„Scene din viaţa literaturii.“ De Emil Brumaru

Există, în viaţa scriitorilor, momente de criză; e un truism, dar poate mai subtilă este constatarea că doar marii scriitori resimt pînă în celule această dramatică experienţă şi sînt capabili să o transforme într-una creativă. Ei bine, da, uneori poate ieşi mare literatură tocmai din consemnarea tăioasă, neiertătoare a acestei derute. Fie că se schimbă registrul, fie că se caută forme noi de exprimare – în cazurile fericite, blocajele creative deschid o breşă către altceva, îndeamnă la experimentalism. Este şi cazul lui Emil Brumaru. Criza care naşte literatură Corespondenţa sa, din care o parte este adunată în volumul III de Opere, intitulat Cerşetorul de cafea, este chiar sindromul unei crize. Cînd poezia nu îl mai vizitează, autorul se consolează redactînd scrisori lirice ori sarcastice, jucăuşe sau triste, toate purtînd, de fapt, marca inconfundabilă a poeziei sale. Este vorba nu doar de nevoia de a-şi împărţi singurătatea cu scriitori şi critici (tot aia) pe care îi simte apropiaţi ca sensibilitate (Lucian Raicu, Leonid Dimov, Radu Petrescu, Şerban Foarţă, Ilie Constantin, Alex. Ştefănescu, Florin Mugur), ci mai ales de un exerciţiu de autodisciplinare. Pentru că Emil Brumaru scrie zilnic, impunîndu-şi un ritm care, măcar, îi dă iluzia că nu e totul pierdut […]