Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
SOFTUL ROMÂN. Bună ziua copilului
- 01-06-2012
- Nr. 626
-
Şerban FOARŢĂ
- Rubrici
- 12 Comentarii
În vrem-nu-vremile copilăriei mele (de după abolirea monarhiei, într-un decembrie pe sfîrşite, – cînd eu, bolnav de scarlatină, anticipam, pe pielea-mi proprie, „evul aprins”, ce va să zică roşu), adică în, aproximativ, răstimpul 1948-1954, Ziua Copilului nu prea era în vogă. (Sau, cel puţin, nu-mi aduc eu aminte să fi fost.) Noi aveam, chipurile, alte sărbători, – anume: 1 Mai, 23 August, 7 Noiembrie şi, în sfîrşit, 30 Decembrie. Să le reluăm pe rînd: 1 (întîi, nu unu, cum spuneau mai-marii noştri din tribună) Mai, sărbătoare zisă şi Arminden(i): o rimă nobilă la pretutindeni, termen ce aduce a „internaţional“. Că „Ziua internaţională” ş.a.m.d. era şi hramul Sfîntului Ieremia, de unde şi sorgintea (sîrbă) a termenului: Ieremiiev-dan > Armindeni, tovarăşii habar n-aveau. Neavînd, nici nu dădeau cu oiştea-n gard, ca Ieremia, nimeni neacuzîndu-i de misticism (fireşte, religios). August 23 – cu inversiunea de rigoare, căci numele lunii e arimic (iar cei mai mulţi, fireşte, n-àu gust pentru rime docte, ca a mea; fiind de acord, în schimb, cu oxitonizarea poporană a vocabulei cu pricina: augùst, – de unde şi frumoasa lozincă asonantă „23 Augùst/ Libertate ne-a adus!”). 7 Noiembrie – sau, mai curînd,Noiembrie 7, din aceleaşi rimice motive; şi în […]
„bagatz’ „, adica, mai *muuulte* „slash-uri”, tat mai multe, pe masura ce vi le observ.
Nu-i bai, nu-i *nici un bai*, bre, ca io *nu traiesc*, s-o *bine shtitz’ * din a „scrie pi sarma”. Ca, pana la urma, mie mi se *chiar flutura* de micile voastre „rasbunari”, ca sa scrim chiar asha. Ca, suntetz’ *mici*, bre…
Fara pic da simpatie pentru ala „responsabil”,
Nea Marin
P.S. responsabilule, n-ai *nici o grija*: c-am plecat d-acilea
& *n-am regrete*…
multzam fain, batrane, pentru un raspuns fain, c-o sa ma laud babelor din sat (Tatarashti), c-o sa ma laud fetilor mele, chiar nepotzilor mei (dac-acelea-i vor chiar *nashte*), c-o sa ma laud chiar Vetii mele, in *chiar asta sara*; ca: uite cum imi scrise mie, unui amarat de *amator* de poesie, un *chiar poiet*?
Ca, ti consider, batrane, *dupa* Nichita, al mai pe-aproape
de sufletu\\\\\\\’ meu \\\\\\\”mirean\\\\\\\”, d-al unuia care \\\\\\\”nu se-nchina\\\\\\\”, neaparat \\\\\\\”poesiei\\\\\\\” (ca, \\\\\\\”Poesia\\\\\\\” are mai muuulte \\\\\\\”fetze\\\\\\\”, chiar ca un diamant, ca *nu* o \\\\\\\”gaseshti\\\\\\\” numa\\\\\\\’-n cuvinte) &nu-tzi mere *chiar tat* la suflet, ca *eshti un amarat da om*…
Da\\\\\\\’ di ce? Ca *nu* sunt critic, sunt un *chiar* \\\\\\\”nea\\\\\\\”? Pai, pen\\\\\\\’ ca-mi *chiar mere la inima cum chiar scrii*. Da\\\\\\\’ vezi: imi mere *mie*, asha ca *nu ma lua prea-n chiar serios*…
Dar, vezibine: io-mi \\\\\\\”dau obolu\\\\\\\’\\\\\\\”, banutzu\\\\\\\’ ala, celor pe care-i chiar *admir* – nu, nu tzi-o lua-n cap: ca sunt, ca-ntotdeauna (mde, asta ni e soarta, da\\\\\\\’ poate ca &norocu\\\\\\\’, pen\\\\\\\’ ca putem d-a *admira* pe *doar chiar atatzia*!), mai \\\\\\\”mari\\\\\\\” poetzi romani decat tine.
Dar, *ce conteaza*? Place, place la mine, de tine, mie imi \\\\\\\”meri\\\\\\\” la chiar inima: ca ai o shusha de humor, anume, care *mie* mi se chiar potriveshte. Poa\\\\\\\’ ca, *altora* , ba.
Sa *nu* te-ntristeze, trebshoara asta, nicicum (vezibine: cand scriu, io scriu ca unu\\\\\\\’ di pa la tzara, care *shtie* cat de mult conteaza-un \\\\\\\”rasarit\\\\\\\”, au, un \\\\\\\”apus\\\\\\\”, pantru *el*).
Tz-o scriu doar pentru ca mi-au *murit* pretini dragi, fara a le fi putut io *scrie* cat tzineam io la ei. Tu? Batrane? Nu imi eshti un *pretin* (decat pantr-o \\\\\\\”translatzie\\\\\\\”, ca sa scrim chiar asha). Shi, uite: imi *chiar eshti*!
S-o \\\\\\\”rascoleasa\\\\\\\” pi asta philosophii, sa-ncerce de-a o \\\\\\\”descurca\\\\\\\” *chiar* ai mai \\\\\\\”tari\\\\\\\” la logica decat sunt io (cu tate ca nu-i prea vaz \\\\\\\”activand\\\\\\\” p-acilea): dom\\\\\\\’le, batrane: ce ne datz\\\\\\\’/dai noua, nu poa\\\\\\\’ sa fie cantarit in *aur*: ca ni datz\\\\\\\’ chiar *veatza*, bre!
M a scuzi c-am devenit cam lacramos (ca, de-obicei nu sunt), da\\\\\\\’ tre\\\\\\\’ s-o spun/scriu *o data*, cam *asha*: c-avem nevoie *de voi*, bre…
Shi , s-o *bine shtii*: semnez &procesu\\\\\\\’ verbal!
No numa\\\\\\\’ fain,
Nea Marin
P.S. Chiar cand scriu, badie, vaz \”slashurile\” alea, ceea ce-nsamna ca am un \”inamic\” (o fi chiar fiind oare chiar vorba de ce \”schimb\” chiar \”vine\” – ca *va rog*, redactzie, s-o *chiar * lasatz\’ oleaca mai moale, ca mie-mi \”sar capacele\” cand o vaz).
Nea Mărine,-ncep cu ein,
zwei, drei, vier, – fincă acuma
n-am, p’acilea, rimă-n -ain
să-ţi urez şi io că numa’
(vorba dumitale) fain!
sa nu dau *& io* poetului ce i se cuvine? Banutzu’ *meu*? Multam fain, Maestre, mai baga, mai *baga*!
Mai *baga* versuri, batrane, c-avem chiar *nevoie* de ele ‘ntr-o lume fara de „ochi”, care sa *vaza*…
Numa’ fain,
Nea Marin
Vă mulţumesc. Acum am înţeles. Vă rog să-mi treceţi cu vederea, când e cazul, eclipsele şi celelalte… lipse!
Nu-i nimic daca nu intelegeti, i se poate intampla oricui. Eu tot ma bucur ca am mai citit ceva fain. Si va ziceam ca bucuria asta seamana cu aceea din vremea in care eram la studii superioare si notam toate vorbele de duh ale profesorilor mei. Si din cauza asta – sau poate tocmai datorita acestui obicei al meu – nu-mi mai cerea nimeni cursurile sa copieze timpul petrecut pe banca din sala de curs, unde uneori era foarte, foarte frig. Acum ati inteles?
Mille e tre …..
Mille mercis!
Regret, dar nu prea înţeleg ce spuneţi!
CÂNTEC DE RUSALII
Pogoare-asupră-ţi Sfântul Duh,
cu-àripi de înger fără trup,
care adie în văzduh;
pogoare-asupră-ţi Sfântul Duh:
àripi de înger fără trup.
Asupră-ţi Duhul Sfânt coboare
în chipul unei limbi de foc,
sau mângâios precum o boare;
asupră-ţi Duhul Sfânt coboare
atunci când vrea şi-n orice loc.
În unduiri de verde stuh,
asupră-ţi Duhul Sfânt pogoare,
ca răcoroasă, din văzduh,
o aură sau o dogoare, –
unde şi când vrea Sfântul Duh.
Căci într-o moartă, astăzi, limbă,
unde vrea suflă,-ntru tumult,
sau blând în jurul tău se plimbă;
căci spune-se, în vechea limbă,
că „Spiritus flat ubi vult”.
Bine ca v-am regasit, care sanatate v-o dorim si voua, cu neprefacuta bucurie de a fi primit portia de curs in dorul vremurilor de altadata, la cursuri la studii superioare, in dorul profesorilor de altadata, de-mi notam pe parginea paginii toate frumoasele cicaleli pe care le risipeau cu darnicie ( doar-doar vreuna dintre distinsele domnisoare de acolo aude si pricepe la ce o sa-i trebuiasca ei mai tarziu cand o sa fie profesoara, deh), pe care le asteptam – ochi si urechi- intru desteptare si/sau cunoastere, pe care nu le gaseam in bibliografia obligatorie sau pe aiurea.
Printre oboselile zilelor aglomerînd congruenţe
Cum alerg mult în ultima vreme cu mult mai mult decît mă rostogol printre vălătucii poemelor scrise şi în colbul ideilor abia apucate de gînduri, doresc iute să vă mulţumesc pentru gînduri şi rînduri.
Repede spus, dar nu şi-ntr-o doară, poetul are întotdeauna dreptate, AŞA ESTE ! Maestre, în ceea ce privind pîndeşte RISIPA, era iar să mă dau rostogol în deliruri şi să scriu inerent ghemotoc-joc, PISICA. DAR ! DOR ! despre perseverarea-nspre margini este mai mult o formă de căutare a respirărilor Liber de aer curat şi fugă de orice fel de îndoctrinare-aglomeraţiune adiacentă.
Desigur ar fi mult de spus, scris, povestit şi înşirat în ritmuri şi rime fără de capăt interminabile despre şi despre lipsa acelui „maître spirituel” atît de esenţial salturilor peste băltoace şi sumedeniilor de hrănitoare scatoalce.
Cît despre TU TU iri nu-i de loc vorba fie-ntre noi , nici de plîngeri şi nici de alte feluri de baiuri, E Sincer o supremă măgulire care ajută iar şi iar să mă simt un copil nu doar de ziua copilului pe undeva chiar răsfăţat de o soartă, poetic vorbind, sau cel puţin de-un trubadur harnic potrivind cuvintelor cuvinte şi cîntece tocmai de-atunci din scutece, dintre sfere din minte, din vise, aproape sigur fiind, flerul de nu mă minte.
Văzînd lucrurile de unde mă aflu, respectul ghiduş mă împinge năstruşnic în a păstra evlavios acea superb infimă distanţă între meşter şi ucenic adresîndu-mă
pur şi simplu cu voia dumneavoastră cu TU la plural adică cu acel natural Voi din şcolile de-altădată.
Am chicotit uşurel un pic jenat ascuns printre rodii, flori frumoase de altfel, apostrofat de adevărurile unor situaţii amestecînd inefabil cu mult mult prea multă dărnicie-surpriză aluzia unor eventuale virtual simbolice rătăcite-erudiţii.
Cît despre, mă cam repet obsesiv, fiindu-mi suferind acut de o formidabilă foame, castraveţii aceia, sînt gata să HALESC kilograme de aş putea găsi-avea adresa Aprozarului unde Ţăranul cu degetele-i mînjite-n glodul cernelurilor herghelii sacru amfibii celeste îşi vinde sublim marfa oferind-o precum o felină cu ”feeling” aproape pe gratis cu o dărnicie care NE înFioarĂ, dar toate acestea fără a obosi-aglomera spaţiul de-aici rezervat evident altor treburi, tîrguieli, scopuri.
LA MULŢI ANI ! azi, celor rămaşi Copii veşnic şi de asemeni, celor care doresc să joace Şotron pînă dincolo de Hotare aruncînd Pietricica în pătrăţica cea mai potrivită în de-ale cuvintelor sunete, cifre şi-alte-alchimii nedezvăluit-rare.
Mulţumesc !