Străinul din inimă

„Mai apropiat şi luminos Ca orice stăpîn al acestei lumi, Tu, Străine lăuntric.“ Thomas Merton   Căutarea contemplativă a lui Dumne­zeu este descrisă de marii mistici creştini ca un veritabil pelerinaj interior. Deşi teologia mistică sau apofatică vorbeşte despre conştientizarea lui Dumnezeu ca despre cunoaşterea „nimicului“, sau „noaptea“ facultăţilor inteligibile, totuşi Cel cunoscut lăuntric este nimeni altul decît Cristos, care locuieşte ca un rege în adîncul sufletului – după mărturia Sf. Tereza de Ávila, Cristos domneşte în toată maiestatea sa în „încăperea“ cea mai intimă a „castelului interior“ al sufletului omenesc. Domnul care locuieşte în taină în inima omului este cunoscut ca un Altul radical care s-a unit în mod misterios cu natura umană, pe care a asumat-o prin Întrupare. Prin taina celor două naturi ale lui Cristos, sufletul care îl întîlneşte pe Domnul, cu ajutorul harului mistic de a fi purtat în încăperea sa cea mai lăuntrică precum Mireasa din Cîntarea Cîntărilor („El m-a adus în casa vinului“, Ct 4,2), întîlneşte de fapt dumnezeirea însăşi, care locuieşte în toată plinătatea sa în Cristos. Or, Dumnezeu nu poate fi cunoscut de sufletul uman decît prin paradoxul cufundării sale, asemenea unui submarin, în inexprimabilul şi „incognoscibilul“ divin. Dumnezeul din inimă nu […]