Sorgul roşu de Mo Yan

Boabe de sorg căzînd în zbor îi jucau bunicii pe faţă, iar unul i-a ţopăit exact între buzele care i se deschideau şi i se închideau uşor, aşezîndu-se pe dinţii ei albi şi curaţi. Tata se uita la buzele din care roşeaţa pierea treptat şi a horcăit: „Mamă!“, în timp ce două lacrimi i se lăsau pe piept. În ploaia perlată împletită din sorg, bunica a deschis ochii, care aruncau şi ei o irizaţie ca de perle. – Copile… tatăl tău… – E la război tata. – El e tatăl tău… a zis bunica. Tata a încuviinţat din cap. Bunica s-a zbătut să se ridice, dar, de cum s-a mişcat, au început să-i ţîşnească două şuvoaie de sînge. – Mamă, mă duc să-l chem, a zis tata. Bunica a scuturat din mînă şi deodată s-a răsucit ridicîndu-se în fund şi-a spus: – Douguan… fiul meu… ţine-o pe mama… să ne-ntoarcem acasă… să ne-ntoarcem…   Tata a îngenuncheat, i-a prins braţele pe după gîtul lui, apoi s-a ridicat în picioare cu efort, cărînd-o şi pe bunica. Sîngele din pieptul ei a udat repede gîtul tatii, iar în sîngele ei proaspăt tata a adulmecat, ca şi mai înainte, o mireasmă tare de […]