasta nobila si descendenta din faraoni spita au executat pe un acoperis din apropiere un spectacol de dragoste sau de ura (n-am reusit sa disting), dar care m-a tinut treaz pina la 3 dimineata. Am visat urit toata noaptea. De vina erau poetii, care se complac in fictiuni, de vina era prietena mea care-i credea pe cuvint. Se facea ca, pina la sfirsit, oamenii de bun simt au infiintat o societate cu scopul de a corecta inadvertentele de la realitate ale domnilor poeti. S-a ales un comitet de actiune si au inceput sa apara editiile remaniate sau puse in concordanta cu faptele. Imi amintesc ca Cydalise-le lui Nerval sunau cam asa: „Où sont nos amoureuses Elles sont à Combe Là, elles sont […]