Softul dezinformărilor şi hackerul disident

Chiar dacă nu a inflamat opinia publică în aceeaşi măsură ca autobiografia postumă a lui Adrian Marino, publicarea unei prime părţi din dosarul de Securitate al lui Dorin Tudoran a stîrnit deja controverse, atît în mediul electronic – unde bloggerul Tudoran este un „actor“ deosebit de incisiv –, cît şi în presa tipărită. Fostul disident anticeauşist a rămas un intelectual critic independent şi incomod, redutabil în sancţionarea imposturilor moral-politice ale intelectualilor noştri publici. Foarte probabil, ecourile generate de amplul volum-document ar fi fost nesemnificative dacă autorul de pe copertă (şi obiectul urmăririlor) nu i-ar fi „deconspirat“ pe cîţiva dintre denunţătorii săi cei mai notorii, între care Mihai Botez, Andrei Brezianu, Alexandru Paleologu, Mircea Iorgulescu şi Eugen Uricaru, fără a mai vorbi de „Someşan“. Unii dintre agenţi fuseseră daţi în vileag mai demult, alţii au constituit şi pentru mine o surpriză. Senzaţia de confuzie Cu o ramă alcătuită dintr-un amplu text introductiv al lui Radu Ioanid, cîteva substanţiale texte de escortă ale lui Dorin Tudoran, o postfaţă confesivă a lui Nicolae Manolescu şi o bogată anexă, cele peste cinci sute de pagini din Eu, fiul lor (un titlu egolatru, sarcastic, histrionic…) constituie un adevărat filon, atît pentru analiştii Securităţii ceauşiste şi […]