Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Scrisori către plagiatori: anticiparea unor reacţii
- 10-09-2009
- Nr. 491
-
Irina GEORGESCU
- DOSAR
- 17 Comentarii
„Le plagiat est aussi ancien que la littérature, à laquelle il rend indirectement hommage“. Pierre Bayard Plagiatul este la fel de vechi ca scrisul, insistă să precizeze Bayard. Cît de adevărat este acest enunţ iniţial rămîne să vedem din analiza studiului Le plagiat par anticipation. Pe cît de incitant este un asemenea titlu, pe atît de primejdioasă este privirea în diagonală a cărţii. Nu putem evita o lectură stratificată a volumului, avînd în vedere că însăşi materia de discuţie o constituie colajul de texte, a căror paternitate stă sub semnul unui autor cunoscut sau nu. Merită să riscăm o ipoteză. Dacă plagiatul este uniform recunoscut ca preluare a unor idei sau texte de dimensiuni diferite, nu doar copy-paste, dar şi translate-copy-paste, atunci totul este clar: plagiatul nu are de ce să ne sperie mai mult decît frauda în sine. Dar în condiţiile în care se pune problema unei deposedări de propria operă, plagiatul scapă de sub control. Scanarea unei simple table de materii poate furniza idei pentru o carte viitoare sau poate genera puncte de vedere similare cu cele dezbătute de acea carte, chiar înainte de a te fi apucat de citit. În acest sens, „a vorbi despre cărţile […]
dar nu sunt sigur ca w marx anunta, cum ar veni prevesteste, sfirsitul paradigmei speculative. eu cred ca, stiind cum tinde sa se vorbeasca astazi despre literatura, el nu face decit sa constate ceea ce toata lumea vede. e ca diferenta dintre apocaliptism, de pilda sfirsitul omului, in epistemologie si constatarea mortii lui dumnezeu. cum ar suna un stingism estetic? ca in studiile culturale? pentru ca nici atunci marx nu e conservator. de asta zic, e mai complicat sa lucram cu etichete aici, in cazul unor oameni destepti care abia au inceput sa scrie de 10 ani.
Alexandru, nu am ideologizat nimic. Nu m-am referit deloc la romanii conservatori in politica nici la Partidul Conservator. Eu am folosit conceptul de „conservator” in sens pur si simplu estetic. „Conservatorii literari” sunt, in Franta cei care anunta sfarsitul paradigmei speculative a artei si folosesc retorica „mortii literaturii” (adica exact ceea ce face W Marx). Sincer, nu ma asteptam la o asemenea neintelegere. Dar e normal sa apara malentendu-uri, asa ne trebuie daca ne inghesuim pe forumuri. De ce se intampla asa? Pt ca nu exista reviste serioase in care sa ne inghesuim. Si tot de aia sunt si popularizati la noi numai criticii bling-bling. Ar fi comic sa publici in Obs. cultural o critica a lui Nelson Goodman, nu?
da, todorov si toti mogulii literari de acolo sunt jalnici astazi. nu cred ca marx e, acum, acolo. iar dezbaterea desre lirism e tinuta mai ales de scriitori, de poeti sau sorbonarzi alde collot, de pilda, pe care l-am avut in comisie la sustinere. eu un dau doi bani pe lirismul critic si alte chestii din astea. asa cum nimeni nu mai da multi pe sorbona. oamenii astia u sint prosti, sint cum sa spun, putin morti, asta e tot. un fel de daniel cristea enache.
au revoir
in legatura cu marx. cred ca suprainterpretezi. e drept ca marx trece repede peste romantism, dar nu pentru ca nu il intelege, ci pentru ca, mai ales in ce priveste primul romantism, nu il ajuta in demonstratie. nu poti vorbi despre traditie speculativa in legatura cu marx, zau asa. dar el mai are niste carti in care nu mi se pare numaidecit conservator. si intre el si todorov din la litt en peril e o dif mare. acum, chestiunea criticii conservatoare din trena lui compagnon cred ca merita o discutie mai ampla, pe care eu am inceput-o odata. mi se pare interesanta insa relatia macar interesanta dintre acesti critici si unii ginditori de stinga – ca cei din fresh theory. merita discutat pe marginea ei. dar acum, zau, cred ca exista in romania o ideologita cronica. cum dracu sa fii istoric literar fara sa fii un pic traditionalist, in sensul bun al cuvintului? ca moretti, cantitativ? cum ramine cu scoala de la yale care descinde si din derrida? e mai complicat decit pare si decit poate fi discutat aici. dar tot e bine ca ai citit adieu a la litterature.
cine esti? poti spune? ca nu multi citesc asa ceva.
Pentru Bogdan.
Dincolo de exagerari, dincolo de faptul ca ce se scrie in romania intra in concurenta cu tot ce se scrie bun si prost in america, asa si in toate celelalte domenii. dar, nu-i asa, nimeni nu cere sa se scrie ceva comparativ cu ce se scrie mai bun in america. irina georgescu inca nici nu e doctorand. da-i tu o bursa la tine la facultate si dupa aia pune-o sa scrie si poate c-o sa te si iti multumeasca. sau da-i o renta lunara ca sa stea i romania sa citesca incontinuu carti pe care trebuie sa si le cumpere din strainatate. ce usor e sa vorbesti din america, si sa nu compari textul ei cu ce se scrie in revistele culturale din romania, de la oc la ramuri, dacia literara si arges. Sau astea nu exista?
Dar, in cazul tau, Bogdan, de ce, pe bune, nu scrii tu in revista ce zici aici, pentru ca esti un nume si e pacat sa ne inghesuim in casuta asta…
Numai bine,
Alexandru
Stimati domni,
Adresarea e, desigur, motivata decat de cei sapte ani de acasa, nu de tonul condescendent inainte de a fi critic al discutiei.
O sa incep prin a sublinia ca acuzatiile “nu a citit cartea” coroborata cu “nu a citit cartile celelalte”, respectiv “ nu a citat suficient din ea” sunt lipsite de vreo minima deconstructie sau invalidare a argumentatiei sau a discutiei purtate in jurul, sa ne fie iertat mie si irinei, IDEILOR, nu cuvintelor citate cu acribie din cartea lui bayard. In fond, nu faceam analiza stilistica pe text. Din nou, cu scuzele de rigoare pentru ca nu sunt obisnuita sa proferez pe forumuri ca dumneavoastra, afirmatia ca irina citeaza numai un fragment este ridicola avand in vedere ca prin notele 1, 4, 8 si 10 ea trimite, iata de 4 ori, la cartea propriu zisa. Si la pagini diferite! Chiar cu distanta intre ele!
Apoi, de dragul discutiei, Le plagiat…. este, de fapt, o carticica de….160 de pagini care se citeste usor si placut, nu vreo caramida indescifrabila despre care cineva ar risca sa scrie fara a o fi citit sau care sa se citeasca superficial sau pe sarite. Ce sa sari la 160 de pagini?! Aici va comportati exact ca poetii care publica plachetute de 20 poezii ( nu poeme) si cand un recenzent o critica, il acuza ca nu a citit cele….. 20 poezii.
In alta ordine de idei, daca dvoastra ati citit restul cartilor lui bayard si in aceste cronici nu ati gasit o rezumare sau o discutare a lor, ceea ce numiti “plasare in contextul operei”. aceasta acuzatie este, scuze din nou, scolareasca. Mai ales ca explicatia e foarte simpla si evidenta la o privire neutra la intreg dosarul: alex matei facea aceasta contextualizare globala, ramanea ca noi doua sa vorbim despre lucruri diferite, sa fim complementare, nu redundante. Acum, daca pt dvoastra un eseu, orice eseu trebuie sa inceapa musai ca la scoala cu omul si opera, ne cerem scuze din nou. Probabil discutarea ideilor si conceptelor din opera trebuie sa fie secundara, in viziunea dvoastra, unei recapitulari a bibliografiei, cu dedicatie celor care au citit restul cartilor, nu cea in discutie. Eseul irinei ramane la cartea lui bayard dar pune probleme mult mai largi decat sunt intre paginile ei, astfel incat scuzati i lipsa descriptiei, era ocupata cu o analiza mai de adancime si cu o contextualizare mai larga si mai abstracta decat relatia cu celelalte opere bayardiene, relatie care ar fi fost oricum speculara, nu neaparat relevatoare de noi sensuri pt analiza ei. asta cred ca stiti, daca spuneti ca le ati citit, desi, ce sa spun, nu citati nicaieri, suspect…
Cat despre articolul meu anterior, exista grave carente de intelegere a registrelor. daca domnul mds a citit bayard, a putut recunoaste in titlul meu conceptul pentru care acesta este faimos worldwide. Acum, imi cer scuze ca nu am scris pentru toata lumea un subtitlu: dosar de presa la aparitia cartii lui bayard, poate asa ar fi fost mai clar si jocul de cuvinte mai transparent. Si totusi, daca ati fi citit cu buna credinta, ati fi inteles din introducere premisele, bayardiene ele insele
Tot Bayard enunţă următorul adevăr inconfortabil: „Numeroase cărţi despre care ajungem să vorbim şi care pentru unii au jucat chiar un rol important în viaţă nu ne-au trecut de fapt niciodată prin mîini (deşi uneori sîntem convinşi de contrariu). Dar felul în care ceilalţi ne vorbesc despre sau vorbesc între ei, în textele sau în conversaţiile lor despre acestea, ne permite să ne facem o idee despre ce conţin şi chiar să formulăm o judecată argumentată asupra lor“. Astfel încît, pînă la „răsfoirea“ concretă a obiectului material, rămîn lectura parţială a prefeţei lui Bayard, pusă la dispoziţie de Editura Minuit pe site, şi cronicile recenzenţilor francezi. Mediere care ne poate da o pistă pentru anticiparea discuţiilor pe marginea cărţii lui Bayard, înainte ca ea să intre pe piaţa de carte românească.
si ati fi remarcat ca in cele 10 000 de semne e vorba despre contextualizarea si receptarea cartii lui bayard in spatiul francez, cea mai importanta manifestare fiind dosarul dedicat pe site ul fabula. Acesta din urma analizat. Si tot aici, bat o vina, inseriam cartea in opera lui bayard. Problema de intelegere este ca nu recunoasteti un dosar de presa si nu l diferentiati de o recenzie. Nici cuvantul „falsa” nu v a dat niciun indiciu…
Acestea sunt precizari si nuante care se pare ca scapa lecturii, asa cum e ea, cu morga specifica blogarelii culturale, nu o invitatie la dialog sau cum vreti sa l numiti, astfel ca va fi singura mea interventie, indiferent de continuarea….”dezbaterii” de…..”idei”.
@alexandrubis:
Am citit, iti explic. Nu stiu daca ar trebui sa-ti raspund aici, nu cred ca se poate discuta pe un forum. Incerc insa, cu dublul risc: de a fi destul de eliptic -si de a primi un raspuns agresiv. In „L’adieu a la litterature”, W Marx construieste un metarecit al maririi si decadentei Literaturii. Este o poveste in care literatura a murit pentru ca si-a facut o parere prea buna despre ea insasi si s-a decuplat de „realitate” devenind autoreflexiva si intranzitiva. Asta e teza lui W Marx: reductia „ad nihilum” a literaturii o transforma intr-un avatar al nihilismului. Bieninteles, Marx W, ne ofera si o solutie la devalorizarea sociala a literaturii: intoarcerea (asta e momentul conservator) la „adevaratele” valori, abandonarea formalismului sia religiei literaturii, in favoarea unei literaturi apropiate de „viata; de real” „adica” (zice Marx) „mimetica” (vezi capitolul despre muzica si nasterea paradigmei antireprezentationale, pe care WM o condamna). WMarx mai condamna si traditia speculativa a romantismului ienian, pe care nu o intelege, de altfel. Dar aceasta refutare a traditiei speculative il apropie de conservatorul Schaeffer.
WMarx se incrie deci in vulgata conservatoare care incepand cu anii 80 in Franta predica lichidarea avantgardei, a te(r)orismului si intoarcerea la virtutile „bunei modernitati” (Antoine Compagnon, „Les 5 paradoxes”), la „lirism” (este un debat care nu e cunoscut deloc in Romania dar el e central pentru francezi) si la „mimetism” (JM Schaeffer despre fictiune). Tot un neoconservator este si , mai nou, Todorov care denunta „triada raului” -formalism, nihilism, solipsism(in „La litterature en peril”).Demonstratia poate continua dar e foarte clar (cel putin pt mine): WMarx se inscrie perfect in noua paradigma neoconservatoare si asa si e receptat in Franta. Cand vorbesc despre „conservatorismul” lui WMarx nu inteleg acest termen in sensul american al termenului.
Lamurit?
PS. Vad ca dezbaterile literare franceze nu sunt deloc stiute la noi, poate ar trebui scris un articol general de prezentare –
Intai de toate sa recalibram miza: nu e in nici un caz vorba de \”desfiintarea\” unor \”prime semne ale unei viitoare constructii\” (genul de fraza cu care poate fi evocata si amintirea lui Attila, regele hunilor), ci doar de punctarea unor lacune in cercetare (apropo, cum mai e in zilele noastre Biblioteca Institutului Francez?… pe vremuri era o oaza de normalitate…). Daca acesta e un fragment al unei lucrari viitoare, atunci mult succes pe mai departe: abia astept sa citesc ceva inteligent produs in Romania pe tema asta. Nu, nu inteleg ca \’Observatorul cultural\’ n-ar fi o revista de cercetare, in sensul ca standardele ar trebui sa fie ajustate, ca ar trebui sa citesc textele publicate aici (sau in orice periodic din Romania) cu asteptari speciale, tinand seama de dificultatile inerente vietii din patrie. De acord, acestea exista. Dar te rog nu uita ca, atunci cand abordezi o tema de interes universal azi, esti in concurenta cu oricine scrie despre ea oriunde in lume. Nu e nici o diferenta intre cel care scrie de la Bucuresti si cel care lucreaza la New York sau Paris. Daca unii autori vor sa-si caute scuze, asta e partea a doua, dar in sens absolut scuzele nu se pun.
E adevarat, am renuntat la deliciile salamului cu soia, am ales libertatea. Ma inviti sa predau inapoi la Bucuresti (de parca as fi uitat cum e sa predai acolo). Parca vezi aievea cum la aeroport dincolo de Atlantic am fost intampinat cu flori, covor rosu si rafturi de biblioteca. Chiar crezi ca asa a fost? 🙂
Sa fie oare adevarat ca prima receptare din spatiul romanesc a unei lucrari a lui Pierre Bayard nu apartine unuia dintre academicienii care calatoresc des la Paris, a vreunuia dintre ilustrii francofoni care isi propun sa educe natia cu idei inflorite in Orasul-Lumina? Sa fie acest prim efort, asa incomplet cum e, rodul unui om tanar, lipsit de resurse bibliografice sau materiale? Nu, nu cred. Eu cred ca Irina Georgescu e profesor universitar, eventual, si i se vor aplica si dansei acelasi set de asteptari ca si distinsilor membri ai academiei. (Reciproca e de asemenea valabila.) Tema e prea importanta ca sa fie expediata sau ca sa nu se comenteze asupra ei.
In fine, despre Varujan Vosganian: nu i-as ignora volumul de proza doar pentru ca omul politic ni se pare imposibil. Sa nu ne grabim cu judecatile, amestecand categoriile. (Nu i-am citit cartea la care faci trimitere, nici nu o am, probabil am s-o vad anul viitor… Am citit o cronica buna la ea, in OC, deci o voi lua in serios.)
Demersul lui Bayard e incitant si plin de umor. Unii îl trateaza cu morga, altii, nu putini, gusta cu placere si merg/se întorc, curiosi, la texte.
Literatura este un joc cu participanti multipli, ale carui reguli pot fi modificate, al carui timp e viu.
Daca în timpul fizic nu am reusit înca sa ne întoarcem, timpul literaturii poate fi urcat, refacut. In Small World de David Lodge, Persse scrie o teza despre influenta lui T. S. Eliot asupra lui Shakespeare, o ilustrare « anticipata » tocmai a prezentului eseu.
Dacă tot n-a venit vorba despre Principiul incertitudinii, cu cât mai multă erudiţie cu atât mai puţină gândire. Sunt deja destule lucrări, în care bibliografia depăşeşte net conţinutul propriu zis. Pe când frazele, paragrafele, capitolele şi volumele în care numai conjuncţiile şi prepoziţiile să constituie contribuţia adâncitoare a originalităţii creatoare? Prin Bayard, dna. Irina Georgescu riscă problematica temporalităţii, de nereferat prin originalitatea actualităţii, căci nu numai Kant sau Bergson nu mai pot fi pomeniţi, ci chiar cea mai profundă dezbatere, dac-ar fi avut loc, fie şi de săptămâna trecută.
Gândirea este o iluzie, dna. profesoară, nu o convenţie: Anticitat.
bayard o fi cum o fi. dar domnul care zice de w. marx ca e romantic neocon si comercial, poate ne mai explica putin cum vine asta, poate i-a citit teza lui w. marx, cea despre inventarea criticii moderne la valery si elliot, sa stim o treaba.
imi pare rau in primul rind ca, in rarele cazuri in care in romania se intimpla ceva intr-un domeniu de cercetare, trebuie sa vine imediat cineva care sa desfiinteze chiar si primele semne ale unei viitoare constructii. Intr-o serie de 3 studii despre Bayard, fiecare poate vorbi despre ce vrea din opera lui, chiar si despre un paragraf. Important e ca se vorbeste si despre altceva decit despre Basescu si Elena Udrea. OC nu e o revista stiintifica, nu cred ca trebuie sa ne asteptam sa citim critical inquiry atunci cind o deschidem. In Romania cercetatorii in stiinte umane sint muritori de foame daca nu iau vreo bursa din sau in strainatate sau daca nu se lipesc de vreo institutie mamutica si politiyata ca USR. Irina Georgescu si Alexandra Florescu au platit din banii lor pentru aparitia primelor numere din revista de teorie literara TEXTE pe care o scot la Facultatea de Litere.
Asadar, cred ca e orba despre rea-vointa. Il invit pe Bogdan sa stea o tira in Romania, sa predea aici, sa vada cam la ce nivel se afla studiile literare aici, si mai ales la ce nivel se afla cele mediatizate. Astfel, ar putea sa vada cum nici o carte buna nu apare pe piata daca autorul ei nu se afla deja acolo, daca nu e in vreun comitet, daca nu cotizeaza in beneficiul prestigiului cuiva.
In acest context si avind in vedere ca autoarele acestor articole stau la camin si cistiga din redactari de carte, ca nu sint purtatoare de cuvint, nu sint ministre ale tineretului si ca citesc niste carti care nu le aduc beneficii de estrada (spre deosebire de lectura ultimei carti a lui varujan vosganian de pilda), nu numai ca nu merita injosite, dar chiar acest fapt face parte din practicile culturale romanesti, mai degraba decit citatul din carti pe care se intimpla sa le avem pe masa.
Mda. Pacat. Io zic sa renuntam la tot. Fie Culianu fie nimic. Nu?
@pierrot: Imi pare rau cand multi dintre comentatorii de azi ofera margele de sticla colorata publicului contemporan. Cred ca ar merita spus din cand in cand si asta, ca e imatur si provincial sa produci cronici cu lecturile incomplete.
@Mihai Doru Stănescu: Esti cam nervos azi, se vede, de vina-i poate toamna nevricoasa in Bucuresti. Nu am citit referinta #3 si, important (am incredere ca poti lucra cu distinctia asta), nici nu am pretins ca am citit, nici nu am citit-o si nici nu e pe lista de lecturi viitoare. Probabil citesc putin, desi citesc tot timpul. Doar intamplarea face ca Pierre Bayard am citit, nu si ultima lui carte, pe aceasta nu inca. Mi s-a intamplat insa, in ultimul deceniu, sa imi dau seama cand un autor nu-si acopera cum trebuie bibliografia (si te rog nu-mi cere sa relatez scene, momente si schite, desi probabil te-ar amuza). Dar sa vezi asa ceva in ‘Observatorul cultural’, asta e cam mult. Ce-mi mai ramane sa citesc cu incredere?
Dar intrebarea esentiala este: cat de ramas in urma e spatiul literar romanesc daca astfel de compilatii pe baza de lecturi fragmentare pot sa apara intr-o revista de prim rang? Asta e problema. Daca are cineva un raspuns inteligent, bine; replici de genul „ba tu” sunt din start atinse de ridicol.
Sau si forumul asta devine ca toate celelalte?
Ai citat cartea pe care autoarea o citează la nota 3? Ai citit articolul Alexandrei Florescu? Să nu-mi spui că ea încadrează cea mai recentă carte a lui Bayard în contextul celorlalte?! Şi mai e ceva. Citeşte cronica Alexandrei Florescu despre cartea lui Bayard din nr. 474, din „Observator cultural”. A scris despre o carte pe care n-a citit-o, după cum recunoaşte. De fapt, tu eşti cel care nu citeşte.
W. Marx si P. Bayard sunt doi critici care combina senzationalismul facil cu neoconservatorismul romantic. Ca si in cazul lui Houellebecq-Beigbeder, rezultatul nu e nici macar amuzant, e deprimant. La Bayard apologia canonului scolar deriva din niste confuzii teoretice elementare (cum ar fi cea intre ordinea enuntarii si cea a receptarii, sau cea privitoare la notiunea de intentionalitate). Pseudoparadoxurile lui Bayard n-au nimic troublant, sunt carlige de marketing.
@Bogdan Suceava: Esti prea dur; autoarea recenziei n-a citit dar stie sa situeze repectivele carti. Ce poate fi mai peirrebayardian?
Ar fi fost bine daca autoarea ar fi incercat sa plaseze aceasta noua lucrare a lui P. Bayard in contextul operei lui, pentru ca acest nou volum completeaza un studiu amplu, urmarit vreme de mai multe decenii, despre diverse feluri de a citi, reciti, scrie si rescrie (s-ar putea insera aici toate ghilimelele de rigoare). Ma gandesc in special la volumele ‘Comment améliorer les œuvres ratées?’ (din 2000) si ‘Comment parler des livres que l’on n’a pas lus?’ (din 2007). Sa fie oare aceasta lucrare singura a lui Bayard pe care autoarea a citit-o?
Bibliografia m-a pus pe ganduri. Citarea numarul 3 face trimitere la un fragment de carte postata pe internet pe serverul Fabula, si n-ar fi nimic in neregula cu asta decat suspiciunea ca autoarea a citat o lucrare pe care nu a parcurs-o integral. (Caci la referinta nu se afla decat un fragment.)
Citarile numarul 5 si 6 chiar nu au nici o treaba cu P. Bayard, si demonstreaza clar ca autoarea s-a intamplat sa aiba pe masa doua carti traduse intamplator la Polirom si Curtea Veche recent. (Oare daca nu ar fi venit Rui Zink vara trecuta in Romania, ar mai fi fost citat acum?)
Cred ca acest articol a fost pregatit superficial si, cu toate eforturile autoarei de a ne arata ca este „la zi” cu lecturile, ne invita sa ne intrebam cat de ramas in urma e spatiul literar romanesc daca astfel de compilatii pe baza de lecturi fragmentare pot sa apara intr-o revista de prim rang. Imi pare rau, dar asa e.
Să fi plagiat Platon maieutica lui Bayard? Shakespeare a fost plagiat cu patru secole inainte de a fi reamintit? Adam este Iisus înviat; Abel, Adam?
Citiva plagiatori tineri, de viitor au fost dati in vileag in revista „Cultura”. Bogdan Cretu, Adrian Jicu, Ioana Vasiloiu. S-a sesizat cineva? Nimeni.