Traversind Canalul Minecii sau despre francofilia lui Julian Barnes

In numarul din 25 decembrie 2006 al revistei The New Yorker, Julian Barnes isi incepe articolul reflexiv despre istoria familiei sale, intitulat The Past Conditional (Conditionalul trecut), cu fraza: „Nu cred in Dumnezeu, dar mi-e dor de El“. Restul articolului, scris cu un realism care ni s-ar putea parea complet ne-barnesian daca nu ni s-ar aminti la fiecare pas ca de fapt ne construim singuri propria realitate, pledeaza tocmai pentru un astfel de exercitiu: cum sa ne folosim puterea imaginatiei ca sa ne inventam propria lume, propria familie, propriile amintiri, chiar si propriul Dumnezeu, si sa ne purtam „ca si cum toate amintirile noastre ar fi adevarate“. – Franta: „patria imaginara a lui Barnes“ Creatia lui Barnes sta sub semnul inventarii realitatii, iar unul din produsele cele mai vizibile ale imaginatiei sale este tara sa de adoptie, Franta. Pasiunea pentru Franta dateaza de mult, din tinerete, cind Barnes a studiat limbi moderne la Magdalen College, Oxford, absolvind cu distinctie in 1964, dupa care si-a desavirsit acel fin simt al limbii pe care il recunoastem in jocurile sale de limbaj lucrind trei ani ca lexicograf la un supliment al Dictionarului Oxford. Chiar daca, asa cum marturiseste intr-un interviu cu Carl Swanson, […]